Operatorul regional al serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare în Timiş, Aquatim, are la dispoziţie trei ani pentru a finaliza investiţii în valoare de 18,9 milioane de euro în Sânnicolau Mare.
Revolta edililor orange
Festivismul deşănţat declanşat de semnătura lui Nuţi Udrea pe un proiect de 20 de milioane de euro la Sânnicolau Mare n-a adus chiar aşa mare entutziasm în zonă, cum s-ar crede la prima vedere. Chiar primarii democrat-liberali din colegiul respectiv au fost departe de-a sări în sus de bucurie.
Umbra lui Ceauşescu. La Sânnicolau Mare
„Pupincurismul n-a murit în 1989!”, proclama sincer, cu puţin timp în urmă, liderul PD-L, Cezar Preda. Afirmaţia viza laudele în care s-au întrecut unii democrat-liberali s-o înfăşoare pe Elena Udrea, în momentul accederii acesteia în fruntea organizaţiei PD-L Bucureşti. „Adevărat, n-a murit!”, a ţinut să confirme şi tânărul primar al oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza.
Udrea, la Sânnicolau Mare
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a făcut furori la Sânnicolau Mare. Aceasta a semnat, pentru oraşul timişean, două proiecte cu finanţare europeană, în valoare totală de aproximativ 20 de milioane de euro. Suma reprezintă bugetul localităţii pe 20 de ani.