Ultima ora articole

Rusaliile sau Duminica Cincizecimii: doua zile de praznic crestin

Rusaliile sau Duminica Cincizecimii: doua zile de praznic crestin

Duminica Cincizecimii, a Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor, este numită în popor şi Duminica Mare. Sărbătoarea, un eveniment foarte important din viaţa Bisericii, cade întotdeauna duminica, la zece zile după Înălţare şi la 50 de zile după Paşte.

De Rusalii, Sagul isi alege primarul: Precup vs. Rosu

Comuna Șag este una din cele două unități administrativ-teritoriale din țară în care alegerile pentru primar vor fi reluate. Asta, după ce, pe 5 iunie, primii doi candidați au ieșit la egalitate perfectă. Pentru funcția ocupată timp de 16 ani de Venus Oprea se luptă acum Daniel Precup (PNL) și Flavius Roșu (PSD).

CJ Timis se intruneste joi, liberalii inca spera! Popa: O sa mai fie multe discutii

Mult discutata demisie a lui Dan Popa așteaptă până joi. Atunci este programată ședința de constituire a noului CJ Timiș și, deși majoritatea e anunțată vreo 10 zile, liberalii nu par încă să creadă că lucrurile sunt clare. Popa are un mesaj pentru responsabilii de zone care… și-ar fi dorit mai mult demisia lui decât câștigarea județului.

Gaura de 500.000 de euro pentru Primaria Sinandrei. De vina, o firma proaspat intrata in insolventa

Primăria Sînandrei susține că este prejudiciată de o firmă cu care a încheiat un contract de concesiune în urmă cu 14 ani Reprezentanții administrației locale acuză societatea Terminal West SRL, controlată de controversatul afacerist Nicolae Man, că a reușit să obțină terenuri în comună la prețuri mult sub cele de pe piață și refuză să-și plătească datoriile către bugetul local. Acum firma a cerut intrarea în insolvență.

CFR a dat unda verde santierului de la Pasajul Jiul, dar mai trebuie un aviz

Lucrările de extindere de la Pasajul Jiul ar putea începe în două săptămâni. Condiția este ca Autoritatea Feroviară Rutieră să emită și ea un aviz pentru acest șantier. Vestea bună este că avizul de la CFR a venit. Primăria a predat amplasamentul la jumătatea lunii aprilie.

Nunta in Primaria Timisoara! Sorin Dragoi spune, din nou, adio burlaciei / FOTO

Clopote de nuntă în Primăria Timișoara! Peste doar ceva mai mult de două săptămâni, city-managerul Sorin Drăgoi va renunța, din nou, la statutul de burlac. Conform surselor noastre, el își va oficializa relația cu Alina Calotă, consilier la Direcția de Comunicare a PMT.

Ioan Miculas: Poli se va baza in special pe jucatori din propria pepiniera sau din zona

Lotul celor de la Poli Timişoara se va reuni miercuri, la stadionul „Dan Păltinişanu”, de la ora 18:00, sub coordonarea lui Ionuţ Popa şi Sorin Bălu, noul „secund” al timişorenilor. Ioan Miculaş, preşedintele clubului timişorean, spune că va adopta o politică nouă în ceea ce priveşte formarea lotului pentru noul sezon.

sorin munteanu

Sorin Munteanu, noul primar al Buziasului: Am mostenit un oraș care n-are nici macar PUG

După 16 ani de hegemonie PSD-istă, Buziașul are un nou primar în persoana liberalului Sorin Munteanu. Manager în ultimii zece ani al Stațiunii Buziaș, Munteanu a reușit să-i convingă pe alegători că orașul are nevoie de o schimbare fundamentală. Rezultatul alegerilor de la Buziaș, alături de Moșnița Nouă sau Banloc, a fost considerat de multă lume surprinzător. Noul edil spune că nu e chiar așa.

Fantana de pe Pestalozzi face din nou… clabuci!

Timișorenii puși pe șotii au revenit la unul dintre locurile lor preferate: fântâna arteziană de pe strada Pestalozzi! Marți dimineață, valuri de spumă curgeau voioase pe carosabil. Este cel puțin a treia oară în acest an când fântâna este „atacată” cu șampon. UPDATE: Primarul Nicolae Robu spune că în zonă vor fi montate canere video.

Peste 100 de candidati penali sau incompatibili s-au ales primari! Trei sunt in Timis

Teoretic, românii vor justiție și vor ca politicienii certați cu legea să plătească pentru faptele lor. Practic însă, pun cu mare voioșie ștampila pe candidați cu… cântec. Conform Inițiativei Justiție Curată, 277 de candidați la primărie de la alegerile din 5 iunie aveau diverse probleme, iar 121 au și fost aleși. În Timiș sunt trei.

vot

Cum s-a votat in Timis pentru CJ: unde au facut PSD si PNL sub 7% si unde a castigat UNPR

Niciunul dintre cele două mari partide nu a reușit să-și adjudece majoritatea în Consiliul Județean Timiș. PSD va avea 16 consilieri, iar PNL, deși avea mari așteptări, va trebui să se mulțumească exact cu 14. Copreședintele Dan Popa spune că partidul a pierdut „urât” în unele locuri. deBanat.ro vă prezintă votul politic, cel pentru consiliul județean, în fiecare localitate din Timiș.

UDMR joaca la doua capete in negocierile pentru Consiliul Local Timisoara

Primarul Nicolae Robu ar putea pierde majoritatea în CL Timisoara pe care a negociat-o cu UDMR. Fiindcă n-a primit un post de viceprimar în pertractările cu liberalii, UDMR a stat la discuții cu reprezentanții celorlalte partide. S-a negociat ca Marius Dugulescu (PMP) și un UDMR-ist să fie viceprimari!

Grindeanu: Nu plec la Bucuresti la iarna, raman patru ani la CJ Timis!

Sorin Grindeanu nu va urma exemplul lui Ilie Sârbu și nu va pleca la București, întrerupându-și mandatul de președinte al Consiliului Județean Timiș. Liderul PSD Timiș, încă deputat, spune că rămâne patru ani în administrația județeană. În 2001, Sârbu, care fusese ales cu jumătate de an înainte șef al CJ, a plecat la București, pentru a deveni ministru.

Ionelas ramane si fara o vila de pe Bd. Loga! Primaria Timisoara o va putea intabula / FOTO

Condamnarea definitivă a lui Ionelaș Cârpaci de către Înalta Curte de Casație și Justiție va aduce în patrimoniul Primăriei Timișoara o vilă de pe Bd. CD Loga. Va mai dura puțin până la finalizarea formalităților, dar municipalitatea va putea intabula impunătorul imobil. Cârpaci este dat în urmărire internațională.

Protest pentru Podul Decebal si impotriva „nesimtitilor din primarie”

Consilierii locali au votat, în penultimul plen din vechiul mandat, schimbarea denumirii unor poduri din Timişoara. Printre acestea, Podul Decebal, care se va numi, de acum încolo, Podul Traian. Hotărârea a nemulțumit unii revoluționari, care au cerut rămânerea la vechea denumire. Acum se anunță și un protest în stradă.

Popa explica situatia PNL la CJ Timis: Am pierdut urat in unele locuri, sondajele noastre nu au fost OK

Copreședintele PNL Timiș, Dan Popa, e mai puțin exuberant decât colegul său, Nicolae Robu. Liberalii au mai multe primării decât înainte de alegeri, dar au pierdut în locuri în care nu se așteptau. Popa admite că anumite candidaturi au fost un eșec și că s-a bazat pe sondaje interne eronate.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.