Unii membri ai PSD, dar și ai Guvernului Grindeanu parcă n-au trecut faza freneziei electorale și post-alegeri. Zi de zi, tot felul de promisuni mai mult sau mai puțin aiuritoare sunt aruncate pe capetele românilor, precum cojile de semințe scuipate din colțul gurii.
Robu vrea referendum, sa stie PSD unde sa nu faca stadionul
Referendumuri se pot face cu sutele pe te miri ce subiecte. Nu s-au prea făcut ca în alte țări, de exemplu Elveția, dar legea îți dă voie să le organizezi într-un cadru legal de care la noi nu se prea ține seamă. Nu poți face referendum pe chestiuni ce-ți nenorocesc bugetul.
Arena „Gheorghe Rascanu” din Ronat, adusa in lumea civilizata cu 180.000 de euro
Dacă toate merg bine, din noul sezon, Timișoara Saracens se va întoarce în Ronaț, pe o bază sportivă civilizată. Primăria Timișoara pune la bătaie 180.000 de euro pentru reparații și igienizări la tribune, vestiare, grupuri sanitare și suprafața de joc. Până atunci, rugby-ul s-a mutat la stadionul „Dan Păltinișanu”.
Referendum pentru polivalenta! Robu e dispus sa intrebe timisorenii unde vor sala de sport
E gata să facă referendum local, pentru a vedea unde vor timișorenii să fie amplasată viitoarea polivalentă de 16.000 de locuri și nu crede că ne putem permite să demolăm stadionul „Dan Păltinișanu”. Primarul Nicolae Robu a părut uimit de planurile președintelui CJ, Călin Dobra, și spune că va discuta cu acesta.
Stadionul „Dan Paltinisanu” va fi demolat! Dobra promite in loc o arena de 31.000 de locuri ca la Craiova
Pe 20 martie, consilierii județeni vor vota bugetul județului, în cuantum de 682,7 milioane de lei. E în creștere cu aproape 23% față de anul precedent, dar cea mai mare parte va merge către cheltuieli de funcționare. Șeful CJ Timiș, Călin Dobra, vorbește însă despre un nou stadion și demolarea vechiului „Dan Păltinișanu”!
LPF va plati catre CJ Timis datoriile lui ACS Poli pentru stadion. Ce solutie s-a gasit
Consilierii județeni au aprobat contractul cadru de închiriere pentru stadionul „Dan Păltinișanu” pe anul în curs. Sumele rămân neschimbate, dar, pentru a nu se mai ajunge în situații unor datorii, la patru restanțe, înțelegerea se reziliază. Restanțele lui ACS Poli vor fi plătite prin intermediul LPF.
Domnu’ Grindeanu, legislatia fiscal-sportivă tot Iohannis o saboteaza?
Când a apărut știrea că proprietarul stadionului „Dan Păltinișanu” ia în calcul retragerea dreptului de joc echipei ACS Poli Timișoara, ca urmare a unor datorii de aproape 175.000 de lei, am avut în primă instanță sentimentul de indignare.
Poli Timisoara ramane pe „Dan Paltinisanu” si isi va plati datoriile
ACS Poli va continua să joace meciurile de acasă pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Primul pas: achitarea în avans a tarifului de închiriere pentru meciul de luni, 20 februarie. Apoi, clubul își va plăti datoria.
Stadionul Dan Paltinisanu, gaura de 35.000 de euro in buzunarul CJ Timis
Avem un stadion, dar nu prea avem ce face cu el. Sau nu știm. Întreținerea arenei „Dan Păltinișanu” a costat, anul trecut, cu 158.000 de lei mai mult decât s-a încasat din folosința acesteia. Între timp, în ianuarie, ne-am făcut de râs într-o competiție europeană, din cauza stării gazonului.
Sofer de BMW, amendat cu 2.500 de lei pentru drifturi
Unii șoferi nu se învață minte că drifturile costă. Iar șansele să fii prins cresc exponențial, dacă le faci în zona stadionului „Dan Păltinișanu”. A aflat asta pe propriul buzunar un arădean de 25 de ani. E doar unul din zecile de tineri care s-au crezut ași ai volanului pe șoselele din Timișoara.
