Pentru absolvenții de liceu care acum pregătesc bacalaureatul, urmează cea mai importantă decizie: alegerea facultății. Opțiunile sunt multe, dar cei care aleg. Universitatea Politehnica Timișoara știu ce fac și au luat cea mai înțeleaptă decizie, susţin reprezentanţii universităţii. UPT oferă la admiterea din acest an 3.344 de locuri, dintre care 2.300 sunt bugetate. De ce…
Materialele avansate și printarea 3D au fost subiect de discuție la Universitatea Politehnica Timișoara/FOTO
Cele mai noi tehnologii în domeniul fabricației aditive și printării 3D au fost prezentate vineri, 11 iunie 2021, la Universitatea Politehnica Timișoara, în cadrul primului seminar, dintr-o serie de trei, organizate pe această temă în cadrul proiectului „Eastern European twinning on Structural Integrity and Reliability of Advanced Materials obtained through additive Manufacturing”, Practic, Universitatea Politehnica…
Premierul Florin Cîțu la Universitatea Politehnica: Cercetarea trebuie să se facă în universități/FOTO
În cadrul vizitei la Timișoara, premierul român Florin Cîțu s-a întâlnit, în Auditoriumul Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara cu reprezentanți ai mediului academic, ai mediului economic și cu studenți. Discuțiile au vizat, în principal, zona de cercetare, de finanțare și susținere a acesteia și, implicit, pe crearea de joburi cu valoare adăugată mare,…
Lăcrămioara Stoicu-Tivadar, profesor de la Universitatea Politehnica, primită ca membră al unei organizații internaționale de prestigiu
Un cadru didactic la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara a fost ales membru al unei organizații internaționale de prestigiu, IAHSI-The International Academy of Health Sciences Informatics, cu sediul în Elveția. Lăcrămioara Stoicu-Tivadar a primi nominalizarea în cadrul IAHSI ca urmare a propunerilor venite din partea a doi membri titulari și, ulterior,…
Universitatea Politehnica Timișoara a primit mai multe premii la Salonul Internațional EuroInvent
Universitatea Politehnica Timișoara a obținut, la cea de-a XIII-a ediție a Salonului Internațional EuroInvent, desfășurat în perioada 20 – 22 mai 2021, Exquisite Award, 4 premii speciale, 7 medalii de aur, 11 de argint, 8 de bronz și 11 diplome de excelență. Așa cum e menționat și în catalogul virtual al Salonului, echipa UPT, coordonată…
Studenții de la Politehnica Timișoara socializează prin intermediul competițiilor sportive/FOTO
Studenții de la Universitatea Politehnica Timișoara au revenit recent în campus iar pentru a facilita, în special pentru cei din anul I, cunoașterea profesorilor, a colegilor, a facilităților pe care le oferă instituția, au fost organizate, pe lângă activitățile didactice, o serie de vizite în campus, la Biblioteca UPT, la bazele sportive. În același spirit…
Universitatea Politehnica Timișoara lansează un nou proiect de cercetare
Luni, 17 mai, va avea loc reuniunea online de lansare a proiectului de cercetare internațional AUF CE/MB/045/2021 „Cinétique des cations moléculaires induite par les electrons dans le plasma de bord d’ITER (CiCaM – ITER)” („Cinetica cationilor molecular indusă de electroni în ITER (CiCaM – ITER)””), care se desfășoară în cadrul Apelului Agenției Universitare a Francofoniei…
Liga AC pregătește ediția a șasea a RoboTEC/FOTO
În cea de a doua parte a lunii mai va avea loc ediția a șasea a concursului de roboți RoboTEC – Robot Engineering Contest. Organizator este Liga AC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara), iar concursul va avea loc în perioada 21-23 mai 2021, atât online, cât și fizic.…
Universitatea Politehnica Timișoara a lansat proiectul unui nou centru de cercetare aplicată în tehnologii de vârf, unic în România
Universitatea Politehnica Timișoara, alături de ADR Vest și lideri mondiali din industrie, deschid drumul mobilizării energiilor pentru cercetarea aplicată în tehnologiile de vârf prin primul proces de co-design, unic în România, al unui centru de cercetare. Conferința de lansare și validare cu partenerii din industrie a conceptului preliminar al noului Centru de cercetare în ingineria…
Universitatea Politehnica și Universitatea de Vest au fost incluse în topul Emerging Economies University Rankings 2021
Două universități din Timișoara au fost cuprinse în ultimul clasament Emerging Economies University Rankings 2021, realizată de revista britanică The Times Higher Education. Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Vest din Timişoara se regăsesc în topul 501+ al celor mai bune 606 de universităţi, din 48 de ţări ale zonei Emerging Economies. Clasamentul este dominat…
Studenții politehniști timișoreni, învățați să fie antreprenori mai buni, în cadrul unui bootcamp/FOTO
Universitatea Politehnica Timișoara, prin Societatea Antreprenorială Studențească InoHubUPT a desfășurat în luna noiembrie 2020 un bootcamp pentru viitorii antreprenori. Start-up Your Future a fost un eveniment care și-a propus să sprijine studenții UPT în lansarea propriului business dar și să creeze o rețea profesională de tineri antreprenori din rândurile studenților UPT, rețea care să contribuie…
Concertul celor de la RockIng, formația creată pentru Centenarul Universității Politehnica Timișoara e gata de start. Miercuri, de la ora 20!
