Primăria Timișoara și ADID Timiș sunt pasibile de primirea unei amenzi cuprinse între 20.000 și 45.000 de lei dacă nu vor rezolva problema colectării separate a deșeurilor textile, măsura fiind inclusă în legislația din domeniu, care a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2025. Primăria Timișoara anunța încă din luna august a anului trecut semnarea…
Primăria Timișoara organizează o nouă dezbatere publică, pe tema noilor regulamente ale dreptului de superficie
Cea de a doua dezbatere publică organizată de Primăria Timișoara va aborda regulamentul prin care se constituie „Dreptul de superficie cu titlu oneros asupra terenurilor aflate în domeniul privat al Municipiului Timișoara”. Întâlnirea a fost stabilită pentru miercuri, 22 ianuarie, de la ora 12, în Sala de Consiliu a Primăriei. Participanții la dezbatere vor avea…
Primăria Timișoara vrea să se apuce de măturat străzile, prin intermediul SDM
După mai multe licitații ratate pentru stabilirea unui operator privat care să măture străzile Timișoarei, Primăria anunță că vrea să realizeze în regim propriu acest serviciu. Așa cum debanat.ro anunțase, pe 8 decembrie a fost anunțat oficial eșecul ultimei licitații în acest scop, pornită încă din primăvara anului trecut. Marți dimineață, municipalitatea a anunțat că…
Paula Romocean a aflat ce atribuții va avea în postul de viceprimar
Aleasă viceprimar al Timișoarei, USR – ista Paula Romocean se va preocupa de autorizarea documentațiilor de urbanism și disciplina în construcții, dar și serviciile directe cu timișorenii și cu firmele care au de rezolvat probleme la Primărie, a decis primarul Dominic Fritz pentru colega sa de partid. De asemenea, Romocean se va preocupa de buna…
Noul pod peste Bega din zona Dâmboviței, lansat în lucru probabil la vară
Lucrările la viitorul pasaj Solventul, care va oferi o nouă legătură între zona Ronaț și strada Gării continuă, dar pentru ca investiția să fie pusă în valoare cum trebuie mai e nevoie și continuarea cu un nou pod peste Bega. Când vor începe lucrările la acesta? Posibil în vară, spune viceprimarul Ruben Lațcău. În acest…
Personalul medical de la Maternitatea Odobescu iese în stradă și solicită urgent o nouă clădire pentru unitatea medicală
Sindicatele personalului din cadrul Maternității Odobescu solicită o nouă clădire pentru unitatea medicală. Medicii și asistentele vor protesta pe stradă, săptămâna viitoare, discuția despre o nouă clădire pornesc de la incidentul de anul trecut, când tavanul uneia dintre secții s-a prăbușit din cauza vechimii construcției. “Sindicatele Materna-Camera Federativa a Sindicatelor Medicilor din Romania- Cartel Alfa,…
Primăria Timișoara începe încasarea taxelor și impozitelor locale din 16 ianuarie
Mai e mai puțin de o săptămână până când doritorii se vor putea înghesui la cozile de la ghișee pentru plata impozitelor locale. Timișorenii pot plăti taxele locale pentru 2025 începând din 16 ianuarie, la sediul Direcției Fiscale situat la Iulius Town. Desigur, pentru a evita drumurile și cozile, Primăria recomandă plata online a impozitelor.…
Cinematografele Primăriei Timișoara au atras aproape o sută de mii de spectatori
Bilanțul anului 2024 arată că în cinematografele Primăriei Timișoara au fost peste 95.000 de spectatori. Cel mai nou cinema, Studio, e acum în etapa în care își completează echipa, urmând să înceapă din nou să funcționeze. Cinema Victoria, redeschis de peste doi ani, Cinema Timiș, care funcționează de un an, și Cinema Studio, redeschis acum…
Zonele verzi din Timișoara au, din 2024, mai mult cu 20.000 de metri pătrați
Suprafața verde din Timișoara s-a extins cu aproape 20.000 mp în anul 2024, în urma amenajărilor realizate de Primăria Municipiului în zonele Lunei, Blașcovici și pe malul Begăi, după “marea demolare”. Parcul Lunei a fost amenajat pe o suprafață de 2.000 mp, care, timp de 30 de ani, a fost neîngrijită și folosită pe post…
La Timișoara va sosi în primăvară primul firobuz nou dintr-un lot de 33 comandat de primărie la turcii de la Bozankaya
Primăvara acestui an va aduce la Timișoara primul firobuz nou cumpărat după ani buni fără achiziții în acest sector. După ce au livrvrat o flotă de zeci de tramvaie noi, turcii de la Bozankaya vor livra orașului și 33 de noi astfel de mijloace de transport. Vor fi două tipuri de astfel de toleibuze, 25…
Mijloacele de transport în comun vor circula până la ora 1 în noaptea dintre ani