Timisoara Saracens va inaugura noua arena a lui Edinburgh Rugby
Edinburgh Rugby va primi, vineri seara, replica campioanei României, Timișoara Saracens, în ultimul meci din grupa a cincea din Challenge Cup, pe noul stadion al clubului – Myreside. Partida va inaugura practic noua arenă sportivă, unde Edinburgh va juca toate meciurile de acasă, în locul mult mai cunoscutului stadion Murrayfield.
Robu, la cafea cu Dobra: despre primari, PSD, bani si stadion
Întâi a fost un schimb de replici pe rețelele de socializare, acum s-a ajuns, în sfârșit, la o discuției față în față. Primarul Nicolae Robu s-a întâlnit, miercuri dimineață, cu noul președinte al CJ Timiș, Călin Dobra, și apoi a făcut un rezumat.
Ce-o fi mai rusinos: ca n-am putut organiza un meci sau ca ne facem de ras intr-o competitie de mana a doua?
Sâmbătă, Timişoara Saracens trebuia să joace ultimul meci de pe teren propriu din Challenge Cup la rugby în compania francezilor de la Stade Francais. Necrescând în cultura mioritică a lui „las’ că merge şi legat cu sârmă”, francezii au refuzat să-şi rupă oasele pe un teren îngheţat.
Robu ii raspunde lui Dobra: Vreau doar binele comunitatii, dar ar trebui sa va obisnuiti cu Facebook
Schimbul de replici pe tema stadionului dintre primarul Nicolae Robu și reprezentanții CJ Timiș continuă. Edilul cere Județului să asigure alimentarea cu energie electrică a instalației de încălzire a arenei și îi transmite lui Călin Dobra să se obișnuiască, de acum, cu… Facebook-ul!
CJ Timis, mesaj catre Robu: E inutil si neserios sa vorbim pe Facebook despre stadion
ACS Poli să plătească instalația de încălzire și abia apoi se poate vorbi despre culpe în ceea ce privește starea gazonului de pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Acesta este mesajul transmis de reprezentanții CJ Timiș, care nu vor să intre în polemici pe care le consideră inutile cu primarul Nicolae Robu.
Robu cere din nou stadionul de la CJ Timis, dupa anularea meciului din Challenge Cup al Timisoara Saracens
CL Timișoara a votat, încă din septembrie, o hotărâre prin care solicită de la CJ Timiș drept de administrare asupra stadionului „Dan Păltinișanu”. Arena este tot la Județ, iar acum primarul Nicolae Robu anunță public că vrea s-o ceară din nou. Declicul: meciul anulat al Timișoara Saracens din Challenge Cup, după ce s-a constatat că gazonul nu corespune standardelor unei astfel de competiții.
Surpriza neplacuta! Meciul de rugby dintre Timisoara si Paris a fost amanat
Dezamăgire în rândul suporterilor de rugby şi chiar în cadrul trupei bănăţene. Partida din cadrul etapei a V-a din Challenge Cup, dintre Timişoara Saracens şi Stade Francais, nu a mai avut loc.
Opt soferi cu tupeu, amendati pentru drifturi pe zapada
Recoltă consistentă pentru polițiștii locali, în numai câteva ore, în parcarea de la Stadionul „Dan Păltinișanu”. Opt șoferi, din care cel mai „bătrân” avea 24 de ani, au plătit scump plăcerea de a-și tura motoarele în zăpadă.
Numarul spectatorilor polisti a scazut dramatic! Lumea nu se mai inghesuie sa vada nici macar Steaua si Dinamo
Vremurile când spectatorii aşteptau cu nerăbdare jocurile de pe arena „Dan Păltinişanu” susţinute de Poli Timişoara în compania bucureştenilor de la Steaua sau Dinamo a apus de mult. La ultimele meciuri cu Steaua şi Dinamo, peisajul de pe „Dan Păltinişanu” a fost lugubru.
Cand revin apa calda si caldura in zona stadionului
Timișorenii care locuiesc în zona Stadionului „Dan Păltinișanu” și sunt încă racordați la rețeaua centralizată de termoficare vor avea din nou apă caldă și căldură de joi seară.