Arhiva pentru eticheta: Timişoara

PSD si-a adunat candidatii pentru CJ! Noi si vechi pe lista

PSD si-a adunat candidatii pentru CJ! Noi si vechi pe lista

PSD Timiș are, în sfârșit, o listă de candidați pentru consiliul județean. Pe aceasta se regăsesc actuali consilieri județeni, consilieri locali care vor să facă astfel un pas înainte, dar și parlamentari. Titu Bojin, Călin Dobra, dar și Cătălin Tiuch, Ramona Olteanu sau Romanița Jumanca se numără printre cei care și-au depus candidaturile.

Semafoare la intersectia Muzicescu – Martirilor, contra soferilor vitezomani

Strada Muzicescu e asfaltată, în sfârșit, pentru prima dată, cap-coadă, dar, dincolo de confortul pe care îl resimt locuitorii din zonă, a apărut o altă problemă. Șoferii apasă prea tare pedala de accelerație, astfel că au început să apară accidentele. Primăria va pune semafoare la intersecția Muzicescu – Calea Martirilor.

gabriela lambrino

Reinstalata de instanta director la Mediu in Timis, Gabriela Lambrino a ajuns la Constanta!

Agenția pentru Protecția Mediului Timișoara are un nou director! E al doilea în ultima lună și jumătate, după ce, în noiembrie, în funcție a fost reinstalată Gabriela Lambrino, care și-a câștigat în instanță acest drept. Între timp, Lambrino a fost transferată la… Constanța, dar a intrat în concediu.

Aeroportul Timisoara

Aeroportul Timisoara ramane mai departe la Ministerul Transporturilor

La aproape doi ani de când CJ Timiș a adoptat un proiect care prevedea preluarea pachetului majoritar de acțiuni de la Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara, transferul de proprietate nu s-a produs încă. Noul ministru al Transporturilor nu consideră asta o prioritate și spune că în toată țara sunt probleme cu aeroporturile.

Gigi Netoiu, adus la Timisoara dupa ce a facut infarct in inchisoare

Fostul acţionar dinamovist Gigi Neţoiu, condamnat în martie 2014 la trei ani şi patru luni de închisoare în dosarul transferurilor, a suferit duminică seară un infarct miocardic. El a fost adus la Timișoara, pentru investigații. Conform medicilor, Nețoiu va avea nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență.

Cauti cadourile perfecte pentru cei dragi? Hai la Targul Regional pentru Artizanat si Mestesugari / FOTO

Sărbătorile de iarnă bat la ușă, iar timișorenii au ocazia să le facă persoanelor dragi cadouri frumoase, realizate de artizanii și meșteșugarii din Timiș, dar nu numai. Produsele realizate de aceștia, fie că e vorba de bijuterii, haine, tablouri, jucării sau decorațiuni, pot fi descoperite la Casa Tineretului, în perioada 11-15 decembrie.

Timisoara, in finala nationala pentru Capitala Culturala Europeana 2021!

Candidatura Timișoarei pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021 a mai făcut un pas înainte. Vineri, ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a anunțat cele patru orașe care au ajuns în finala națională a acestei competiții. Alături de Timișoara au mai făcut acest pas Cluj, Baia Mare și București. Nu mai puțin de 14 orașe și-au prezentat proiectele în ultima săptămână.

simonis si robu

Simonis e suparat pe Robu ca pazeste… floricele!

PSD-istul Alfed Simonis e din nou nemulțumit de atitudinea primarului Nicolae Robu. Consilierul local spune că edilul e mai preocupat de păzirea „floricelelor” decât de siguranța cetățenilor din orașul de pe Bega. Simonis susține că Robu i-a ignorat solicitarea de a înființa un post de poliție care să prevină abuzurile Îngerilor Galbeni.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.