Doar 8 jucătoare reuşeau să le învingă pe Venus şi Serena la acelaşi turneu. Kim Clijsters a izbutit chiar de două ori acest lucru. Şi Simona Halep putea realiza această performanţă astăzi. Nu s-a putut în cele din urmă, chiar dacă Simo a fost aproape.
Serena Williams merge în sferturile de finală de la Australian Open după 6-1, 4-6, 6-4 cu numărul unu mondial, Simona Halep. Primul set nu a avut istoric. Serena a arătat de ce este cea mai bună tenismenă din istorie, 6-1 în 21 de minute. Apoi, Simona şi-a adus aminte că este numărul 1 WTA şi de la 1-2 în manşa secundă, cu serviciul pierdut, a reuşit să întoarcă meciul, 6-4.
Setul decisiv a fost incredibil, cu mingi la limită, spectacol şi emoţie. La 3-3, Simona a ratat două mingi de meci de break, apoi şi-a pierdut serviciul. Deşi a fost aproape să trimită meciul în „prelungiri”, Simona s-a recunoscut învinsă.
Serena are acum 9-1 la meciurile directe cu Simona şi va juca în sferturi cu Karolina Pliskova.
Comentarii prin facebook