Arhiva pentru eticheta: transport

Primul vaporas, gata de drum! Pleaca de la Galati marti

Primul vaporas, gata de drum! Pleaca de la Galati marti

Primul din cele șapte vaporașe ale Primăriei Timișoara pleacă în sfârșit de pe șantierul din Galați! El va fi făcut pachet marți dimineață și trimis, pe șosea, spre destinație. Ambarcațiunile vor costa 6.9 milioane de lei și trebuie livrate în totalitate până în luna iunie.

Microbuze pentru elevii de la doua licee din Timisoara

Două licee din Timișoara vor primi, în sfârșit, microbuzele de care au nevoie. Consilierii locali au fost de acord cu repartizarea celor două vehicule primite de primărie de la Ministerul Dezvoltării Regionale. Cele două proiecte au fost propus spre aprobare și la ședința CL de la începutul săptămânii, dar aleșii nu s-au înțeles.

Achizitie de inceput de an: cu un milion de euro, primaria cumpara primele sapte vaporetto

Din cea de-a doua jumătate a anului, timișorenii vor circula, în sfârșit, cu mult așteptatele vaporetto. Asta susține primarul Nicolae Robu, care a anunțat că licitația pentru cumpărarea acestora este pe ultima sută de metri, ofertele urmând să fie deschise pe 12 ianuarie. Pentru început, vor fi șapte ambarcațiuni, care vor costa aproximativ un milion de euro.

Timisul primeste 17 microbuze scolare, Bojin trimite trei oameni la Bucuresti sa ia cheile

Săptămâna viitoare, 17 microbuze școlare vor ajunge în Timiș, trimise de Ministerul Dezvoltării Regionale. Împărțirea acestor autovehicule, promise încă de anul trecut, este o realizare pe care oficialii de la București au decis s-o serbeze printr-un eveniment organizat în Piața Victoriei, pe 23 iulie. La ceremonie vor participa și trei reprezentanți ai Timișului.

Macaraua mai inalta decat catedrala pleaca spre Tulcea

Macaraua gigant, realizată la Timișoara, părăsește șantierul pe care a fost construită și se îndreaptă spre portul Tulcea. Călătoria se va încheia în prima zi de Paște. Pentru transport a fost nevoie de obținerea unei autorizații speciale de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, pentru că, pe anumite sectoare, traficul va fi blocat complet.

Timisorenii au din nou nevoie de bilete pentru a merge cu autobuzul

Cadoul de sărbători al municipalității e aproape de… expirare. De joi, timișorenii nu mai pot circula gratuit cu mijloacele de transport în comun, așa cum au putut-o face în luna decembrie. Puțin peste 11.000 dintre ei au beneficiat de această facilitate, pe care primarul Nicolae Robu ar vrea s-o permanentizeze.

750.000 de lei amenda, pentru firma in al carei microbuz a murit soacra prefectului de Timis

Firma în microbuzul căreia și-a pierdut viața soacra prefectului de Timiș a fost amendată cu 750.000 de lei. La un an dupa accidentul din Germania, firma continuă să ducă oameni spre Germania, deși nu are nici în prezent licență de transport. Polițiștii au percheziționat sediul societății din Sânnicolau Mare, administratorul acesteia fiind cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Robu vrea sa dea transport gratuit la tot poporul

Primarul Nicolae Robu a anunțat, în ședința de plen a CL desfășurată marți, că analizează la modul cel mai serios posibilitatea ca toți timișorenii să circule gratuit în mijloacele de transport în comun. Robu a afirmat că această idee o are de mai multă vreme, chiar dinainte ca ea să fie aplicată în Lugoj.

Primarul Robu – un socialist al transportului in comun

În plină campanie electorală, primarul Nicolae Robu a anunțat că va lărgi acordarea de gratuități pentru transportul în comun la noi categorii. Astfel, începând cu 1 decembrie, toți pensionarii, elevii din clasa I până într-a XII-a, precum și studenții vor putea circula moca pe toate mijloacele de transport ale RATT. Asta după ce fostul edil-șef, Gheorghe Ciuhandu, aproape că a băgat RATT în faliment cu gratuitățile pe care le-a acordat.

Microbuzul in care și-a pierdut viata soacra prefectului de Timis nu avea licenta

Reprezentanții Autorității Rutiere Română Timiş au trecut la verificări serioase ale firmelor care transportă marfă și persoane, deși nu au actele necesare. Ancheta a scos la iveală faptul că microbuzul în care și-a pierdut viața soacra prefectului Eugen Dogariu aparținea unei astfel de societăți.

Cu arsenalul in portbagaj

Un întreg arsenal a fost descoperit în portbagajul unei maşini care a intrat în ţară prin vama Cenad. Şoferul unui Audi A6 care venea din Germania a declarat că transportă bocanci şi alcool. La control, vameşii au descoperit însă un adevărat arsenal.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.