Chiar dacă au câștigat bătălia cu bacalaureatul, pentru unii absolvenți de liceu încă nu a început vacanța. Este și cazul celor câteva mii de tineri care se pregătesc acum de examenul de admitere la facultate. Pentru viitorii studenți ai Universității Politehnica Timișoara, repartizarea locurilor a început de luni.
Inca o medalie internationala pentru „loganul” Andrei Heidelbacher
Unul dintre cei mai geniali liceeni din Timişoara, Andrei Heidelbacher, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „C.D. Loga”, a reuşit o nouă performanţă. Adolescentul s-a întors acasă cu o medalie de argint la olimpiada de informatică din Taipei.
2.000 de tineri incearca sa ia Bac-ul dintr-a doua
Aproape 2.000 de absolvenţi de clasa a XII-a din Timiş s-au înscris la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat. Cei care îndeplineau condiţiile au putut să-şi depună dosarele până pe 18 iulie.
Timisul primeste 17 microbuze scolare, Bojin trimite trei oameni la Bucuresti sa ia cheile
Săptămâna viitoare, 17 microbuze școlare vor ajunge în Timiș, trimise de Ministerul Dezvoltării Regionale. Împărțirea acestor autovehicule, promise încă de anul trecut, este o realizare pe care oficialii de la București au decis s-o serbeze printr-un eveniment organizat în Piața Victoriei, pe 23 iulie. La ceremonie vor participa și trei reprezentanți ai Timișului.
Preotii vor readuce in salile de clasa copiii din satele din Timis
Nu au bani de îmbrăcăminte sau încălţăminte să meargă la şcoală, ca să nu mai vorbim de cărţi, caiete sau ghiozdane. Peste 600 de copii din satele timișene vor fi sprijiniți să-și completeze educația elementară printr-un proiect care include și preoți din sate.
Premii si diplome pentru sase fete de nota 10
Timișorencele de nota 10 au fost premiate pentru eforturile depuse la examene. Șase eleve care au obținut nota maximă la Bacalaureat sau la Evaluarea Națională au primit din partea Ministerului Educației diplome și bani drept recompensă.
In Timisoara s-a intrat la liceu chiar si cu nota 2.49!
La cele mai bune licee din Timișoara s-a intrat, în acest an, cu medii mai mici decât anul trecut. Topul școlilor se menține însă aproape neschimbat. La extrema cealaltă, în liceele cele mai slabe s-a intrat chiar și cu note puțin mai mari de 2!
Dascali de religie, dati afara de la definitivat, dupa ce au fost prinsi cu „copiute”
Nu doar elevii sunt prinşi la copiat. Doi din cei peste 200 de candidaţi la examenul de definitivat în Timiş au fost prinşi cu telefoane mobile și dați afară din sălile de examen. Ambii dascăli predau religie la religie ortodoxă, respectiv baptistă.
Bacalaureat 2014: Cu un procent mai multi promovati in Timis, dupa contestatii
Au corectat aiurea cel mai important examen din viaţa unui adolescent. Aproape jumătate din lucrările contestate la bacalaureat în Timiş au venit cu notele schimbate de la recorectare.
Universitatea „Mihai Eminescu”, fosta pepiniera de PSD-isti, inchisa de guvern
Guvernul a decis, în ședința de miercuri, să închidă patru universități, dar și 136 de programe de studiu de la universități din toată țara. Decizia nu afectează studenții deja înscriși, ci va intra în vigoare în anul universitar 2014/2015. Pe lista celor patru se află și Universitatea „Mihai Eminescu” din Timișoara, în trecut o adevărată „feudă” pentru PSD.
Liceul de la Ortisoara are zilele numarate dupa esecul de la Bac
Liceul Agricol din Orțișoara deține o adevărată „performanță”, după ce, în ultimii trei ani, niciunul dintre absolvenții de clasa a XII-a nu a reușit să promoveze examenul de bacalaureat. Din cauza rezultatelor catastrofale ale elevilor, liceul ar putea fi desființat. În orice caz, din toamnă aici nu va mai exista clasa a noua.
