Eroismul este o chestiune mai complicată la români. Dacă e sincer, spontan, precum al majorități celor ieșiți în stradă în decembrie 1989, atunci dincolo de recunoștiința noastră mai stăruie eventual întrebarea dacă jertfa acelora a meritat și dacă moartea nu i-a luat degeaba. Dar nu la genul ăsta de eroism m-aș opri, ci la jumătățile de eroism sau, mai grav, la cel ipocrit, vizând strategic un parcurs de viață. Timișoara n-a mai avut eroi de seamă din acel decembrie însângerat. De aici s-au mai lansat proiecte de asanare morală a societății, dar toate au sfârșit înmocirlite în mâlul infect al politicii dâmbovițene. Cam de un an de zile, cineva din Timișoara vrea să capteze atenția și chiar a reușit. Este vorba de președintele Tribunalului Timiș, doamna judecător Adriana Stoicescu.
La prima dumneaei luare de poziție am mușcat momeala și i-am dat cuvenita atenție. Apoi am convenit într-un cadru colegial că personajul este deosebit de alunecos și nu merită promovat cu insistența cu care o făceau ziarele centrale. Care, luând doar caimacul, prezentau faptele de vitejie ale doamnei judecător ca o palmă dată de un important magistrat reformei justiției făcute de Dragnea și ai lui. Era perioada în care mai multe organizații ale magistraților protestau în scris sau pe scările tribunalelor față de ce se pregătea sistemului în comisiile și plenul parlamentului. Mi-am cerut dreptul la scepticism și atunci, și acum o fac la fel.
Numai că doamna Stoicescu continuă să-și asume rolul de vector moralizator al judecătorilor din România fără să spună clar ce vrea. „Descurajati de atacurile suburbane, judecătorii aleg in continuare sa tacă. Cu excepția unor sinucigași(e), obligația de rezervă este ințeleasă ca dreptul la tăcere deplină, până la anihilarea libertății de exprimare. În schimb, mincinoșii ne dau lecții de sinceritate, iar impostorii de onestitate”, a scris, în iulie 2018, președinta Tribunalului Timis. Din acest text fiecare a înțeles ce vrea. Unii luați de valul luptei cu PSD-ul au văzut în doamna Stoicescu un aliat, dar mă tem că driblingul retoric al magistratului de Timișoara trebuie decriptat în alte chei mult mai încurcate.
Să citim: „Zi de zi, privindu-ne cu superioritate si zbierând, infractori condamnați definitiv ne țin lecții de drept si moralitate. Și sunt crezuti, pentru că, se pare, poporului înca îi plac hoții. Ce dacă au devalizat o țară? Au construit două case sinistraților, au impărțit niste marunțiș in fața bisericii, iar asta ar trebui sa echivaleze cu o cauza de nepedepsire. Ne iluzionăm că toată societatea susține necondiționat lupta împotriva corupției. În realitate, aceasta e dorința oamenilor cu bun simț si de buna credință. A celor care înca mai cred in cei 7 ani de acasă, în reguli si în munca cinstită, în supremația legii. Ceilalti îi invidiaza pe corupți și, în adâncul sufletului, își doresc să ajungă la fel: in capul meselor pline de bucate, cu tone de aur pe ei, cu mașini si case fară număr”, mai zice doamna judecător, în aprilie 2018. Minunat. Ce să înțelegem de aici dacă nu exact ce scrie doamna? Că politicienii au devalizat o țară, că lupta anticorupție încă e o himeră și că cetățeanul de rând, poate majoritar, și-ar dori mai degrabă astfel de vătafi politici, decât să susțină lupta cu hoții.
Tot doamna judecător mai zice zilele trecute, parcă ceva mai nuanțat: „Ani de zile nimeni nu a protestat, nimeni nu s-a revoltat. Acum, toţi au ceva de spus. Nimeni nu a spus nimic când procurorii deveneau judecători direct la Înalta Curte, fără să fi motivat în viaţa lor o hotărâre judecătorească. Nimeni nu şi-a pus problema cum putea fi apreciată capacitatea unui magistrat de a motiva coerent o hotărâre, la standardele cerute de Înalta Curte, când la mapa profesională existau doar rechizitorii… Nimeni nu s-a revoltat când şefilor Inspecţiei Judiciare sau judecătorilor «prea curajoşi, prea independenţi, de-a dreptul obraznici» li se făceau dosare penale, doar-doar li se închide gura. Toţi au întors capul. Şi au tăcut”, susţine președinta Tribunalului Timiș, adăugând că „astăzi, falşii apostoli ai luptei anticorupţie resimt în fiecare celulă frustrarea pricinuită de înfiinţarea Secţiei Speciale”.
În aceste lecturi constați o graduală vehemență a doamne judecător împotriva procurorilor și undeva este și explicabil. Doamnei judecător i-a trecut cândva flagrantul pe la ureche, spunea presa vremii, și poate este marcată de propriile trăiri. Dar poate că nu. Poate că dumneaei are dreptate și e regretabil ce se întâmplă într-un sistem sugerat a fi unul ineficient, mai ales atunci când vorbește de faptul că infractorii se întorc „zâmbindu-ne galeș” judecătorilor, recuperându-și prematur libertatea. N-aș contesta un cuvințel din ce spune doamna judecător Stoicescu, președintele Tribunalului Timiș, dar imi amintesc că infractorii își recapătă libertatea și astăzi, prin decizii legislative, deci politice. Este evident că din interior poți observa mult mai filigranat rețeaua răului sau a disfuncționalităților din sistem. Superconvenabil însă.
Chiar tot răul vine doar din interior? Dacă își rezolvă judecătorii și procurorii problemele de bucătărie internă, dacă nu mai decontează transportul de la instanță până acasă, va fi totul bine? În asta stă totul, în ipocrizia magistrailor? Care poate exista, nu contest. Nu vine nimic toxic dinafară, dinspre politic? Secția Specială de care spuneți că s-ar teme mulți dintre cei cu muștele pe căciulă nu poate fi o armă politică în mâna ci nu trebuie? Ce facem dacă dispar și „falșii” ăștia „apostoli anticorupție”, așteptăm un secol să avem numai români civilizați, nelacomi, fără de ipocrizie și cu șapte ani de acasă făcuți la zi, nu în cursuri la distanță, ca maestrul Nicolicea? Vă e în regulă asta? Că un astfel de individ modelează după mintea lui justiția, în timp ce alții fac studii grele la Cluj, București sau Timișoara?
O singură rugăminte aș avea la noua vedetă a justiției timișorene. Să ne spună și nouă, celor neinițiați, dacă crede că sunt necesare reformele la legile justiției în forma propusă/amendată de Florin Iordache, Nicolicea, Șerban Nicolae, Marton Arpad și alții. Nu pe de-a întregul? Bun, atunci să ne zică ce ar trebui făcut și ce nu, fără să-i cerem doamnei judecător să facă politică, compromițându-și astfel cariera, Sunt reale pericolele vehiculate de contestatari și unele asociații ale magistraților, cum că Justiția din România se poate întoarce la „epoca Stănoiu” dacă sunt implementate toate modificările aduse prin aceste pachete de legi ale justiției sau în codurile penale?
Și, chiar așa, ce părere are dumneaei de „epoca Stănoiu” și de controlul politic din acea perioadă? Căci altfel batem câmpii concluzionând cu truisme de doi bani: „Când legea e pentru unii muma si pentru altii ciuma, cred ca putem pleca cu totii acasa”. Bine, plecăm, dar cum rămâne cu lupta asta, doamna Stoicescu? Salvăm sau nu stratul de ozon?
Comentarii prin facebook