Ediţia a 66-a a Zilelor Culesului de Struguri de la Vârșeț, Serbia, se desfăşoară în acest weekend, iar bănăţenii, dar şi ceilalţi locuitori din Vestul ţării sunt aşteptaţi în oraşul de la graniţă pentru zile de petrecere. Cei care vor dori să ajungă aşadar în Serbia, surprizele se vor ţine lanţ. Pe lângă celebra bucătărie…
Începe Sunscape Festival, un eveniment unic ce promovează cultura și arta în lumina razelor solare
Sunscape Festival își propune să crească nivelul de conștientizare al publicului privind Soarele și sistemul nostru solar, Calea Lactee, într-un limbaj artistic și accesibil, dezvoltând sentimentul de apartenență la o comunitate și spiritul civic. Soarele și protecția mediului reprezintă tema picturilor murale realizate de Alexei Luca și Șevaletul Anei la Giarmata, în perioada 5 septembrie…
Moda tradițională se întâlneşte cu modernismul la Timişoara Fashion Week, în Iulius Town
La Iulius Town, urmează două zile pline de stil şi strălucire, unde peste 30 de designeri români şi străini își vor prezenta colecțiile vestimentare. Cea de-a IX-a ediție a Timișoara Fashion Week are loc miercuri şi joi, iar peste 40 de modele vor defila pe catwalk-ul din Atrium. Tematica evenimentului este despre cultura și portul…
Irina Rimes, cap de afiş la Zilele Dumbrăviţei. Evenimentul se anunţă unul de mare impact
Timp de trei zile, Dumbrăviţa va îmbrăca straie de sărbătoare, odată cu desfăşurarea unui eveniment important pentru comunitatea locală, Zilele Dumbrăviţei. Aşadar, în weekend, între 6 şi 8 septembrie, evenimentul va concentra vedete pe metru pătrat, dar şi multă voie bună. Vor (în)cânta publicului Irina Rimes, Rareş, Dalma Kovacs, Euphoria Cover Band, DJ Victor Diaz,…
Faithless, Patrice și Wilkinson au electrizat publicul! Încă o zi de mare succes la CODRU/FOTO
Ziua a doua la CODRU Festival ‘24 a continuat să impresioneze participanții, oferind momente unice și show-uri de excepție. 30.000 de oameni au trăit intens fiecare moment al concertelor din Pădurea Verde, pe terenul fostei Grădini Zoologice din Timișoara. Unul dintre momentele cele mai așteptate ale serii a fost show-ul celor de la Faithless, care…
CODRU a debutat spectaculos, cu peste 25.000 de oameni din prima zi/FOTO
CODRU Festival ‘24 a debutat spectaculos, atrăgând peste 25.000 de participanți la Pădurea Verde, în noua locație de pe terenul fostei Grădini Zoologice. În prima seară a festivalului au urcat pe scenă artiști de renume internațional și local, printre care trupa britanică Editors, care, deși aveau blocate echipamentele la granița cu Bulgaria, au ales să…
Donezi sânge, mergi gratis la CODRU. Blood Rhytm se extinde la nivel naţional
CODRU Festival extinde campania de donare de sânge Blood Rhythm la nivel național. Între 21 și 23 august, donatorii primesc un abonament la CODRU Festival, care are loc între 30 august și 1 septembrie, la Timișoara. CODRU Festival, festivalul care plantează, ale cărui profituri sunt redirecționate către cauze ecologice organizează pentru al doilea an consecutiv…
Inima orașului 2.0 ajunge la Timișoara. Invitaţie specială din partea CODRULUI
CODRU Festival invită publicul timișorean JOI, 15 august 2024, de la ora 20:00, în Piața Unirii din Timișoara, în fața locației Hype Culture, pentru o seară în care toate inimile bat la unison. Evenimentul marchează prima intervenție asupra instalației artistice, „Inima orașului 2.0”, un proiect Galateca, realizat în parteneriat cu Creative Sustainability Week, o lucrare…
Două zile de Epic Festival la Jebel. Invitaţi, pe toate gusturile
Primăria şi Consiliul Local din Jebel continuă seria manifestărilor cultural-artistice cu încă două zile dedicate muzicii. Vorbim de Epic Festival, care va avea loc în 16 şi 17 august la Casa Naţională Efta Botoca. În 16 august, începând cu ora 19 va face spectacol Andrada Oroş şi formaţia, apoi va intra pe scenă Sandu Ciorbă…
Hai la Buziaş! Două zile cu muzică de calitate în Staţiunea Inimii
Devenit deja tradiţional, Festivalul Avioanelor – “Folk pe aeroport” se întoarce la Buziaş, cu cea de-a VIII-a ediţie. Una care anunţă mult spectacol. Manifestarea este organizată de Primăria Buziaş şi Asociaţia Culturală “Izvoraşul” în colaborare cu Terasa „La Aeroport”, și se va desfăşura pe perioada a două zile, respectiv 3 şi 4 august 2024, aşadar…
Petrecerea International Student Week in Timișoara are loc marți, în Iulius Gardens. Vino şi tu!
