Copilul în vârstă de 14 ani a murit înecat în apele balastierei de la Sântana. Recomandările pompierilor / UPDATE

Mai multe echipaje din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad intervin în localitatea Sântana, acolo unde un băiat a intrat în apă, însă nu a mai fost văzut ieșind.

Băiatul în vârstă de 14 ani s-a dus la scăldat cu mai mulți prieteni, la balastiera din Sântana. Din primele informații, la fața locului intervin un echipaj format din scanfandrii, dar și Serviciul Voluntar de Urgență Sântana, respectiv o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad.

UPDATE Băiatul înecat a fost găsit de scafandrii la zece metri de mal, la o adâncime de 8 metri. Copilul a fost predat echipajului SAJ, iar medicii fac manevre de resuscitare.

UPDATE 2 Eforturile medicilor de a-l readuce la viață pe băiatul înecat în apele balastierei de la Sântana au fost în zadar. După zeci de minute în care au încercat să-l resusciteze, medicii l-au declarat decedat. Este al doilea tânăr luat de ape în vestul țării, după ce, în urmă cu o săptămână, în Timiș, în apropiere de Lunga, un copil de 8 ani murea înecat, după ce s-a dus cu prietenii la scăldat, într-o baltă din localitatea de frontieră Lunga, aflată la granița cu Serbia.

Pe fondul acestor nenorociri, pompierii recomandă:

Pe fondul temperaturilor ridicate, unii cetățeni aleg să meargă la scăldat pentru a se răcori. Acest lucru poate să constituie un pericol major atunci când nu sunt îndeplinite anumite condiții ce țin atât de zona unde se dorește a se practica scăldatul, cât și de cunoștințele și abilitățile persoanei privind înotul. De asemenea, scăldatul în locurile neamenajate corespunzător determină riscuri majore pentru sănătate, pe lângă pericolul de înec.

În sensul evitării producerii unor situații de urgență, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ” Vasile Goldiș” al județului Arad vă recomandă:

  • supravegheați permanent copiii aflați în apă sau în apropierea acesteia;

  • scăldați-vă doar în locurile special amenajate pentru înot și respectați avertizările privind interzicerea scăldatului;

  • evitați scăldatul solitar, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu știți să înotați sau nu aveți deprinderile necesare;

  • evitați scăldatul în râuri, lacuri, canale de irigații sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte ori curenții sunt foarte puternici;

  • nu vă aventurați în apă când sunteți în stare de ebrietate, seara târziu sau pe timp de noapte;

  • nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcții, aceste acte de teribilism putând avea consecințe grave.

Orice situaţie care poate pune în pericol viaţa unui cetăţean aflat în apropierea dumneavoastră, trebuie anunţată imediat la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz

A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Derby neașteptat. Politehnica joacă în duelul nou-promovatelor… neînvinse, cu Popești-Leordeni

Politehnica Timișoara joacă în etapa a VIII-a a Ligii 2 în deplasare, la Clinceni, cu revelația SC Popești-Leordeni. Înaintea întâlnirii directe Poli ocupă locul 2 cu 17 puncte, în timp ce adversara din Ilfov, formație de asemenea nou-promovată, se află pe poziția a 3-a, cu două puncte mai puțin. Echipa bănățeană a avut probleme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby neașteptat. Politehnica joacă în duelul nou-promovatelor… neînvinse, cu Popești-Leordeni
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei

Polițiștii locali au întreprins noi acțiuni în piețele agro-alimentare ale Timişoarei. S-a lăsat cu 1.271 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 330 de mii de lei. De asemenea, 12 așa-ziși producători au fost scoși din piețe, fiind surprinşi şi patru suspecți de modificări ilegale în carnetele de producător. Activitatea din piețele agro-alimentare este în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara începe luna viitoare transformarea zonei Piața Mocioni într-un spațiu cu locuri de întâlnire și relaxare, cu mai mult verde și zone pietonale extinse. Peste 26.000 de metri pătrați din cartierul istoric Iosefin intră în șantier. Astfel, trotuarele și spațiile publice vor fi refăcute, vor fi amenajate benzi dedicate pentru transport public și piste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încep lucrările în zona Pieței Mocioni, al doilea mare șantier de regenerare urbană din cartierele istorice
Politehnica Timișoara joacă în etapa a VIII-a a Ligii 2 în deplasare, la Clinceni, cu revelația SC Popești-Leordeni. Înaintea întâlnirii directe Poli ocupă locul 2 cu 17 puncte, în timp ce adversara din Ilfov, formație de asemenea nou-promovată, se află pe poziția a 3-a, cu două puncte mai puțin. Echipa bănățeană a avut probleme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby neașteptat. Politehnica joacă în duelul nou-promovatelor… neînvinse, cu Popești-Leordeni
Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO
Polițiștii locali au întreprins noi acțiuni în piețele agro-alimentare ale Timişoarei. S-a lăsat cu 1.271 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 330 de mii de lei. De asemenea, 12 așa-ziși producători au fost scoși din piețe, fiind surprinşi şi patru suspecți de modificări ilegale în carnetele de producător. Activitatea din piețele agro-alimentare este în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei
A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Clădirea unde a funcționat fosta bancă Bancpost, aflată peste drum de sediul Primăriei Timișoara și unde a funcționat Direcția Fiscală, mutată între timp la Iulius Mall, este din nou atractivă pentru municipalitate. Conducerea administrației cere consilierilor locali aprobarea pentru demararea negocierilor privind cumpărarea clădirii aflate pe bulevardul Eminescu, la numărul 2B. Nu este prima dată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea din nou cumpărarea fostei clădiri a Bancpost
Universitatea Politehnica Timișoara deschide porțile științei și tehnologiei pentru publicul larg, transformând Noaptea Cercetătorilor Europeni într-o incursiune spectaculoasă în lumea inovației. În data de 25 septembrie, între orele 18:00 și 23:00, comunitatea timișoreană este invitată să exploreze experimente fascinante, tururi interactive și călătorii virtuale prin intermediul tehnologiilor de ultimă generație. Evenimentul este organizat prin Departamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tehnologia viitorului și istoria Timișoarei se întâlnesc la Noaptea Cercetătorilor Europeni, într-un eveniment interactiv organizat de UPT
Cu doar 12 zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz îşi aminteşte de concursurile de angajare din perioada predecesorului său, Nicolae Robu. Scandalul s-a lăsat cu condamnări, dar justiţia din România le-a permis celor care au beneficiat de fraudarea concursurilor să rămână în funcţii.  Dominic Fritz afirmă că a dus o luptă dificilă pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 12 zile înainte de-a pleca din Primăria Timişoara, Dominic Fritz aminteşte de concursurile trucate de administraţia precedentă
Asociația „Colț de Banat” îi așteaptă, duminică, pe iubitorii de bicicletă la „Marea Pedalare”, o tură transfrontalieră de aproximativ 60 de kilometri care va lega, pe două roți, comunitățile din vestul județului Timiș de orașul Kikinda din Serbia. Evenimentul pornește din Jimbolia, de la Muzeul „Ștefan Jäger”, și continuă pe traseul Jimbolia – Comloșu Mic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii, așteptați la o tură cu bicicleta la Kikinda în Săptămâna Europeană a Mobilității
Publicația franceză L’Express a alocat în urmă cu câteva zile, două materiale orașului Timișoara. Textele abordează mai ales partea artistică a vieții locale. În cadrul paginilor publicației, Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, vorbește despre cultura Timișoara, în cadrul unui text care prezintă activitatea Facultății de Artă și Design a UVT. ”Am fost onorat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, prezentă în paginile cunoscutei publicații franceze L’Express
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.