Arad articole

Măsură de urgență: toți porcii dintr-un sat aflat în vestul țării vor fi omorâți, pentru combaterea pestei

Măsură de urgență: toți porcii dintr-un sat aflat în vestul țării vor fi omorâți, pentru combaterea pestei

Măsură de urgență luată de autorități în vestul țării, pentru combaterea răspândirii peste porcine africane. În urma unei ședințe care a avut loc astăzi la Instituția Prefectului, în județul Arad, s-a decis sacrificarea tuturor porcilor din satul Cintei, comuna Zărand. Se dorește izolarea virusului pestei porcine africane, care a amenințat să se extindă și în

Destin tragic pentru un bărbat din vestul țării, care a murit strivit de tractorul pe care-l conducea

Tragedie în această după-amiază, într-o familie din vestul țării. Destinul unui bărbat a avut un final neașteptat, după ce tractorul pe care-l conducea s-a răsturnat peste el, între localitățile Conop și Bârzava, din județul Arad. În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, acesta și-a dat ultima suflare înainte de a fi măcar transportat la spital.

Impact violent pe șosea: trei persoane sunt încarcerate. A fost solicitat elicopterul SMURD

Accident rutier grav în localitatea aradeană Păuliș. Două autoturisme au fost distruse în urma unei coliziuni puternice, iar trei persoane au rămas încarcerate între fiarele contorsionate ale mașinilor. La fața locului intervine și elicopterul SMURD, pentru acordarea primului ajutor și a transporta victimele la spital. La fața locului sunt echipaje ale poliției, două ambulanțe SMURD,

Un bărbat care a sărit în apele unui lac și-a pierdut viața în această dimineață

Tragedie în vestul țării. O persoană care a sărit în apele lacului de la Podgoria, din Arad, și-a pierdut viața, medicii care au încercat să-l resusciteze declarându-l decedat. Bărbatul a fost zărit puțin după ora 10.00, atunci când a sărit în lacul Podgoria și nu a mai ieșit. Apelul la 112 a venit din partea

Scandal între familii de țigani, la Timișoara

Femeie dispărută de acasă, de negăsit de două zile. Sună la 112 dacă ai văzut-o!

O altă femeie este dată dispărută în vestul țării. Ioana Larisa Stoia, în vârstă de 30 de ani, a plecat de la domiciliul din municipiul Arad, în urmă cu două zile. Până în momentul de față nimeni nu a reușit să o contacteze. Femeia din Arad a dispărut în data de 14 august, dimineața, între

Căzătură fatală. O femeie a murit după ce a ajuns într-o fântână adâncă de 17 metri

Tragedie în vestul țării. O femeie a murit azi-dimineață, după ce a căzut într-o fântână adâncă de nu mai puțin de 17 metri. Accidentul care i-a adus moartea femeii în vârstă de 59 de ani s-a petrecut în satul arădean Cuvin. Persoana și-a găsit sfârșitul, îm urma căzăturii în fântâna adâncă de 17 metri și

Se circulă cu dificultate pe Autostrada A1, între Arad și Timișoara. Un tir s-a răsturnat / FOTO

Se circulă greu pe Autostrada A1, între Arad și Timișoara, în urma unui accident rutier petrecut în aceeastă după-amiază. Conform unor informații, un tir s-a răsturnat pe carosabil. Autotrenul circula dinspre Arad, înspre Timișoara, atunci când s-a produs accidentul. La fața locului, după zeci de minute de la petrecerea accidentului, nervii șoferilor au fost întinși

Tânăr dispărut în vestul țării

Un tânăr a dispărut în vestul țării din incinta unui spital

Un tânăr care se afla în incinta Spitalului Clinic Județea Arad a dispărut în această dimineață, iar autoritățile se află pe urmele sale. În vârstă de 28 de ani, Aurel Lungu a plecat într-o direcție necunoscută și nu se mai știe nimic de el. Tânărul are 1,64 metri înălțime, 75 de kilograme, are păr blond,

Incendiu violent la Centrala Electrică de Termoficare Arad / FOTO

Centrala Electrică de Termoficare Arad, aflată în zona șoselei de Centură, a fost cuprinsă de flăcări în această după-amiază. Fumul dens a putut fi zărit de la mulți kilometri distanță. Pentru a limita pagubele, pompierii au intervenit de urgență. Flăcările au pornit la o bandă transportatoare dezafectată. Incendiul s-a manifestat violent, cu degajări mari de

AUDI S8, confiscat de polițiștii de frontieră

Autoturism de 70.000 de euro, confiscat de polițiștii de frontieră din vestul țării

Un autoturism în valoare de 70.000 de euro, care era căutat de autoritățile din Germania, a fost descoperit la granița din vestul țării. Alerta a fost emisă de autoritățile germane chiar în ziua în care automobilul de lux a fost depistat de oamenii legii de la Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II – Csanadpalota.

