Social articole

Seful ANOFM, retinut de DNA

Şeful Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, a fost reţinut sâmbătă de procurorii DNA. El a fost prins în flagrant în timp ce primea mită 80.000 de lei de la subalternii săi din Brașov.

Brutarii din Timisoara umbla cu painea vopsita

Bănăţenii sunt ofertaţi cu pâine vopsită pe rafturile din magazine. O incursiune rapidă printre textele etichetelor pâinilor „negre” din comerţ ne arată că acestea merită cu adevărat ghilimelele. De cele mai multe ori, făina neagră, care se presupune că ar sta în totalitate la baza pâinii negre, lipseşte cu desăvârşire.

Bratul lung al legii germane face curat in palatele tiganesti din Timisoara

Descinderile de miercuri de la palatele lui Ion şi Nicolae Stancu au legătură cu o serie de infracţiuni financiare comise în Germania. Surse din cadrul DNA spun că ar fi vorba de evaziune fiscală şi spălare de bani. În rolul principal, familia Stancu, deţinătoarea mai multor palate în oraşul de pe Bega.

Demisie cu cantec la UVT

Scandal la Universitatea de Vest Timişoara. O profesoară de jurnalism şi-a dat demisia şi îl acuză de „abuzuri” pe decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării.

Timisenii suna in continuare abuziv la 112!

În Timiș, peste 66% din apelurile către numărul unic de urgență din trimestul al treilea al acestui an au fost false. Oamenii care sună fără a avea o urgenţă fie râd, înjură dispecerii, le pun muzică sau efectiv nu vorbesc.

Austriac dotat cu arsenal, la Pietroasa Mare

Poliţiştii timişeni au descoperit un adevărat arsenal în casa unui cetăţean austriac stabilit în România! Oamenii legii au percheziţionat locuinţa bărbatului în vârstă de 59 de ani, din localitatea Pietroasa Mare, în baza unui mandat.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.