Arhiva pentru eticheta: master

Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara

Facultatea de Economie și de Administrarea a Afacerilor din cadrul Universității de Vest din Timișoara începe de mâine, 3 septembrie 2025, înscrierile pentru noul program MBA (Masterat în Administrarea Afacerilor), singurul de acest tip din vestul țării. UVT, în parteneriat cu University of West London (UWL), vă propune un adevărat accelerator de carieră, primul program MBA

Universitatea de Vest organizează admitere la mai multe programe de masterat didactic

În cadrul sesiunii de toamnă a admiterii 2022 la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD), în colaborare cu Facultatea de Chimie, Biologie și Geografie, cu Facultatea de Educație Fizică și Sport și cu Facultatea de Fizică, organizează admiterea la programele de studii de masterat didactic în domeniile: Educație fizică

Executive MBA ca la americani, din octombrie, la Timisoara

Absolvenții de executiv MBA știu că programele în care se instruiesc sunt garantul succesului activității lor. Tot mai mulți tineri care deja au joburi interesante în multinaționale sau companii autohtone de succes încep să își caute astfel de programe, tocmai pentru că știu că acestea sunt o investiție în ei, iar plus valoarea înseamnă, în fond, joburi mai bine plătite.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.