Rotary Club Cetate Timișoara a sponsorizat realizarea statuii din bronz a lui Traian Vuia

Sub motto-ul „Fii tu inspirația”, Rotary Club Cetate Timișoara a realizat în anul centenar un proiect prin care și-a dorit să pună în valoare o figură elocventă a Banatului în munca de înfăptuire a Micii Uniri: Traian Vuia.

Pe lângă preocupările dedicate aviației și descoperirilor din domeniu, genialul inventator a militat cu ardoare pentru unirea întregii suflări româneşti în propriul ei stat naţional. Date privind activitatea sa în diplomație și în susținerea intereselor naționale, ca un militant fervent, nu au fost consemnate în tratatele de istorie.

Poate doar în ultimii ani s-a încercat timid aducerea lui în atenția publicului și prezentarea lui nu doar ca inventator sau pionier al aeronauticii mondiale ci și ca jurist, specialist în relații internaționale, lobbyist de succes, publicist și mare iubitor de țară și de români.

La 100 de ani de la Marea Unire a fost un gest de „Restitutio in integrum” față de personalitatea lui Traian Vuia prin realizarea unei statui reprezentative care să-l aducă mai aproape de oamenii zilelor noastre, atât vizual cât și perceptual, și  care să-i evoce memoria și să-l plaseze la loc de cinste într-un spațiu din inima Banatului, la Timișoara.

Fondurile pentru realizarea lucrării artistice, 20.000 de euro, au fost strânse și donate de Rotary Club Cetate Timișoara.

Conceptul statuii turnate în bronz a fost realizat de tânărul sculptor Eugen Țîbuleac, absolvent al Facultății de Arte Plastice din Timișoara.

După îndelungi dezbateri, care au fost prelungite și de anul pandemic, a fost luată în discuție montarea statuii în incinta Aeroportului Internațional Timișoara, instituție care poartă numele marelui inventator. Construirea noului terminal a oferit contextul perfect de a alătura macheta avionului cu care Traian Vuia a executat primul lui zbor cu statuia care îl reprezintă fidel.

„Ne bucurăm că am avut deschidere totală din partea conducerii aeroportului, atât a domnului director general Dorel Grădinaru cât și a Consiliului de Administrație reprezentat de domnul Sorin Șipoș. Traian Vuia este la locul potrivit și meritat. A fost un pionier al aviației și un neobosit descoperitor, iar prezența lui în acest spațiu este una absolut firească. Ne place să spunem că Vuia a ajuns acasă, acolo unde vin și pleacă „aparatele zburătoare” care au la bază ceva născut și din geniul lui”, a declarat la inaugurare Horațiu Rada, inițiator al proiectului.

„Este un proiect frumos și important, chiar dacă se materializează doar acum. Traian Vuia este o personalitate extraordinară, un inventator genial dar și o figură istorică ce trebuie privită cu foarte mult respect. Ne bucurăm că am reușit să ducem la bun sfârșit proiectul început în mandatul colegului Ioan Georgiu, continuat în mandatul lui Petru Ștefea și finalizat acum. Suntem mândri de rezultat. Vom continua să facem proiecte frumoase, importante și cu relevanță în comunitate”, a declarat Eleodor Coptil, președintele Clubului Rotary Cetate Timișoara, născut în aceeași zi cu inventatorul bănățean și fericit că punctul culminant al proiectului are loc în mandatul său.

Aeroportul din Timișoara a adoptat oficial numele Traian Vuia în 6 februarie 2003, în perioada cât la conducerea instituției era Dan Idolu, membru al clubului Rotary. El și echipa de atunci au decis să preia identitatea spirituală a pionierului aviației mondiale. Tot ei au facilitat în 2015, montarea machetei aeroplanului Vuia 1, la scara 1:1, finanțată de F.A.C.T. și expusă în incinta aeroportului.

„Acum putem spune că din 2021, alături de avion stă și statuia în mărime naturală a celui numit genial inventator, iubitor de Banat, înfăptuitor de Unire, Traian Vuia”, a transmis echipa Rotary Cetate 2021-2022.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc

Poli Știința – FC Bacău a fost derbiul de clasament al etapei a 11-a, jocul între ocupantele locurilor 2 și 6, a două echipe ce au jucat bine în ultimele partide. Întâlnirea de astăzi nu a impresionat, dar s-a terminat cum au vrut gazdele, cu victorie. Prima repriză a fost deschisă, cu două echipe ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.