Așteptarea a luat sfârșit, iar concertul celor de la RockIng, formația formată special pentru sărbătoarea centenarului de existență a Universității Politehnica Timișoara, va fi dezvăluit. Luni a fost prezentat și videoclipul melodiei special ”construite” pentru eveniment, intitulată ”O sută de ani”. Mircea Baniciu, Călin Pop, Tiberiu Bako, Octavian Horvath, Teodor Pop și Valentin Potra, versurile…
Concurenţă ridicată pentru locurile scoase la concurs de Universitatea Politehnica Timişoara
Universitatea Politehnica Timișoara continuă să atragă interesul celor dornici să facă o facultate. Interesul acestora este în creștere față de anii trecuți, chiar înainte de finalizarea înscrierilor, atât la domeniile la care este prevăzut concurs cu probe de verificare a cunoștințelor, cât și la acelea unde admiterea se face pe bază de concurs de dosare.…
Universitatea Politehnica Timişoara testează soluţii verzi pentru eliminarea soluţiilor verzi
Universitatea Politehnica Timișoara (România) și Institutul de Minerit și Metalurgie Bor (Serbia) derulează un proiect care vizează testarea de soluții verzi pentru remedierea solurilor poluate cu metale grele și arsen urmare a exploatărilor miniere. Cele două au lansat un proiect de creare a unei rețelei de educație și cercetare, care să acționeze pentru sporirea măsurilor…
Universitatea Politehnica Timişoara lansează înscrierile pentru învăţământ la distanţă şi frecvenţă redusă, respectiv masterat
Campusul Virtual dezvoltat de Universitatea Politehnica Timişoara oferă celor interesaţi posibilitatea de a participa la forma de învățământ la distanță (ID) sau învățământ cu frecvență redusă (IFR), și studii complete de licență, acreditate și care conferă aceeași diplomă ca în cazul studiilor la forma de învățământ cu frecvență. UPT a lansat înscrierile şi pentru cursurile…
La Timişoara are loc prima conferinţă complet virtuală dedicată educaţiei digitale
Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul ID/IFR și e-Learning, împreună cu Asociația Internațională EDEN organizează prima conferință complet virtuală dedicată educației digitale și inteligenței artificiale. Aceasta va avea loc în perioada 22-24 iunie și are în program prezentări pentru 90 de lucrări academice selectate, zece workshop-uri, opt keynote speakeri de talie mondială, dar și evenimente sociale.…
Mai multe variante de admitere la Universitatea Politehnica Timişoara. Apare examenul pe baza portofoliului
Universitatea Politehnica Timișoara vine cu o inovație în ceea ce privește admiterea în anul universitar 2020-2021, introducând, în premieră, examenul pe bază de portofoliu de realizări. În paralel, candidații pot opta pentru examenul scris clasic sau luarea în considerare a notelor la matematică, informatică sau fizică de la bacalaureat. De asemenea, la unele facultăți, admiterea…
Cursa universităţilor online continuă. UPT permite susţinerea examenelor finale în mediul virtual
Studenţii Universităţii Politehnica Timişoara aflaţi în ultimul an de studiu la diferitele cicluri de învăţământ au primit un ajutor important din partea conducerii instituţiei de învăţământ superior. Senatul a aprobat, în ședința din 14 mai 2020, regulamentele privind organizarea și desfășurarea online a examenelor de finalizare a studiilor pentru ciclurile de licență, masterat și doctorat.…
Universitatea Politehnica Timişoara sărbătoreşte femeile într-un mod inedit
Lectoratul francofon al Universității Politehnica Timișoara, în colaborare cu Biblioteca Centrală a UPT, invită femeile interesate la evenimentul cu tema „Scientifique? Pourquoi pas moi?” – „Femeie în știință? De ce nu și eu?”. În cadrul evenimentului vor avea loc întâlniri ale elevelor cu studente de la specializări tehnice din cadrul Universității Politehnica Timișoara și cu…
Universitatea Politehnica pregăteşte alegerea noului rector. Doi candidaţi înscrişi în cursă
Două cadre didactice îşi vor disputa funcţia de viitor rector al Universităţii Politehnica Timişoara. Este vorba de unul dintre actualii prorectori ai instituţie, Florin Drăgan, şi Ilarea Bordeaşu. Alegerea noului rector va avea loc pe dat de 21 ianuarie.