Exemplu de urmat. Aradul beneficiază de patru milioane de euro pentru transformarea unui teren abandonat în zonă de agrement

Aradul primeşte 17,5 milioane de lei, bani europeni, cu care va putea transforma un teren abandonat într-o excelentă zonă de agrement, cu terenuri pentru practicarea mai multor sporturi, locuri de joacă pentru copii, zone împădurite pentru camping, dar şi un luciu de apă de şapte hectare. Zona vizată are 282.000 de metri pătraţi şi în

Accident rutier în localitatea Semlac, județul Arad

Dezastru pe șosea: autoturisme distruse, patru persoane implicate în accident / FOTO

Accident rutier în vestul țării, în această după-amiază. Două autoturisme, în care se aflau patru persoane, s-au ciocnit pe un drum județean din localitatea Semlac, din județul Arad, iar una dintre persoane a rămas blocată în interiorul mașinii. În incident a fost implicat un autoturism marca Volkswagen, în care se aflau trei tineri – doi

Deținut foarte periculos, evadat de la un punct de lucru din Timișoara. Ieșirile din oraș sunt blocate

Autoritățile se află în alertă, în aceste momente, în vestul țării, în special în județele Timiș și Arad, după ce un deținut a evadat de la un punct de lucru din Timișoara. Bărbatul își executa pedeapsa în regim semideschis la Penitenciarul Arad, fiind condamnat pentru furt calificat. În traficul din Timișoara s-au organizat filtre ale

Contrabandă cu țigări

Lovitură dată contrabandiștilor de țigări din Timiș și Arad. Grup infracțional care a cauzat prejudiciu de sute de mii de euro, destructurat

Lovitură dată traficanților de țigări din vestul țării. Oamenii legii au efectuat astăzi mai multe percheziții în județele Arad și Timiș, în urma cărora au destructurat o grupare specializată în contrabandă cu țigări. Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Arad, aflați sub coordonarea procurorilor DIICOT Arad, au efectuat 21 de percheziții la domiciliile persoanelor

Produs în Livada

Festivalul Producătorilor din Livada vine cu produse tradiționale delicioase și meșteșuguri inedite

Nu departe de Timișoara va avea loc Festivalul Producătorilor din Livada. În localitatea Livada din județul Arad, nenea Ionel le va arata copiilor cum se pregătește coasa pentru a putea tăia iarba, tanti Floare ne va aduce o colectie personală cu costume populare autentice si șterguri tradiționale, va avea loc un atelier de tâmplărie și

O minoră este dispărută de mai bine de o săptămână

O minoră este dispărută de mai bine de o săptămână

O tânără în vârstă de 17 ani este dispărută de mai bine de o săptămână. Tabida-Lidia Muntean a plecat de la domiciliul său în dimineața zilei de 25 iunie, iar de atunci nu se mai știe nimic despre ea. Dispăruta locuiește în localitatea Covâsânț din județul Arad. Poate fi recunoscută după următoarele semnalmente: 1,70 metri

Furtuna a făcut ravagii în vestul țării / FOTO

Vestul țării a fost afectat de furtună, seara trecută. Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări de fenomene meteorologice periculoase. În județul Arad au fost înregistrate averse torențiale de 40 – 60 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de mari dimensiuni și vânt puternic care la rafală a atins și 90 – 110 km/h.

Coliziune între un tir și un autobuz în Arad

Coliziune între un autobuz și un tir: 11 victime, dintre care două femei în stare gravă / FOTO

Accident grav petrecut seara trecută, în zona industrială din Arad. Un autobuz și un tir s-au tamponat puternic, iar în urma accidentului au rezultat 11 victime, dintre care două femei se află în stare gravă. Accidentul a avut loc în jurul orei 23.20, pe strada Ovidiu. Șoferul autobuzului, în vârstă de 46 de ani, din

Top