Belodedici, Steliano Filip si Romario Benzar inagureaza stadionul din Ghiroda

Fotbalistic vorbind, 2017 este cel mai important an din istoria localităţii timişene Ghiroda. Formaţia locală ACS Ghiroda este liderul incontestabil al Ligii a IV-a, iar luna aceasta va fi inaugurată noua arenă.

Noul stadion din Ghiroda va fi inaugurat în 26 mai. Lucrările au durat un an, perioadă în care au fost amenajate vestiare, gazonul este nou, stadionul fiind dotat şi cu nocturnă. Arena va putea găzdui astfel jocuri la nivelul celui de-al treilea eşalon. La inaugurarea din 26 mai vor fi prezenţi foşti şi actuali mari fotbalişti români. Printre aceştia se vor număra şi bănăţenii Miodrag Belodedici, dublu câştigător al Cupei Campionilor, dar şi Steliano Filip şi Romario Benzar, fundaşii laterali ai primei reprezentative, ambii crescuţi la LPS Banatul. De la eveniment nu va lipsi nici fostul internaţional Paul Codrea, în prezent antrenorul echipei din Ghiroda, jucătorii acestuia urmând să dispute un joc amical în compania unei echipe în care se vor regăsi foşti şi actuali internaţionali români.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Administraţia timişoreană „scapă” de grijile legate de parcarea din Piaţa 700

Consilierii locali din Timişoara vor avea pe masă la vot, în cadrul viitoarei şedinţe de plen, solicitarea de modificare a contractului de asociere a administraţiei timişorene, prin societatea Drumuri Municipale, la parcarea din Piaţa 700. Conform proiectului, aceasta ar urma să scape de cheltuielile aferente acestei parcări, dar va primi beneficii, ca şi procent din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administraţia timişoreană „scapă” de grijile legate de parcarea din Piaţa 700
Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Mai multe firme timişene au participat la Târgul Internațional ZR-BizNet.

O delegație de afaceri a Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a participat, în perioada 19 – 21 septembrie, la o misiune economică la Zrenjanin, în Serbia, la cea de-a treia ediție a Târgului Internațional ZR-BizNet. Evenimentul s-a adresat firmelor din toate domeniile de activitate, obiectivul principal fiind promovarea și dezvoltarea afacerilor și investițiilor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe firme timişene au participat la Târgul Internațional ZR-BizNet.

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consilierii locali din Timişoara vor avea pe masă la vot, în cadrul viitoarei şedinţe de plen, solicitarea de modificare a contractului de asociere a administraţiei timişorene, prin societatea Drumuri Municipale, la parcarea din Piaţa 700. Conform proiectului, aceasta ar urma să scape de cheltuielile aferente acestei parcări, dar va primi beneficii, ca şi procent din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administraţia timişoreană „scapă” de grijile legate de parcarea din Piaţa 700
O delegație de afaceri a Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a participat, în perioada 19 – 21 septembrie, la o misiune economică la Zrenjanin, în Serbia, la cea de-a treia ediție a Târgului Internațional ZR-BizNet. Evenimentul s-a adresat firmelor din toate domeniile de activitate, obiectivul principal fiind promovarea și dezvoltarea afacerilor și investițiilor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe firme timişene au participat la Târgul Internațional ZR-BizNet.
Consiliul Judeţean Timiş derulează în acest moment proiecte de finanţare din fonduri europene în valoare de 75 de milioane de lei. Domeniile infrastructurii rutiere, al educaţiei, dar şi cel medical, sunt principalele vizate. Numeroase drumuri judeţene reabilitate sau extinse, case familiale în locul caselor de copii, dar şi extinderea unităţii UPU şi ridicarea unei noi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Judeţean Timiş derulează proiecte europene de 75 de milioane de euro. Infrastructura rutieră şi cea medicală, principalele finanţate
390 de participanți au alergat la cea de-a doua ediție a Crosului OncoHelp duminică, 22 septembrie. Prin această acţiune, cei care au alergat şi-au propus să ajute la îmbunătățirea condițiilor de administrare a chimioterapiei și tratamentelor adjuvante pentru pacienții bolnavi de cancer. „Există viață și după cancer!” este deviza sub care ei au participat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci noi infuzoare, achiziţionate în urma organizării Crosului Oncohelp
Top
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com