SCM Timişoara a făcut un meci de senzaţie pe terenul Stelei, impunându-se cu 85-70 într-un joc pe care l-a dominat categoric. Cu aceasta victorie, trupa pregătită de Cristi Bota, care a adus un suflu nou echipei, obţine prima victorie externă, care o aduce foarte aproape de grupa roşie, adică de seria în care se vor…
Accident grav în Timiș. Opt persoane implicate, între care trei copii / FOTO
Accident grav în Timiș, care a avut loc în urmă cu câteva zeci de minute. Șase persoane au fost implicate în coliziunea dintre un microbuz și un autoturism, care a avut loc pe DN 59, în localitatea Jebel. La fața locului intervin două autospeciale de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare, două…
Șefa Tribunalului Timiș a mai salvat un centimetru din stratul de ozon
Eroismul este o chestiune mai complicată la români. Dacă e sincer, spontan, precum al majorități celor ieșiți în stradă în decembrie 1989, atunci dincolo de recunoștiința noastră mai stăruie eventual întrebarea dacă jertfa acelora a meritat și dacă moartea nu i-a luat degeaba. Dar nu la genul ăsta de eroism m-aș opri, ci la jumătățile…
Senatorul Nicu Fălcoi: „Armata nu merită să fie târâtă în acest război politic!”
Membru al Comisiei de Apărare din Senat, senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi consideră că blocajul apărut la vârful Armatei Române este cauzat de lipsa de comunicare dintre președintele Klaus Iohannis și Guvern. Singura ieșire din această situțaie este ca președintele și ministrul Apărării este să stea să discute la aceeași masă. Așa cum se…
Media copiilor din Timiș care mor înainte de a împlini 1 an, mai mare decât cea națională
Rata mortalității infantile continuă să rămână la cote alarmante. În România, față de Uniunea Europeană, rata copiilor care mor înainte de a împlini vârstă de un an este de două ori mai mare. Copiii mor înainte de a împlini vârsta de un an cel mai adesea din cauze prevenibile sau tratabile. Există județe din țară…
Cod galben de vânt puternic în două județe din vestul țării
Vremea instabilă continuă să se manifeste în vestul țării. ANM (Administrația Națională de Meteorologie) a emis, astăzi, un nou cod galben care vizează județele Caraș-Severin și Hunedoara. Sunt așteptate intensificări ale vântului. Vântul va sufla, pe alocuri, cu 80-90 km/h, iar la rafală va atinge 100 km/h. Fenomenele asociate sunt ninsoarea viscolită și zăpadă spulberată,…
Două persoane au fost rănite după un accident rutier care a avut loc aproape de Timișoara
Accident rutier la miezul zilei, în apropiere de Timișoara. Două autoturisme s-au tamponat în apropierea unui peco de la ieșirea din Remetea Mare. Vina o poartă un șofer în vârstă de 38 de ani. Bărbatul se îndrepta înspre Izvin, atunci când nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din fața sa, condus de un…
Gelu Stan, cunoscutul om de radio și muzicolog, a murit azi-noapte, în somn
Gelu Stan a murit la 80 de ani, azi-noapte, în somn. Pasionat de folclor, cel care și-a dedicat viața muzicii și radioului, dirijorul Gelu Stan a trecut la cele veșnice. Ascultătorii Radio Timișoara și-l amintesc pe Gelu Stan și de pe calea undelor, unde a inițiat emisiunea de dedicații muzicale cu care se trezeau ascultăîtorii…
Sondaj IMAS la comanda USR: PNL trece în fața PSD
PNL a ajuns primul partid în preferințele românilor, detronând PSD, arată un recent sondaj efectuat în luna decembrie de IMAS la comanda USR. PSD nu a scăzut față de luna precdentă, dar a crescut PNL cu trei procente.