Asociația Societatea Metropolitană de Transport a decis prelungirea programului mijloacelor de transport în comun până la ora 1, în noaptea dintre ani. Sunt vizate mai multe linii de transport urban în Timișoara. Astfel, cei care vor participa la spectacolul de Revelion organizat în Piața Operei, dar și cei care vor sărbători trecerea dintre ani în…
Punctele de vânzare a biletelor pentru transportul în comun, program special în următoarele zile
În perioada următoare, punctele de vânzare ale Societății de Transport Public Timișoara vor funcționa după un program special. În prima zi a anului toate punctele vor fi închise. Marți, 31.12.2024, toate punctele de vânzare titluri de călătorie vor fi deschise în intervalul ora 06 00 – 14 00. Miercuri, 01.01.2025, și joi, 02.01.2025, toate punctele…
Voluntarii Primăriei Timișoara au numărat peste 600 de câini în aproape 2500 de gospodării
Lansat în urmă cu trei luni, proiectul de recenzare a câinilor cu stăpân din Timișoara, lansat de Primăria Timișoara, împreună cu asociațiile Micaela și Banat IT, a adus voluntarii care se ocupă de proiect în 2.476 de gospodării, situate pe 68 der străzi din oraș. Informațiile culese arată că au fost recenzați 610 câini, iar…
Piața Libertății primește copaci maturi, de până la cinci metri, în alveolele realizate în pavaj/FOTO
Rămas fără niciun fel de umbră, ”deșertul” din Piața Libertății își va schimba imaginea. Acolo se plantează în aceste zile mai mulți arbori maturi, cu dimensiuni care ajung și la cinci metri. Parte a proiectului de reabilitare a Pieței Libertății, plantarea de arbori va deveni vizibilă în curând. Primarul Dominic Fritz a anunțat operațiunea care…
Primăria Timișoara a lansat oficial licitația pentru proiectarea și ridicarea parcării Spitalului de Copii
Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, Primăria Timișoara a lansat în licitație proiectul pentru ridicarea parcării supraetajate pe care o va ridica în centrul orașului, lângă noua clădire a Spitalului de Copii. Va fi un contract de tip proiectare și execuție, iar suma alocată depășește 34 de milioane de lei. Timișoara ar putea avea,…
Primăria pregătește dosarele pentru finanțare și pentru autorizația de construire a reabilitării din Piața Mocioni
Primăria Timișoara pregătește dosarele pentru obținerea finanțării europene, respectiv a autorizației de construire pentru reabilitarea Pieței Mocioni. Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați și urmează emiterea autorizației de construire pentru proiectul care include Piața Mocioni (Küttel), Piața Maria, Bulevardul 16 Decembrie 1989 și 10 străzi adiacente. Investiția municipalității include lărgirea trotuarelor, îmbunătățirea transportului public, extinderea spațiilor…
La Cinema Johnny a avut loc primul eveniment de la reabilitare/FOTO
Primăria Timișoara are din această săptămână patru cinematografe funcționale în subordine. Ultimul reabilitat și redevenit funcțional după două decenii este cel din Freidorf, rebotezat Cinema Johnny, după numele cunoscutului timișorean Johnny Weissmuller. Peste 50 de copii au participat la „Crăciunul pentru toți”, un eveniment dedicat integrării sociale prin cultură. Acesta a fost organizat de Primăria…
Studiul de fezabilitate pentru noua radială de vest a fost aprobat de consilierii locali
Consilierii locali timișoreni au aprobat, luni seara, în ultima ședință de plen a anului, proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico – economici aferenți obiectivului de investiție „C30. Radiala Nouă de Vest (Centura – Solventul)”. Proiectul este unul extrem de important, va asigura o conexiune facilă spre noua Centură Vest,…
Proiectul impozitelor locale pe 2025 trece de votul consilierilor. Scade doar impozitul pe clădiri nerezidențiale, nu și pentru autovehiculele timișorenilor
După ce au picat o dată la vot proiectul taxelor și impozitelor locale, consilierii locali timișoreni de la USR, PSD și PNL s-au pus de acord după ce șefii de partid au agreat o reducere a cotei cu care să se aplice clădirilor nerezidențiale. Primarul Dominic Fritz a făcut amendamentul, care a scăzut la 1,7%…
La Timișoara continuă modernizarea rețelei de termoficare a orașului
13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această nouă investiție cu fonduri europene vine după înlocuirea a 30 de kilometri de rețea de termoficare primară și secundară, dar și de modernizare a 25 de puncte termice, a anunțat viceprimarul Ruben Lațcău. Noua investiție vizează magistrala care distribuie energia…