Se cauta studenti la UVT, inscrieri se fac si la Deva, Resita si Severin
Aproape 9.800 de locuri, cu și fără taxă, la studii de licență sau master, sunt disponibile pentru anul universitar 2014/2015 la Universitatea de Vest. Înscrierile au început deja și durează până pe 30 iulie. Din 15 iulie vor fi deschise și centrele de înscriere de la Deva, Drobeta Turnu Severin și Reșița.
Peste 1.000 de contestatii in Timis, la bacalaureat
Candidații respinși la sesiunea din iunie 2014 în Timiș au fost nemulțumiți, în principal, de notele obținute la limba și literatura română. În total, au fost depuse 1.055 de contestații, cele mai puține la economie și limba sârbă.
BAC 2014 in Timis: „Moisil”, campion, liceul din Ortisoara, la al treilea an cu 0 promovati
Cu numai doi elevi care nu au obținut o medie de cel puțin 6 la bacalaureat, Liceul Teoretic „Grigore Moisil” este campion la promovare în sesiunea iunie 2014. În Timiș sunt patru unități de învățământ cu peste 90% elevi promovați, dar și trei în care niciunul dintre candidați nu a reușit să demonstreze că nu a trecut degeaba prin școală.
Prea multi absenti la Bac in 2014, e obligatoriu un examen diferentiat
Rezultatele de la bacalaureat sunt un eșec anunțat de politicile educaționale din ultimii 20 de ani. Este concluzia la care a ajuns rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, care spune că este neapărat nevoie de introducerea unui bacalaureat diferențiat. Pirtea acuză și rata uriașă a absenteismului.
S-au afisat rezultatele la Bac 2014! Cea mai mare nota in Timis: 9,98!
Ministerul Educației s-a mișcat mai repede decât anunțase, astfel că rezultatele examenului de bacalaureat, sesiunea iunie 2014, au fost afișate deja duminică seară. Cea mai mare medie în Timiș a fost obținută de o elevă de la Liceul „Carmen Sylva”, pe care doar două sutimi au despărțit-o de calificativul maxim. La două licee nu a existat niciun promovat. UPDATE: Nici la liceul din Orțișoara nu a existat niciun candidat cu media minimum 6.
BAC 2014, rezultate partiale: Aproape 60% din candidati au luat note de trecere
Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat situaţia parţială, până la ora 12, a promovării examenului de Bacalaureat 2014, sesiunea iunie – iulie 2014. Cu puțin peste 97% din date centralizate, 58,99% dintre candidați au trecut examenul.
La Timisoara ar putea ramane singura facultate de teologie din vestul Romaniei
Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatului vrea să reorganizeze învățământul teologic din vestul României. Există mai multe variante, dar principala opţiune pare a fi ca pe raza judeţelor Timiş, Caraş-Sevrin şi Arad să nu mai existe facultate de teologie decât la Universitatea de Vest din Timişoara.
O ordonanta de urgenta arunca in aer invatamantul universitar, studentii cer demisii
Universitățile din România vor deveni cu acte moșiile eternilor rectori sau se vor transforma în afaceri puse la cale de indivizi care nu vor decât să facă bani. OUG 49, emisă acum trei zile, aduce modificări incredibile Legii Educației Naționale, toate în defavoarea calității actului educațional. În aceste condiții, organizațiile studențești cer imediat demisia lui Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru învățământul superior.
Avocati, programatori sau actori: asta se viseaza liceenii din vestul tarii
Nu au ieșit încă de pe băncile școlii, dar liceenii din Timiș par să știe deja ce vor să se facă atunci când vor fi mari. Asta arată într-un studiu al Samsung Electronics România și D&D Research, care a intervievat 4.000 de elevi din vestul țării, pentru a afla care sunt domeniile de interes pentru viitoarea generație.