Profesorii din județul Timiș care se pregătesc pentru examenul de titularizare din acest an pot consulta de acum lista finală cu posturile vacante. Concursul propriu-zis va avea loc în luna iulie. Dascălii vor da o probă scrisă, dar și una practică sau vor susține o inspecție la clasă.
Examenul de titularizare va avea loc pe 15 iulie, iar în perioada 11 – 19 mai profesorii doritori sunt așteptați să se înscrie la inspectoratul școlar. După înscriere, pe 26 mai vor fi afișate listele cu toți candidații, însoțite de informații referitoare la susținerea probelor de examen. Inspecțiile vor avea loc în clase, pe durata unei ore de curs. Pentru a promova examenul de pe 15 iulie, candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7. Pe 20 iulie se vor afișa rezultatele concursului, iar până pe 21 iulie se vor putea depune contestații. În 24 iulie, candidații vor putea să consulte lista rezultatelor finale. Apoi, în perioada 27 – 28 iulie va avea loc repartizarea titularilor. La începutul lunii septembrie va avea loc un alt concurs, județean, dedicat posturilor pentru suplinitori. Lista cu toate posturile vacante din județul Timiș poate fi consultată aici.
Comentarii prin facebook