Arad articole

politisti

Descinderi în masă efectuate de polițiști, în Timiș, Arad și Suceava. O grupare specializată în contrabandă cu țigări a fost destructurată

Descinderi în masă efectuate de polițiști, în Timiș, Arad și Suceava. O grupare specializată în contrabandă cu țigări a fost destructurată

O grupare specializată în contrabandă cu țigări a fost destructurată de polițiștii. Nu mai puțin de 18 percheziții au avut loc dis-de-dimineață, dintre care 15 în Timiș, două în județul Arad, iar una în Suceava, la mai multe persoane despre care se bănuia că se ocupă cu astfel de activități ilegale. Vizați de oamenii legii

Apartament distrus de flăcări în Arad

Apartament distrus de flăcări, azi-dimineață / FOTO

Un apartament a fost distrus de flăcări azi-dimineață. Incendiul puternic a avut loc în Arad, într-un bloc de pe strada Simfoniei, la etajul 4. Flăcările au pornit din pricina frigiderului și au afectat cel mai mult bucătăria și holul locuinței cu cinci camere. În momentul în care pompierii au început intervenția incendiul se manifesta violent,

Un tânăr a murit strivit de mașina de gunoi

Un tânăr a murit strivit de mașina de gunoi

Sfârșit crunt pentru un tânăr, în această după-amiază. Bărbatul care era angajat la o firmă de salubrizare a murit strivit de mașina de gunoi pe care se afla. Incidentul s-a petrecut în localitatea Sânleani, din județul Arad. Bărbatul se deplasa pe scara din spatele autovehiculului, însă s-a dezechilibrat și a căzut. Șoferul nu a sesizat

Accident mortal în județul Arad

Un bărbat a murit, iar o femeie este grav rănită, în urma unui accident rutier. S-a intervenit cu elicopterul SMURD

O greșeală în trafic i-a fost fatală unui bărbat, care și-a dat ultima suflare după câteva coliziuni violente cu două autoutilitare. Alături de el în autoturism se afla o femeie, care este în stare gravă și a fost preluată de elicopterul SMURD. Gravul accident a avut loc în județul Arad, pe DN7, în apropiere de

Femeie amenințată cu cuțitul de concubinul său, într-o cameră de hotel

Două femei din județul Arad au nevoie de protecția oamenilor legii, după ce au fost agresate de partenerii cu care își împart viața Polițiștii arădeni au emis, ieri, două ordine de protecție provizorii, pe o perioadă de cinci zile. Unul dintre incidente s-au petrecut în Ineu. Bărbatul în vârstă de 39 de ani din Beliu

Copilul în vârstă de 14 ani a murit înecat în apele balastierei de la Sântana. Recomandările pompierilor / UPDATE

Mai multe echipaje din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad intervin în localitatea Sântana, acolo unde un băiat a intrat în apă, însă nu a mai fost văzut ieșind. Băiatul în vârstă de 14 ani s-a dus la scăldat cu mai mulți prieteni, la balastiera din Sântana. Din primele informații, la fața locului intervin

Accident rutier

Tragedie în vestul țării. Un tânăr de 16 ani a murit după ce a fost lovit în plin de o mașină

Un elev de liceu și-a pierdut viața, seara trecută, pe patul de spital, în urma unui accident rutier care a avut loc în Arad. Tânărul a fost izbit în plin de o mașină, după ce a traversat strada printr-un loc nepermis. Șoferul în vârstă de 30 de ani, care circula pe strada Tiberiu, la intersecția

Cod galben de furtună

Pericol în vestul țării! Meteorologii au emis un cod roșu de grindină și precipitații abundente

Vremea o ia razna în vestul țării. În județul Arad a fost emis un cod roșu meteorologic, fiind așteptată grindină de dimensiuni medii și posibil mari. În același timp, aversele vor depăși chiar și 45-50 l/mp, fiind așteptată vijelie puternică. De altfel, locuitorii au primit un mesaj de tip RO-ALERT, fiind îndemnați să se adăpostească

Inundații în vestul țării. Probleme mari în județul Arad / FOTO

Probleme au fost în vestul țării din cauza precipitațiilor abudente. În județul Arad, pompierii au intervenit ore întregi pentru scoaterea apei din gospodării și de pe străzi, iar intervențiile continuă și astăzi. La Nădlac sunt întâmpinate cele mai multe probleme. Pompierii sunt nevoiți să scoată apa din zece gospodării, dar și de pe mai multe

Drum blocat de copaci, în urma furtunii

Gospodării inundate și șosea blocată de copaci doborâți, în urma furtunii de ieri / FOTO

