Arhiva pentru eticheta: universitatea politehnica

Universitatea Politehnica Timișoara

Universitatea Politehnica Timişoara va fi lider într-un proiect de creare a unui pol de de excelenţă

Universitatea Politehnica Timişoara va fi lider într-un proiect de creare a unui pol de de excelenţă

Universitatea Politehnica Timișoara este lider în cadrul unui proiect care implică alte şase universităţi europene şi care îşi propune crearea unui pol de excelenţă în domeniul manufacturării aditive. În urma proiectului, se va lansa şi un curs de specialtate în acest domeniu. UPT coordonează proiectul „Eastern European twinning on Structural Integrity and Reliability of Advanced

Universitatea Politehnica Timisoara - Rectorat

Universitatea Politehnica Timişoara sprijină tinerii, la aniversarea a o sută de ani de existenţă

Universitatea Politehnica Timişoara trece în acest an printr-un moment aniversar extrem de important, aniversarea a o sută de ani de existenţă. Sărbătoarea va fi marcată printr-o suită de evenimente. Pe 11 noiembrie 2019, Politehnica timișoreană intră în anul 100 al existenței sale, iar cu această ocazie Centrul de Conferințe al UPT va găzdui, începând cu

Zilele Carierei

Zilele Carierei la Universitatea Politehnica au ajuns la a XV-a ediție

Sfârșitul lunii octombrie aduce timișorenilor cel mai important târg de joburi din zonă, anume Zilele Carierei. Eveniment devenit deja tradițional, ajuns la a XV-a ediție, acesta este organizat de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul Universității Politehnica Timișoara, care vine să confirme astfel rolul asumat de UPT, acela de a pregăti studenții la cel mai înalt nivel, pentru a se putea integra cu succes pe piața muncii.

Teleuniversitatea va putea fi vizionată de timişoreni prin serviciul de televiziune prin cablu

Timişorenii vor putea viziona, prin intermediul serviciului de comunicaţii prin cablu, în două dintre principalele reţele, un nou post de televiziune local. Teleuniversitatea, postul aparţinând Universităţii Politehnica Timişoara, va fi transmis din această săptămână în reţelele Digi şi Telekom. În urmă cu 25 de ani, la Universitatea Politehnica Timișoara își începea emisia primul post de

Universitatea Politehnica Timișoara, la mare căutare printre absolvenții de liceu

O sută de liceeni de succes vin la Universitatea Politehnica Timişoara

O sută de elevi eminenţi din mai multe judeţe vor beneficia de o şcoală de vară, organizată de Universitatea Politehnica Timişoara. Ei vor putea să viziteze oraşul de pe Bega şi mai multe companii locale cunoscute. Universitatea Politehnica Timișoara a demarat, încă din primăvara acestui an, proiectul Politehnica 100% performanță – 100 de politehniști de

cj timiș

Politehnica și CJ Timiș continuă colaborarea. Studenții pot vedea cu ce se „mănâncă” administrația

Studenții UPT de la Administrație Publică vor putea face practică la CJ Timiș. Consilierii județeni au fost de acord cu prelungirea acordului-cadru de colaborare cu Universitatea Politehnica. Parteneriatul inițial a fost semnat în urmă cu doi ani.

Bani pentru tinerii cercetători la Universitatea Politehnica. Sunt de dat 170.000 de euro!

Tinerii cercetători pot beneficia de fonduri și în 2018, dacă își înscriu proiectul într-o competiție de granturi naționale. Universitatea Politehnica Timișoara a lansat, anul trecut, în premieră națională, o competiție internă de proiecte de cercetare-dezvoltare. Ea continuă și în acest an.

La 60 de ani de la absolvire. Foști studenți ai UPT care au prins războiul se întâlnesc la Timișoara

Foștii studenți care au absolvit acum 60 de ani Universitatea Politehnica din Timișoara se reunesc în urbea de pe Bega. O generaţie cu 133 de studenţi admişi la facultate în 1953 şi 84 de absolvenţi cu diplome de inginer de electrificări marchează 60 de ani de la absolvirea Facultăţii de Electrotehnică din Timişoara.

Cupa Poli, la editia 21: de pe terenul de sport la tastatura de gaming / FOTO

Liga Studenților din Facultatea Electrotehnică şi Electroenergetică a Universității Politehnica Timişoara organizează, și în acest an, Cupa Poli. Este ediția cu numărul 21, care aduce la start studenți și elevi dornici să se confrunte atât pe terenul de sport, cât și în fața calculatorului, în competiții online.

Peste 500 de tineri matematicieni, in finala concursului „Valeriu Alaci” de la Politehnica

Aproape 1.000 de elevi au participat la etapa de calificare online a concursului național de matematică „Valeriu Alaci”, organizat de Departamentul de Matematică al Universității Politehnica Timișoara și Inspectoratul Școlar Județean Timiș. Jumătate dintre ei s-au calificat în faza finală.

Singurul rector femeie al Politehnicii Timisoara, propus la Premiul Nobel pentru… literatura

Asociaţia Italienilor din România avansează ideea că singura femeie rector a Politehnicii din Timişoara, Coleta de Sabata, ar putea fi nominalizată la Premiul Nobel pentru literatură. În vârstă de 83 de ani, aceasta este autoarea „Clanului de Niro”, o saga în 6 volume, inspirată din istoria emigrației italiene în Banat.

Weekend cu roboti la Politehnica. Cine sunt castigatorii de la RoboTEC 2018 / FOTO

70 de echipe s-au luptat, în weekend, pentru câștigarea celei de-a patra ediții a concursului internațional RoboTEC, organizat de Liga AC, în colaborare cu Universitatea Politehnica, Facultatea de Automatică și Calculatoare și companii IT&C. Au fost șapte probe și multă distracție.

Top