În istorie, data de 20 decembrie va rămâne pentru totdeauna drept ziua în care Timișoara s-a declarat primul oraș liber de comunism din România. A fost ziua în care toate lanțurile s-au rupt și peste 100.000 de timișoreni au sărbătorit victoria împotriva unuia dintre cele mai brutale regimuri din istorie. Dar lucrurile puteau să aibă și o întorsătură tragică, dacă a doua zi nu se ridicau și alte orașe, în special Bucureștiul.
În dimineața zilei, tensiunea în oraș era tot mai mare. Trecuseră deja trei zile de la carnagiul din 17 decembrie și mulți timișoreni nu știau ce s-a întâmplat cu morții, răniții și cei arestați. Rolul decisiv al acestei zile l-a avut muncitorimea timișoreană. Aproape în toate fabricile s-a declarat grevă generală. Sirenele sunau în tot orașul. După ora 10.00 coloane imense de muncitori de pe platforma Buziașului, apoi UMT se îndreptau spre Piața Operei. Se striga „Jos Ceauşescu!”; „Noi suntem poporul”; „Libertate”; „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”. La ora 13.00 piața era neîncăpătoare. La ora 14.00, în fața acestei nemaivăzute revărsări de lume, unitățile militare sunt retase în cazărmi. Acest lucru nu însemna sub nicio formă o fraternizare cu manifestanții, din contră. La ordinele familiei Ceaușescu, comandanții militari pregăteau Operațiunea „Tunetul și Fulgerul” prin care se urmărea anihilarea totală a revoltei.
Primele doleanțe, neacceptate
Câteva mii de protestatari se duc la Comitetul Județean de partid (Palatul Administrativ de azi). Delegați ai mulțimii se întâlnesc cu prim-ministrul Constantin Dăscălescu, ajuns la Timișoara din ziua precedentă. I se înmânează primele doleanțe ale timișorenilor: anchetarea şi condamnarea tuturor celor răspunzători pentru represiunea armată din zilele precedente; eliberarea deţinuţilor politici; înapoierea morţilor pentru a fi îngropaţi creştineşte; organizarea alegerilor libere; libertatea absolută a presei, Radioului şi Televiziunii. Mai mult, se cere și demisia lui Ceaușescu. Evident, aceste cereri nu sunt acceptate. Totuși, autoritățile au dat și un semnal de bunăvoință, fiind eliberați mulți dintre revoluționarii arestați în zilele anterioare, în special pe 16 decembrie. Lideri ai revoluționarilor ies pe balconul Județenei de partid și vorbesc manifestanților. Se strigă „Jos Ceaușescu!”.
Muncitori cu bâte trimiși din Oltenia
Un alt grup de revoluționari era în clădirea Operei unde se pun bazele Frontului Democratic Român, care declară, în ovațiile mulțimii, Timișoara ca primul oraș liber din România. Spre seară apar și primele disensiuni între autoproclamații lideri ai Revoluției, Lorin Fortuna și Claudiu Iordache fiind bănuiți că ar avea protecția unor securiști. De altfel cei doi sunt destul de binevoitori cu unii lideri comuniști și în special cu prim-secretarul Radu Bălan. În seara zilei de 20 decembrie este creionată și o proclamație a Frontului Democratic Român. Cei din conducerea FDR condiționează orice negociere cu autoritățile de la București, de demisia lui Ceaușescu.
În proclamție sunt prinse mai multe puncte: organizarea de alegeri libere; libertatea cuvântului, presei, radioului și televiziunii; deschiderea imediată a granițelor de stat; integrarea României în rândul statelor care garantează și respectă drepturile fundamentale ale omului; eliberarea neîntârziată a tuturor deținuților și dizidenților politici din România; dreptul de a manifesta liber etc. Spre seară, revolta se extinde în alte orașe din Timiș: Lugoj, Sânnicolau Mare, Buziaș, Jimbolia, Deta, Nădrag. Noaptea ajung în Gara de Nord muncitori din mai multe oraşe din Oltenia înarmați cu bâte, trimiși la Timișoara pentru a o salva de străini. Sunt întâmpinați cu mâncare, iar mulți dintre ei vor rămâne să participe activ la evenimentele care au urmat.
Nicolae Ceaușescu, paranoic
În timp ce Timișoara fremăta, la ora 15.00 Nicolae Ceaușescu se întorcea din Iran și organizează o teleconferință în care vorbește de implicarea SUA, URSS și Ungariei în evenimentele de la Timișoara. La ora 19.00, într-o celebră cuvântare difuzată la radio și televiziune, Ceauşescu condamnă manifestaţiile de la Timişoara şi ordonă măsuri drastice de represiune.
„Elemente huliganice au provocat distrugeri de tip fascist în scopul destabilizării ţării, dezmembrării teritoriale, lichidării revoluţiei socialiste şi întoarcerii sub dominaţie străină”, proclamă Ceaușescu. Totodată, el dă vina pe „agenturile străine de spionaj şi pe românii din interior care îşi vând ţara pentru un pumn de dolari sau pentru alte valute”. (Parcă am mai auzit astfel de fraze și în zilele noastre – n.a).
Precum în zilele trecute, la final câteva referiri la Europa Liberă, principalul vehicul media al evenimentelor din Timișoara. Postul făcuse un adevărat tur de forță în acele zile, patronatul acceptând prelungirea programului. Zi și noapte se vorbea doar despre ce se întâmpla în Timișoara. În 20 decembrie se transmite un apel la solidaritate pentru cauza Revoluţiei şi se cere tuturor românilor să aprindă a doua zi, la ora 19.00, o lumânare în pervazul ferestrei, pentru morţii Timişoarei.
În aceeași zi este transmis un mesaj al marelui dramaturg Eugen Ionesco: „Sunt alături de voi, vă doresc libertate! Vă plâng, sânt alături de voi!”. Neculai Constantin Munteanu vorbește la microfon: „E un început în tot sfârșitul. Timişoara e acum numele oraşului românesc scris şi pronunţat în toate limbile pământului”.
Era ultima zi în care Timișoara a fost singură. A doua zi, Ceaușescu organiza mitingul sinucigaș din București, care s-a transformat în mari proteste. În aceeași zi revoluția se extinde la Cluj, Sibiu, Brașov, Arad etc. Regimul dement al lui Ceaușescu intra în agonie. Și totul fiindcă la Timișoara au fost niște oameni care au pus mai presus de propria viață dorința de libertate…
Comentarii prin facebook