Social articole

Apa rece oprita

Aquatim anunţă că, miercuri, între orele 9 şi 13, va întrerupe furnizarea apei reci pe următoarele străzi: Muzicescu (Calea Urseni –Tosca), Lămâiţei, Alexandru Rogojan, Vasile Mioc, Dr. Louis Ţurcanu, Mihai Bănărescu.

Ionelas Carpaci s-a saturat de discriminare!

Ionel Sandner, alias Ionelaş Cârpaci, unul dintre cei mai bogaţi ţigani din Timişoara, se consideră nedreptăţit. El este acuzat, alături de alte nouă persoane, printre care şi funcţionari publici, de un tun imobiliar de câteva sute de mii de euro. Cârpaci susţine că e nevinovat şi că e scos drept ţap ispăşitor în această poveste.

Vine canicula!

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că în după-amiezele zilelor de marţi, miercuri şi joi, vremea va fi caniculară, astfel încât temperatura va depăşi 35 de grade în majoritatea regiunilor ţării. Marţi, miercuri şi joi vremea va fi călduroasă în majoritatea zonelor ţării.

Bilete de vacanta de la Casa de Pensii

În zilele de luni, marţi, miercuri orele 8,30 – 16, joi, orele 8,30 – 18, şi vineri, orele 8,30 -13,30, Casa Judeţeană de Pensii Timiş distribuie prin solicitare directă la ghişeul nr. 6 bilete de odihnă pentru asiguraţii sistemului public de pensii, care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile publice.

Cupa Giroceana de pescuit

Timişorenii pregătesc undiţele, întind nailonul şi prepară cea mai bună momeală. În zilele de 24 şi 26 august, Complexul Flonta din Giroc va fi gazda primei ediţii a concursului de pescuit la crap Cupa Giroceană.

Pianina lui Brahms, de vanzare la Timisoara

Puteți avea acasă un instrument muzical cu o istorie specială și, în același timp,îi puteți ajuta pe cei nevoiași. Timișorenii cu dare de mână sunt așteptați să liciteze, peste trei săptămâni, pentru o pianină la care a cântat Johannes Brahms.

Bac-ul de toamna, tot cu web cam!

Tinerii timișeni nu scapă de camerele web nici la sesiunea de toamnă a bacalaureatului. Acestea nu sunt obligatorii, dar Inspectoratul Școlar Timiș a decis că ele vor fi menținute. Liderii sindicali spun însă că măsura nu face decât să-i streseze pe candidați.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.