La Timotion puteți alerga pentru copiii bolnavi de cancer, internați la Timișoara
În 2019, la Timișoara puteți alerga într-o Cursă împotriva cancerului. Puteți alerga și dona la Timotion, unde vor fi șase curse de alergare, pe distanțe cuprinse între 1 și 21 de kilometri. Există 20 de proiecte care merită susținute, iar la înscriere, fiecare persoană va alege cărui proiect să-i fie alocată taxa de participare sua…
Cod galben de ceață în vestul țării
Cod galben de vreme severă în vestul țării. ANM (Administrația Națională de Meteorologie) a emis un cod calben de ceață, avertizare care vizează județele Caraș-Severin, Arad și Bihor. Ceața va reduce vizibilitatea local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri, astăzi, între orele 9.15 – 11.00. Sunt așteptate ploi și șanse slabe…
Chioșcurile STPT, închise în primele două zile ale anului 2019
Luați-vă bilete din timp dacă vreți să călătoriți în primele zile din an cu mijloacele de transport în comun din Timișoara. Chioșcurile unde se vând bilete vor fi închise în primele două zile ale lunii ianuarie, anul 2019. STPT (Societatea de Transport Public Timişoara) transmite că punctele de vânzare a titlurilor de călătorie vor fi…
Patru ani de la întronizarea mitropolitului Banatului ÎPS Ioan
S-au scurs patru ani de la întronizarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Ioan în scaunul de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului. ÎPS Ioan a fost întronizat după ce fostul mitropolit Nicolae Corneanu a trecut la cele veșnice. Urmare alegerii de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din ziua de 16 decembrie 2014, duminică 28…
ADID Timiș și RETIM modifică tarifele de colectare a deșeurilor în Zona 0 și Zona 1 Timiș
ADID Timiș împreună cu RETIM Ecologic Service SA anunță populația și persoanele juridice din zonele 0 și 1 ale județului Timiș că, începând cu luna ianuarie 2019, se vor modifica tarifele de colectare a deșeurilor. Modificarea arte loc în urma introducerii contribuției pentru economia circulară, creșterii salariului minim pe economie, creșterilor repetate ale prețului combustibilului…
O căprioară a fost salvată de pompieri după ce a căzut într-un canal / FOTO
Intervenție de aproape o oră a pompierilor din vestul țării, pentru scoaterea unui pui de căprioară dintr-un canal. Misiunea de salvare a animalului le-a aparținut pompierilor Gărzii nr. 2 de Intervenție Chișineu Criș, din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu. Căprioara era derutată și speriată la apariția salvatorilor, fiind căzută într-un canal de lângă gara din…
Grupuri de migranți, prinși în Timiș, la granița dintre România și Serbia
Polițiștii de frontieră din Timiș au avut de furcă ieri, cu două grupuri de migranți care au încercat să treacă ilegal granița dintre România și Serbia. În aceeași zi, în două locuri diferite, au fost depistate grupuri de transfugi, care nu-și puteau justifica prezența în zonele de trecere ale frontierei. Ambele cazuri au fost întâlnite…
Un nou început pentru Informatica Timișoara: fără antrenor, fără finanţator, dar cu aceeaşi ambiţie
Informatica Timișoara este echipa care domină futsalul din România de mai bine de un an. Gruparea bănățeană și-a pus la respect rivalele după ce a cucerit ultimele patru trofee puse la bătaie pe plan intern, Supercupa 2017, titlul, Cupa și Supercupa în 2018, și a fost la un pas de Elite Round-ul UEFA Futsal Champions…
Președintele Iohannis o lasă pe Olguța Vasilescu în afara Guvernului
Președintele Klaus Iohannis n-o va nominaliza pe Olguța Vasilescu în fruntea Ministerului Dezvoltării și nici pe Mircea Drăghici la Transporturi. Anunțul a fost făcut chiar de premierul Viorica Dăncilă.
Reporteri fără frontiere: „Libertatea presei din România în derivă”
Organizația internațională ”Reporteri fără frontiere” a făcut o radiografie dură a presei din România, arătând că libertatea acesteia ”este în derivă”. Și asta cu câteva zile înainte de preluarea președinției rotative a UE. ”Reporteri fără frontiere” menționează aservirea presei de către patronii cu interese politice, precum Dan Voiculescu, dar și ”politizarea” și ”incompetența” CNA, instituția care ar trebui să controleze activitatea radio și tv.
Președintele Klaus Iohannis a respins propunerea PSD pentru șefia Statului General Major al Armatei
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, după ședința CSAT, că a respins propunerile ministrului apărării, Gabriel Leș, la șefia Statului General Major al Armatei. Totodată, Iohannis a prelungit mandatul generalului Nicolae Ciucă în funcția respectivă.