Vacante in Grecia pentru 32 de elevi exceptionali de la liceele din Timisoara

Timișoara se poate lăuda cu peste 30 de elevi de excepție! Acesta este numărul elevilor de liceu care, anul acesta, se vor putea bucura de o vacanță în Grecia, drept răsplată pentru efortul depus. Tinerii se pot lăuda atât cu rezultate deosebite la învățătură, cât și cu diplome și premii de la numeroase concerte.

DSC_0134

Elevii de la mai multe licee din Timișoara au demonstrat, și în acest an, că muncesc din greu pentru a obține rezultate extraordinare. Pe lângă mediile generale mari, aceștia au reprezentat orașul de pe Bega și la diferite concursuri naționale și olimpiade, de unde s-au întors cu rezultate deosebite. Cei 32 de adolescenți au primit cadou o excursie în Grecia. Astfel, pe 24 mai, 12 elevi vor plec în Paralia Katerini, iar 20 în Thassos. Vacanța va dura șapte zile. „32 de elevi din liceele timișorene cu rezultate extraordinare la învățătură, fie pe parcursul anului, fie la concursurile școlare și la olimpiade au fost astăzi premiați de Primăria Timișoara și de către AS Tour, în cadrul unui parteneriat, cu excursii de șapte zile. Sunt elevi merituoși, fiind cel de-al doilea an în care realizăm acest parteneriat. Anul trecut, peste 50 de elevi din au participat în cadrul acestui program și suntem convinși că și anul acesta vom atinge un număr la fel de mare. Este foarte important să arătăm și în acest fel, printr-un gest poate nu de foarte mare valoare materială, dar cel puțin simbolic aprecierea pe care o avem față de munca profesorilor, elevilor și a părinților”, a declarat viceprimarul Dan Diaconu.

Elevii premiați sunt Marina Foltinschi, de la Colegiul de Artă „Ion Vidu”, Adrian Arba, de la Liceul cu Program Sportiv „Banatul”, Denis-Michael Makamul și Lucreția Cifor, de la Colegiul Național „Ana Aslan”, Patricia Copocean și Patricia Simultean, de la Liceul Teoretic „Vlad Țepeș”, Adelina Fometescu și Andreea Țăranu, de la Colegiu Econimic „F. S. Nitii”, Alexandra Școroșanu și Elisabeta Rotaru, de la Colegiul Național „C. D. Loga”, Vlad Rochian și Sebastian Dan, de la Liceul „Grigore Moisil”, Alina Cornei și Anamaria Filda, de la Liceu Teoretic „J. L. Calderon”, Robert George și Cristian Duluță, de la Liceul Alimentar, Diana Ciupercă și Andrei Militaru, de la Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu”, Monica Similie și Alma Gyovai, de la Liceul de Arte Plastice, Adrian Nicorici și Denis Mariciuc, de la Grupul Școlar Industrial Electrotimiș, Ana Maria Coniscean și Octavian Jurcov, de la Colegiul Tehnic Energetic, Iulia Cristea, Pieroberto Maccioni și Bianca Porsnicu, de la Liceul Teoretic „J. L. Calderon”, Ionuț Buda și Alexandru Git, de la Liceul cu Program Sportiv „Banatul”. În perioada următoare vor fi premiați, tot cu vacanțe, și alți elevi cu rezultate excepționale la învățătură.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO

Peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii pe care Consiliul Județean Timiș le realizează pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Lucrările sunt în grafic, constructorul fiind mobilizat în șantier, iar în câteva săptămâni investiția va fi finalizată, așa cum debanat.ro a relatat. Investiția este realizată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“O să mă focusez pe lupta mea politică, pentru că este un moment periculos pentru România, pentru Timișoara”. Interviu cu Dominic Fritz (I)

La şase ani după ce a câştigat primul mandat de primar al Timişoarei, Dominic Fritz este nevoit să plece din funcţie. Şi nu fiindcă ar fi pierdut vreun scrutin, ci în urma unei conjuraţii executate de o coterie care cuprinde unele dintre cele mai retrograde elemente din România: PSD, AUR, CCR, Lia Savonea… Despre ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “O să mă focusez pe lupta mea politică, pentru că este un moment periculos pentru România, pentru Timișoara”. Interviu cu Dominic Fritz (I)
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cupa Atletico, un turneu pentru toții copiii să se bucure de sportul care îl iubesc cel mai mult, fotbalul

