Arhiva pentru eticheta: Timişoara

Lumina de la Betleem ajunge si in acest la Timisoara

Lumina de la Betleem ajunge si in acest la Timisoara

Dacă vreți în casele dumneavoastră un strop de lumină magică, sunteți așteptați luni seară la Filarmonica Banatul. Aici va avea loc un concert de colinde, la finalul căruia spectatorii vor primi, din partea Fundației Academice Culturale Timișoara, Lumina Păcii de la Betleem.

40 de ani de salvat istorie! Zeci de piese restaurate la Timisoara, expuse pentru public / FOTO

La Timișoara au fost salvate, în 40 de ani, zeci de mii de obiecte de patrimoniu cultural național. Totul, prin munca restauratorilor și conservatorilor de la Laboratorul Zonal de Restaurare Timișoara, unul dintre cele mai importante din țară. La Muzeul Banatului sunt expuse, în aceste zile, câteva dintre obiectele readuse la viață de ei.

An plin la CCIAT! Conducerea Camerei de Comert si-a facut bilantul pe 2015

O mulțime de proiecte realizate cu succes, misiuni economice în toată Europa, zeci de cursuri de formare, un centru de kinetoterapie, zeci de locuri de muncă nou create pentru persoanele din mediile defavorizare, dar și târguri și expoziții pe diferite domenii. Acestea sunt doar câteva dintre realizările cu care se poate lăuda Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș!

„Timisoara”, de la Pro Musica, este imnul oficial al Timisoarei

După mai bine de an și jumătate de căutări, Timișoara va avea, în sfârșit, un imn. Nu o piesă compusă special pentru asta, ci una care are deja greutate. Este vorba despre cunoscuta și expresiva „Timișoara”, compusă, în decembrie 1989, de Ilie Stepan, pe versurile lui Marian Odangiu.

Carmen Obarsanu, candidatul PSD la Primaria Timisoara!

Nu, enunțul din titlu nu e o știre „pe bune”, e doar o soluție, un pont pentru depășirea crizei profunde prin care trece PSD Timiș. Iar într-un final s-ar putea transforma și într-o știre reală. Nu e un secret, PSD Timiș suferă mult de tot în căutarea unui candidat pentru Primăria Timișoara.

La Marsul Eroilor s-a strigat din nou „Pacat, pacat de sangele varsat” / FOTO+VIDEO

Suporterii lui ASU Politehnica au pornit, din nou, joi seară, în marș din Piața Maria, pentru a cinsti memoria eroilor Revoluției din 1989. S-au aprins lumânări în fața Catedralei, s-a rostit „Tatăl Nostru” în fața Operei și s-au aprins fumigene pe pietonală. Marșul s-a încheiat la Cimitirul Eroilor, unde au fost depuse coroane de flori.

Martirii Timisoarei, pomeniti de Mitropolitul Ioan in Cimitirul Eroilor / FOTO

17 Decembrie este, în fiecare an, de 26 de ani încoace, zi de doliu pentru Timișoara. În 1989, pe străzile orașului cădeau secerate vieți nevinovate și se deschidea drumul către libertate. La Cimitirul Eroilor s-au depus, din nou, coroane de flori, iar mitropolitul Banatului a ținut slujba de pomenire.

proiecte tineri

Fii voluntar pentru Timisoara, Capitala Nationala a Tineretului in 2016!

Timișoara va fi, în 2016, Capitală Națională a Tineretului în România. E un proiect în premieră la nivel național, care ar putea fi transformat în tradiție. Modelul e Clujul, care a fost Capitală Europeană a Tineretului în 2015. Încă nu sunt stabilite toate detaliile, dar se caută voluntari!

Fara caldura in zona Take Ionescu

Colterm anunță că, în vederea efectuării unor lucrări de racord, va întrerupe joi, 17 decembrie, între orele 9 și 13, furnizarea încălzirii la PT 21. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate străzilor Titan (nr. 5, 7, 8, 9, 10, 12), Tapia (nr. 11-13), M. Todorov (nr. 2A), București (nr. 36-38), Take Ionescu

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.