Timișoara este cuprinsă în această perioadă de o atmosferă energică, plină de veselie. Primul festival internațional studențesc din Europa de Est a ajuns la cea de-a 30-a ediție, iar tinerii timișoreni sunt așteptați în Iulius Town la petrecerea dedicată lor, unde vor concerta Acoustic Boyz și Dragoș Moldovan. Sună-ți prietenii și veniți în Iulius Town…
Începutul lunii august vine şi cu un aşteptat festival în Staţiunea Inimii
Devenit deja tradiţional, Festivalul Avioanelor – “Folk pe aeroport” se întoarce la Buziaş, cu cea de-a VIII-a ediţie. Una care anunţă mult spectacol. Manifestarea este organizată de Primăria Buziaş şi Asociaţia Culturală “Izvoraşul” în colaborare cu Terasa „La Aeroport”, și se va desfăşura pe perioada a două zile, respectiv 3 şi 4 august 2024, aşadar…
Nu uitaţi de ziua judeţului Timiş, care va fi celebrată cu un spectacol folcloric extraordinar
CJT, prin Centrul de Cultură și Artă, celebrează ziua județului Timiș cu evenimente care aduc în atenția publicului zestrea culturală timișeană. În 28 iulie sărbătorim 105 ani de administrație românească în județul Timiș. Dr. Aurel Cosma, remarcabil om politic și avocat, militant pentru Marea Unire, a devenit, în 28 iulie 1919, primul prefect al județului…
Ziua Județului Timiș în 2024 va fi celebrată cu un spectacol folcloric extraordinar susţinut de profesionişti
CJT, prin Centrul de Cultură și Artă, celebrează ziua județului Timiș cu evenimente care aduc în atenția publicului zestrea culturală timișeană. În 28 iulie sărbătorim 105 ani de administrație românească în județul Timiș. Dr. Aurel Cosma, remarcabil om politic și avocat, militant pentru Marea Unire, a devenit, în 28 iulie 1919, primul prefect al județului…
Festivitate specială. Decernarea premiilor Festivalului – Concurs LADA CU ZESTRE, în Galeria POD a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș
Se anunță momente cu emoții intense. Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș desfășoară marți, 16 iulie 2024, la ora 11:00, în Galeria POD, ceremonia de decernare a premiilor Festivalului – Concurs LADA CU ZESTRE, ediția a XVII-a, 2024. Județul Timiș și-a deschis anul acesta ”lada cu zestre” într-un festival-concurs cu peste 3500 de…
Weekend cu multă voie bună. Vor fi trei zile dedicate Jebelului
Locuitorii din Jebel sunt invitați la Zilele comunei, care în acest an se vor desfăşura în acest weekend între 19 şi 21 iulie. Se anunță un program cultural diversificat, dar și cu multă muzică, dans și distracție! Primăria din Jebel a anunţat şi artiştii care vor fi parte integrantă a acestei sărbători. Vineri vor întreţine…
Festivalul Vara Culturală revine la Lenauheim cu o ediţie de poveste
Asociația PRO Lenauheim invită timişenii, ca în fiecare an, în perioada 13-14 iulie 2024, la cea de a III-a ediție a Festivalului “Vara Culturală”. Festivalul este dedicat tuturor, de la cei mai mici, până la cei mai mari şi cuprinde o serie de activităţi: ateliere de creație special concepute pentru copii; spectacol de teatru pentru…
Whats’up şi alţi artişti cunoscuţi vin în Satul European de Tineret 2024, Jebel
Anul acesta, taxi-ul îl aduce pe Whats’up la Jebel. Mai exact, pe data de 6 iulie, sunteţi invitaţi la concertul organizat de tinerii din Jebel în cadrul programului Jebel-Sat European de Tineret 2024! Concertul va fi organizat în cadrul Festivalului de Tineret „Active Generation”, finanțat printr-un proiect câștigat de grupul de inițiativă al tinerilor din…
Festivalul Tocăniței 2024 la Dumbrăviţa, o sărbătoare a gusturilor!
Luni, 24 iunie, în Parcul Central din Dumbrăviţa are loc Festivalul Tocăniței, un eveniment mult așteptat, care reunește iubitori de mâncare și concurenți talentați. Zona comercială – un rai al gusturilor și al mirosurilor! La festival, zona comercianților va fi plină de arome ispititoare, cu o mare varietate de produse la ceaun: tocănițe de vită…
Ştrandul din Variaş îşi redeschide porţile de joi, 20 iunie 2024
Primăria Variaş anunţă că ştrandul din localitate îşi va redeschide porţile din această săptămână. Cu o capacitate de 300 de locuri, ştrandul îi primește cu bucurie pe amatorii de apă, soare și distracție. Baza de agrement dispune de două piscine și terenuri pentru volei și fotbal pe nisip. Funcționează, în fiecare zi, între orele 10:00…