Plenul Senatului a adoptat, miercuri, propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii partidelor politice nr14/2003. Potrivit acestei modificări, un partid va putea fi înființat cu minimum… trei membri.
Fostii oameni ai „domnului Dan” cauta oameni destepti si educati cu care sa-si faca partid
Partidul Național Democrat are mare succes în Timiș: are aproape 50 de membri! Asta spun inițiatorii proiectului, foști deputați ai PP-DD, care încearcă să-și construiască primele filiale. Chiar dacă încă nu este o organizație cu acte în regulă, PND vrea candidați pentru alegerile din 2016 și membrii cât mai inteligenți.
Danyflor si Cristian Busoi, campioni la cotizatii catre PNL in 2014
O firmă din Timișoara și un fost vicepreședinte PNL Timiș, actual europarlamentar, apar în topul donatorilor din campaniile electorale ale PNL în 2014. Este vorba despre SC Danyflor SRL, care a avut contract cu PMT pentru adunarea de pe stradă a câinilor fără stăpân, și de Cristian Bușoi.
Aproape desfiintat, PP-DD primeste sediu de la primarie
Partidul Poporului – Dan Diaconescu va avea, și în următorii doi ani, sediu de la primărie. Mai rămâne doar să și existe până la expirarea contractului… Consilierii locali vor avea pe ordinea de zi a viitorului plen un proiect care prevede alocarea unui spațiu către oamenii „domnului Dan”.
Sorin Cociobea a fost exclus din PSD
Gestul de joi al consilierului județean Sorin Cociobea, care a anunțat că va activa ca independent, a fost taxat vineri de PSD. Biroul Permanent Judeţean al PSD Timiş a decis în unanimitate să-l excludă pe Cociobea din partid. Acesta susținea însă că nu crede că e membru.
„Ostaficiuc” a semnat petitia on-line pentru demiterea lui Bojin!?
Petiția „Demite-l pe Bojin”, lansată de filiala PMP Timiș, a adunat, în două zile de la lansare, mai puțin de 100 de semnături. „Popularii” vor să-l demită pe președintele CJ Timiș, pe care îl acuză de toate relele care s-au abătut asupra județului. Deși petiția PMP n-are prea mare succes on-line, printre semnatari s-ar număra și… cel puțin un liberal faimos!
Fuziunea PNL in Timisoara merge cu pasi mici, dar siguri
Noul PNL funcționează ca pe roate și în cazul Timișoarei. Cel puțin asta susține Cornel Sămărtinean, copreședintele organizației municipale. Acesta a declarat că și echipa este una foarte bună, mai ales că s-a trecut peste animozitățile dintre foștii „portocalii” și vechi liberali.
Dupa circul din Senat cu Sova, PSD-istii nu vad de ce e nevoie de alegeri anticipate
Dan Șova a reușit să scape ca prin urechile acului de arestul preventiv cerut de DNA. Ridicarea imunității acestuia a căzut în Senat, iar liberalii nu sunt deloc mulțumiți de această situație. Soluția, spun PNL-iștii, este una singură: alegeri anticipate în Parlament! Social-liberalii susțin că nu există motive întemeiate pentru a cere așa ceva.
PNL, reactie dura la cazul Sova: alegeri anticipate!
PNL cere alegeri anticipate, după ce senatorii l-au salvat pe PSD-istul Dan Șova de rigorile legii. Printr-un comunicat de presă, co-președintele PNL, Alina Gorghiu, susține că doar întoarcerea la urne este singura soluție pentru recredibilizarea Parlamentului.
PMP strange semnaturi pe Facebook si face protest pentru demisia „sclavului PSD” Titu Bojin
Reprezentanții PMP Timiș nu renunță la ideea de a strânge semnături pentru demiterea președintelui CJ, Titu Bojin. „Popularii” sunt convinși că Bojin e de vină pentru neajunsurile județului și ar trebui să părăsească funcția pe care o are la CJ. Vineri, ei vor ieși în stradă pentru un protest.
