Comisarul Constantin Daminescu, fost șef al Poliției de Frontieră Timișoara, a fost audiat, vineri dimineață, procurorii de la Crimă Organizată. El este cercetat, alături de Zaher Iskandarani și alte persoane, într-un dosar de furt de curent electric, cu ramificații în întreaga țară.
Vicepresedintele Curtii de Apel Timisoara, retinut pentru trafic de influenta
Vicepreședintele Curții de Apel Timișoara, Nicolae Cătălin Șerban, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat, vineri, Curții de Apel București, cu propunere de arestare preventivă. El este acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Actiune de colectare a DEEE
În luna martie, în Timișoara vor fi organizate două acțiuni de colectare a deșeurilor electrice și electronice, în cadrul campaniei „Locul deșeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!”. Prima dintre ele va avea loc în 24 martie, în partea de nord a orașului, iar cea de-a doua, în 31 martie, în partea de sud.
Fara apa calda si caldura in zona Bucovina
Compania Colterm anunță că, pentru realizarea unor lucrări pe reţeaua termică primară, vineri, între orele 8 și 15, va întrerupe furnizarea energiei termice pentru încălzire şi apă caldă de consum la PT 45A.
Intreruperi de curent
Enel a programat pentru vineri întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timişoara – str. Clopotului (p), orele 9 – 12, str. V. Madgearu (p), Gh. Doja (p), Remus (p), Filaret Barbu (p), orele 12 – 15, str. Ţichindeal nr. 2, 4, orele 9 – 15; Unip, Parţa (p), Hezeriş, orele 9 – 18; Recaş…
Protest anti-Patapievici, la Timisoara
Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest lui Horia Roman Patapievici a stârnit e pe cale să stârnească un nou scandal. Un grup de profesori, scriitori, artişti, istorici şi ingineri protestează împotriva acestei decizii și vrea anularea ceremoniei programate sâmbătă.
A fost gasita geanta cu spaga de 50.000 de euro
Anchetatorii au găsit, joi după-amiază, geanta în care se aflau cei 50.000 de euro destinați judecătorului Cătălin Șerban. Aceasta se afla în biroul notarial al soției sale. Vicepreședintele Curții de Apel Timișoara este la audieri, la DNA București.
Vicepresedintele Curtii de Apel, ridicat de DNA pentru spaga
Vicepreședintele Curții de Apel Timișoara și soția sa au fost ridicați de DNA pentru o șpagă de 50.000 de euro. La audieri a ajuns și şeful Poliţiei Moldova Nouă, precum și directorul fostei exploatări miniere de la Moldova Nouă. Banii erau destinați „rezolvării” dosarului unui accident în care omul de afaceri a ucis trei persoane.
Timisorenii sunt chemati sa adune PET-uri in centrul orasului
Primăria Timişoara este finalistă în competiția pentru desemnarea „Capitalei Earth Hour 2012”. Dacă urbea de pe Bega obține sau nu acest titlu depinde acum doar de locuitorii săi, care, vineri, trebuie să strângă cât mai multe PET-uri. Celelalte două orașe finaliste sunt Bistrița și Iași.
Casierie Aquatim cu program scurt
Casieria, biroul de relații clienți și biroul de contracte ale Aquatim, de la sediul central de pe strada Gheorghe Lazăr, nr. 11/A, vor fi deschise, vineri, doar până la ora 15. Reducerea programului de lucru este necesară pentru realizarea unei acţiuni de dezinsecţie în clădire.
Fara apa calda si caldura in zona Ana Ipatescu
Compania de termoficare Colterm anunță că, din cauza unor lucrări efectuate de Enel, joi, între orele 12 și 15, va întrerupe furnizarea energiei termice pentru încălzire şi apă caldă de consum la PT 85.
Intreruperi de curent
Enel anunță, pentru joi, întreruperi de energie electrică după următorul program: Timişoara – str. Lacului (p), Cerceilor (p), Bd. Dâmboviţa (p), orele 9 – 12, str. Cutezătorilor (p), Lacului (p), Filateliei (p), Ana Ipătescu (p), orele 12 – 15, str. Banu Mărăcine (p), Ţebea (p), Costineşti (p), Ţichindeal (p), Ghioceilor (p), orele 9 – 16;…
„Cutitarul” de la Timisoara, condamnat la 18 ani de inchisoare
Bărbatul care, în vara lui 2011, a omorât o femeie și a înjunghiat alte trei a primit o pedeapsă de 18 ani de închisoare. Hotărârea Tribunalului Timiș nu este însă definitivă, ea putând fi atacată cu apel. Aurel Mîndrilă nu era la prima crimă, fiind eliberat condiționat cu opt luni înainte de la lovi din nou.
Popescu isi cere scuze pentru Halasz, dar comasarile de scoli raman tot in aer
Marin Popescu, şeful Inspectoratului Şcolar Timiş, regretă că nu a putut participa la ședința CL care ar fi trebuit să decidă reorganizarea reţelei şcolare pe 2012/2013. Inițiativa nu a trecut de plen, iar scandalul a început după ce a luat cuvântul Halasz Ferenc, inspectorul şcolar general adjunct.
Explicatie socanta: si-a violat fiica vitrega ca sa se razbune
Povestea fetei de 13 ani abuzate sexual la Reșița este din ce în ce mai revoltătoare. Tatăl vitreg al copilei și-a schimbat declarația și și-a motivat acțiunile prin dorința de a se răzbuna pe soția lui. Chiar și avocatul său este șocat de turnura pe care au luat-o lucrurile.
Hot de posete prins de un politist in timpul liber
Un tânăr de doar 17 ani s-a ales cu dosar penal pentru că a încercat să fure poşeta unei femei. A avut ghinion, pentru că a fost săltat de un polițist aflat în afara programului de lucru.
JobShop (R), aproape de start
JobShop revine la Timişoara. Între 17 şi 23 martie, studenţii de la facultăţile tehnice din cadrul Universităţii Politehnica şi de Vest din Timişoara pot participa la cea de-a noua ediţie a evenimentului devenit deja tradiţional.
Descinderi la hoti de icoane / FOTO
Polițiștii de la Investigații Criminale din Hunedoara, împreună cu polițiștii timișeni, au descins, miercuri dimineață, pe strada Lidia, în cadrul unei acțiuni care vizează mai mulți suspecți de furt de icoane.
Mama fetei abuzate i-a promis un telefon in schimbul unei partide de sex cu tatal vitreg! / FOTO + VIDEO
Violată de tatăl vitreg și abuzată sexual de propria mamă, adolescenta de 13 ani din Reșița a povestit anchetatorilor coșmarul prin care a trecut. Amănuntele sunt revoltătoare, dar și mai revoltătoare sunt declarațiile bărbatului care riscă acum 15 ani de închisoare. În plus, acțiunile mamei par premeditate până la ultimul detaliu.
Marsul pentru Viata, la a cincea editie
Asociația Darul Vieții organizează, în 24 martie, a cincea ediție a Marșului pentru Viață. Scopul acestuia este afirmarea dreptului la viaţă al copiilor nenăscuţi din momentul concepţiei, respectul faţă de viaţă în toate fazele şi ipostazele ei și nevoia de sprijinire a familiei ca temelie a societăţii.