ACS Atletico Timișoara organizează, în perioada 26–27 septembrie 2026, la Baza Sportivă Chișoda, Cupa Atletico Timișoara 2026, proiect finanțat de Consiliul Județean Timiș. Competiția este dedicată copiilor și juniorilor și urmărește dezvoltarea experienței competiționale, promovarea fair-play-ului și încurajarea practicării sportului de la vârste mici. Cupa reprezintă etapa finală a unui proiect mai amplu de pregătire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Atletico, un turneu pentru toții copiii să se bucure de sportul care îl iubesc cel mai mult, fotbalul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Analiza imobiliare.ro

Fenomenul “Shrinkflation” pare să apară și în sectorul imobiliar

Dacă ați avut parte de fenomenul de ”Shrinkflation”, în care o serie de bunuri alimentare rămâneau la același preț, dar la gramaj mai mic, iată că un astfel de fenomen pare să apară și în domeniul imobiliar. Apartamentele noi au devenit gradual mai compacte și mai scumpe. În același timp, sunt vizibil îmbunătățite când vine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fenomenul “Shrinkflation” pare să apară și în sectorul imobiliar

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Până duminică, 4 octombrie 2026, planetariul revine în food court-ul Iulius Town, cu noi călătorii interstelare. Planetariul a revenit cu trei spectacole inedite dedicate tuturor curioșilor care vor să afle mai multe despre Univers. Fiecare dintre show-uri este proiectat full-dome, creând o experiență senzorială specială. Proiecția „Racheta Magică” este recomandată copiilor cu vârste cuprinse între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Planetariul revine la Iulius Town cu proiecțiile „Racheta Magică”, „Legendele Tărâmului Înstelat” și „De pe Terra în Univers”
Cinci zile pline de atmosferă de sărbătoare, orașe de poveste și târguri de Crăciun de neuitat. Un traseu care leagă Bavaria,  Alsacia , Elveția şi Austria şi opriri în München, Strasbourg, Colmar, Basel, Zürich, Innsbruck şi Salzburg. Aceasta este oferta AsTour în preajma Sărbătorilor de iarnă în care să puteţi admira cele mai frumoase târguri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AsTour Timişoara vă invită într-o călătorie feerică la cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa
La şase ani după ce a câştigat primul mandat de primar al Timişoarei, Dominic Fritz este nevoit să plece din funcţie. Şi nu fiindcă ar fi pierdut vreun scrutin, ci în urma unei conjuraţii executate de o coterie care cuprinde unele dintre cele mai retrograde elemente din România: PSD, AUR, CCR, Lia Savonea… Despre ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “O să mă focusez pe lupta mea politică, pentru că este un moment periculos pentru România, pentru Timișoara”. Interviu cu Dominic Fritz (I)
Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit
ACS Atletico Timișoara organizează, în perioada 26–27 septembrie 2026, la Baza Sportivă Chișoda, Cupa Atletico Timișoara 2026, proiect finanțat de Consiliul Județean Timiș. Competiția este dedicată copiilor și juniorilor și urmărește dezvoltarea experienței competiționale, promovarea fair-play-ului și încurajarea practicării sportului de la vârste mici. Cupa reprezintă etapa finală a unui proiect mai amplu de pregătire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Atletico, un turneu pentru toții copiii să se bucure de sportul care îl iubesc cel mai mult, fotbalul
Sezonul de baschet începe cu meciurile din Cupa României. SCM Politehnica Timișoara joacă pe teren propriu, în prima manșă a primului tur. Băieții noștri înfruntă CSM Petrolul Ploiești, sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 18:00. Partida are loc la Sala Constantin Jude, cu intrare liberă. Sezonul trecut, cele două formații au fost vecine de clasament:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start de nou sezon pe teren propriu. Baschetbaliștii încep Cupa României cu un meci accesibil
George Cătălin Roman, arbitru al CJA Timiș și component al lotului național de Liga I, a fost propus de Comisia Centrală a Arbitrilor pentru includerea pe Lista FIFA a arbitrilor internaționali pentru anul 2027. Este o performanță deosebită, care readuce arbitrajul timișean foarte aproape de locul pe care l-a ocupat, de-a lungul timpului, pe scena...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul revine în circuitul european al cavalerilor fluierului. George Roman, propus pe lista FIFA
Tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani din județul Timiș se mai pot înscrie până în 27 septembrie în Academia Balului Vienez Timișoara. Programul îi pregătește pe viitorii debutanți nu doar pentru primul vals, ci și pentru situații în care încrederea, prezența, comunicarea și felul în care se raportează la ceilalți pot face...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimele zile de înscrieri în Academia Balului Vienez Timișoara. Mentori din business, diplomație și comunitate îi pregătesc pe viitorii debutanți
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.