PMP vrea sa-l demita pe Titu Bojin! Prin referendum
PMP Timiș a prins curaj după vizita de sâmbătă a fostului președinte Traian Băsescu. Ca să dovedească faptul că poate fi „noul star al vieții politice românești”, filiala Timiș se apucă să strângă semnături pentru organizarea unui referendum care să-l demită pe liderul CJ, Titu Bojin.
Basescu: Noi, cei care am intrat in politica in anii ’90, ne-am incheiat misiunea! / FOTO
Întâlnirea zonală a PMP s-a desfășurat, sâmbătă, la Timișoara, între Facebook și sfaturile „tătucului” Traian Băsescu. Fostul președinte a fost primit cu urale într-o sală foarte pestriță, plină de oameni dintre cei mai diverși. Băsescu a spus că nu mai are aspirații politice personale, dar se simte obligat să contribuie la înnoirea clasei politice românești.
Vine Basescu! Sambata, la intalnirea regionala a PMP
Fostul președinte Traian Băsescu vine sâmbătă la Timișoara. Aici sunt așteptați sute de reprezentanți ai PMP. Întâlnirea regională de la Timișoara este prima de acest tip, urmând ca, până la finele anului, să fie organizate alte șapte reuniuni similare.
Clubul National Taranist, catre PNCTD Timis: nu mergeti la adunarea PMP!
PNȚCD Timiș va răspunde invitației venite din partea PMP și va avea un reprezentant la întâlnirea regională a acestei formațiuni politice. Asta, deși Clubul Național Țărănist le-a cerut public membrilor de partid să nu participe la evenimentul „popular” de sâmbătă. Președintele PNȚCD Timiș spune că nu-l interesează ce vor cei de la CNT.
Ponta promite: PSD-istii cercetati pentru coruptie raman fara functii
Comisia de statut a PSD a definitivat, marţi, propunerile de modificare a statutului partidului. A fost adoptat, cu această ocazie, amendamentul lui Victor Ponta, conform căruia membrii de partid cercetați penal pentru corupţie nu mai pot ocupa demnităţi publice sau funcţii politice.
Robu: Ce sa facem cu traseistii? Am castigat si fara ei
Cu doar 19 localități în care nu s-a stabilit un președinte unic de organizație, PNL Timiș încearcă să funcționeze cât mai repede ca o singură entitate. Un lucru e sigur: nu vor fi primiți înapoi primarii traseiști, deși unele voci din partid ar putea agrea astfel de variantă.
Ehegartner si Grapini nu vor sa fie colegi de partid
Posibila fuziune între PC și PLR, atât de discutată la nivel central, nu e deloc agreată pe plan local. Cel puțin nu în Timiș, unde nici Maria Grapini, nici Petru Ehegartner nu sunt încântați de o astfel de posibilitate.
Maria Grapini ar putea deveni colega de partid cu Petru Ehegartner!
Posibila fuziune dintre Partidul Conservator și Partidul Liberal Reformator a devenit punct de discuție la ședința de marți a conducerii PC. Deși nu a participat la aceste discuții, Maria Grapini a declarat că nu susține ideea fuziunii. Europarlamentarul este de părere că o alianță între cele două grupări politice ar fi mai potrivită.
Dan Popa vrea mai multe femei in BPJ, pentru ca lucreaza mai bine cu ele
Copreședintele PNL Timiș, Dan Popa, susține că partidul are nevoie de mai multe femei în Biroul Permanent Județean. Fostul PDL-ist recunoaște că doamnele liberale nu sunt prezente în număr prea mare în BPJ, deși unele dintre ele ar merita din plin. Totuși, Popa le-a spus PNL-istelor că și ele pot fi acuzate de discriminare, având în vedere că în BPJ-ul femeilor nu este… niciun bărbat.
Regula in PNL: Esti presedinte de organizatie, dar nu e sigur ca vei candida si la primarie in 2016!
În linie dreaptă spre fuziune: peste 65% din organizațiile PNL din Timiș vor avea sigur președinte unic. În restul se poartă discuții, care vor fi finalizate până săptămâna viitoare. Un lucru este însă cert: președinții de organizații nu vor fi 100% candidați la primărie la alegerile din 2016.