Codul portocaliu care s-a abătut ieri asupra vestului țării și-a lăsat amprenta și le-au dat de lucru autorităților. Gospodăriile oamenilor au fost inundate de ape, iar un drum național a fost blocat, după ce vântul a pus la sol mai mulți arbori. Cele mai multe situații au fost înregistrate, noaptea trecută, în Caraș-Severin. Pompierii au

Atenționări din partea meteorologilor de cod portocaliu

Vremea o ia razna! Meteorologii au emis cod portocaliu în Timiș și Arad

Vremea o ia razna în județețe Arad și Timiș. Meteorologii au emis un cod portocaliu de vreme rea. Sunt așteptate averse torențiale care pot cumula 25-35 l/mp, grindină de dimensiuni medii, posibil mari, frecvente descărcări electrice și vijelie puternică. Codul portocaliu a intrat în vigaore la ora 15.15 și va dura până la 16.00, fiind

Migranți în cutii de carton

Cutii cu „surprize”, la frontieră. 14 migranți ascunși în cutii, descoperiți de polițiști / FOTO

Surpriza de această dată, pentru polițiștii de frontieră, a venit din interiorul unor cutii de carton. Nu mai puțin de 14 migranți au fost descoperiți în trei cutii de carton, într-o autoutilitară marca Mercedes Benz, dondusă de un român în vârstă de 31 de ani. Bărbatul s-a prezentat ieri, 27 mai, la Punctul de Trecere

Accident rutier în apropiere de Șiria

Patru persoane rănite, dintre care una în stare gravă, într-un accident rutier. S-a intervenit cu elicopterul SMURD / FOTO

Un nou accident grav a avut loc în județul Arad, după ziua neagră de ieri, în care doi bicicliști și-au pierdut viața, iar un altul a ajuns în stare gravă la spital. De această dată în apropiere de Șiria a avut loc incidentul din trafic, în urma căruia patru persoane au fost rănite. A fost

Biciclist decedat, după ce a fost lovit de o motocicletă. Sursă foto: arhivă.

Zi sângeroasă pe șoselele din vestul țării: femeie aflată pe bicicletă, accidentată mortal. A fost chemat elicopterul SMURD

O zi de vineri sângeroasă pe șoselele din județul Arad. Un al treilea accident grav în care a fost implicat o persoană aflată pe bicicletă a avut loc astăzi, asta după ce în prima parte a zilei un biciclist a fost accidentat mortal, fiind decapitat, iar un altul a fost transportat în stare gravă la

Biciclist rănit grav în Voiteg

Zi neagră pe șoselele din vestul țării. Biciclist decapitat într-un accident mortal

Zi neagră pe șoselele din vestul țării. După ce un biciclist și-a pierdut viața într-un accident rutier la Ineu, fiind azvârlit în șanțul de pe marginea drumului, câteva zeci de minute mai târziu, un alt accident mortal a avut loc, tot în județul Arad. Și tot un biciclist și-a pierdut viața, fiind decapitat în urma

Accident rutier

Accident grav în vestul țării: biciclist în stare gravă, șofer încarcerat. Se intervine cu elicopterul

Este haos pe o șosea din vestul țării, în urma unui accident rutier grav. Traficul este blocat în totalitate la intrarea în localitatea Ineu, în apropiere Hanului Moara cu Noroc, din pricina unui incident în care un bibiclist și-a pierdut viața, iar un șofer se află în stare gravă, încarcerat. UPDATE Dacă inițial l-au declarat

Proxeneți, prinși la Arad

Doi bărbați bănuiți de proxenetism, „săltați” de polițiști / VIDEO

Doi bărbați care sunt bănuiți de proxenetism au fost „săltați” de polițiștii din Arad. Ambii bănuiți au 33 de ani, unul dintre ei fiind localnic, iar altul din București. Investigațiile oamenilor legii au fost făcute sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad. S-a stabilit că cei doi bărbați, din

Zeci de localități, în beznă din cauza furtunii

Zeci de localități din Timiș și Arad au fost în beznă, noaptea trecută, din cauza furtunii

Furtuna și-a făcut simțită prezența din plin nu doar în Timiș, dar și în Arad. Seara trecută, în mai puțin de trei ore, au fost nu mai puțin de 22 de apeluri de urgență. În total au rămas fără curent electric, în Timiș și Arad, aproape 15.000 de consumatori. Codul portocaliu de intensificări de vânt

Anchetă internă în IPJ Arad

Anchetă internă la IPJ Arad, după un incident în trafic în care au fost implicați doi polițiști

Doi polițiști din Arad, care ar fi încercat să se folosească de autoritatea pe care le-o dă statutul de oameni ai legii, s-ar putea să aibă probleme la locul de muncă. Asta după ce un arădean și-a relatat pe rețelele de socializare incidentul pe care l-a avut în trafic, seara trecută. IPJ Arad a demarat

Top