Când are și Robu dreptate: Crin Antonescu nu prea are ce căuta pe lista PNL la europarlamentare

Politicianul Nicolae Robu a cunoscut ziua sa de glorie la nivel național săptămâna trecută, fiind prezent în întreaga presă națională, fie c-a fost vorba de televiziuni, posturi de radio ori site-uri de știri. Și asta după ce a declarat cu subiect și predicat că fostul președinte al PNL Crin Antonescu nu are ce căuta pe lista liberalilor la alegerile europarlamentare. De altfel, Robu a fost primul lider PNL care a făcut o declarație tranșantă în acest sens. E adevărat, la nivel de zvonuri s-a tot spus că Antonescu nu este agreat nici de Ludovic Orban, nici de Klaus Iohannis. Dar totul s-a rezumat la zvonuri. Astfel că e meritul lui Robu să scoată un subiect din zona zvonurilor și să-l pună public pe tapet.

ino-ardelean-editorial

Ulterior declarației, unii l-au acuzat de oportunism, fiindcă a spus lucruri plăcute urechilor lui Orban și Iohannis. Alții l-au criticat fiindcă și-a arătat caracterul șarpelui care mușcă mâna binefăcătorului care l-a ținut la sân (o declarație în acest sens a avut-o inclusiv Antonescu). Și asta fiindcă Robu a fost protejat de fostul președinte liberal, inclusiv prima dată când a fost ales liderul PNL Timiș, în urma unei confruntări cu Sorin Supuran. Dar cred că mai important este ce a spus Robu, iar nu de ce a spus ce a spus. Și aici cred că el are dreptate.

Și nu neapărat din principalul motiv invocat de Robu: „liniuța” la activitatea lui Antonescu din ultimii cinci ani. Deși și aici e o problemă, nu poți să vii tu, cât ai fi de Crin Antonescu, după un cincinal sabatic, să pretinzi un post extrem de călduț și bine plătit în Parlamentul European. Marea problemă a lui Antonescu cred că e alta. Crin Antonescu este încă perceput ca un USL-ist sadea. Cu toate că el a și destrămat cea mai hidoasă alianță politică din istoria post-decembristă a României, tot este confundat cu USL.

Și asta, fiindcă în perioada de tristă amintire, Antonescu nu apărea doar un partener politic al celor din PSD, ci ceva mult mai mult. Exista o afecțiune incredibilă, care transcendea parteneriatul, între Antonecu și Ponta sau Dragnea. Să nu uităm că, fiind cunoscut ca un tip mai comod, Antonescu a primit de la Dragnea un colegiu în Teleorman la alegerile din 2012, ca să nu se zbată prea mult în campanie. Apoi, același Crin Antonescu s-a numărat, alături de personaje grotești, precum un anume Mircea Dogaru, tot felul de aberații, printre care și desființarea DNA. Ba s-a numărat și printre USL-iștii care se duceau să facă scut în jurul unui baron PSD-ist luat de DNA.

Ori, azi avem o alta paradigmă în politica românească. Discursul este tot mai radical și pe bună dreptate, PSD fiind într-un continuu asalt asupra instituțiilor statului de drept. Acum nu mai există jumătăți de măsură. Ori ești cu PSD, ori ești împotriva. Da, mai sunt unii cărora le este rușine să spună că sunt cu PSD și se declară cu ALDE. Ori nu poți să mergi la război cu PSD în frunte cu fondatorul USL.

În al doilea rând, discursul actualei conduceri a PNL, corect de altfel, este unul împotriva asaltului PSD împotriva Justiției (ok, poate nu toți liberalii împărtășesc acest discurs, dar măcar nu se pronunță public împotriva lui). Mai mult, lideri precum Orban sau Vasile Blaga au tradus și în practică acest discurs, retrăgându-se de pe liste în momentul în care a demarat urmărirea penală împotriva lor. Ori, din acest punct de vedere, Crin Antonescu joacă în același film în care era de acord cu desființarea DNA. „Nu moare România dacă se dă ordonanța și Dragnea scapă de pușcărie”, a fost printre primele declarații ale lui Antonescu la revenirea pe scena politică. Ba chiar moare, fiindcă în acel moment moment separația puterilor în stat ar fi pulverizată Și dacă asta n-a fost îndejuns , a sărit să aperea catastrofa naturală și semianalfabetă, parașutată în funcția de prenier: „Nu văd de ce foarte mulți oameni insistă să jignească această femeie”.

Ori, cu un astfel de candidat împăciutor cu infractorii, incompetenții și impostorii care distrug România, e o certitudine că PNL va pierde electorat la USR și PLUS. Da, pe surse ar fi apărut un sondaj de opinie, contestat de PNL, potrivit căruia Crin Antonescu s-ar bucura de cea mai mare încredere printre liberali. Se poate să fie foarte adevărat, dar el se bucură de încredere din partea celor care nu votează PNL. Doar nostalgicii USL (azi prin ALDE și PSD) mai pot avea încredere în el.

Și sunt alte multe motive pentru care Antonescu n-are ce căuta pe lista PNL la europarlamentare, dar m-am limitat la cele mai importante. Și, dacă, de multe ori n-am fost de acord cu politicianul Nicolae Robu, acum nu pot decât să apreciez curajul lui de-a spune unor lucruri pe nume. Chiar dacă nu până la capăt.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (ianuarie 29th, 2019 at 16:25 )

O întrebare retorică.

USL reloaded a spus: (ianuarie 30th, 2019 at 10:44 )

Acest copil al USL da cu Antonescu de pereti dar o sustine pe Alina Gorghiu la europarlamentare. In 2016 a defilat cu cele trei prostituate, Popoviciu, Nasleu si Gorghiu, va aduceti aminte scorul? Iar acum ii impinge tot mai sus, cand pe unul cand pe altul.

Curaj? Am vrea noi, sunt doar smenuri de bordel.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate

Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.