Societatea municipalității de drumuri, SDM, s-a apucat de lucrări de reparații și întreținere pe numai puțin de 24 de drumuri și piețe din oraș. Primarul Nicolae Robu le-a cerut celor din SDM ca, de acum înainte, să anunțe lumea unde se intervine.
Primarul Nicolaer Robu a anunțat, marți, într-o conferință de presă suținută la primărie, că până la demararea unor lucrări mai ample, Societatea de Drumuri Municipale (SDM) s-a apucat intens de lucrări de întreținere și reparații. La această oră este vorba despre străzile București, Gheorghe Lazăr, Samuil Micu, pe Bd. Eroilor, Victor Babeş, Pod Andrei Şaguna, Câmpului, Torac, Parâng, Batania, Bd. C-tin Brâncoveanu, Emil Zola, Victor Hugo, Pop de Băseşti, pe str. Gării, pe Calea Torontalului, pe str. Gr. Alexandrescu, Divizia 9 Cavalerie, Sf. Apostoli Petru şi Pavel, Ion Ionescu de la Brad, Ion Mureşan, Ciprian Porumbescu, Piaţa Nicolae Bălcescu și Str. Cluj. Pentru a nu mai produce inconveniente timișorenilor (drumuri închise etc.), Robu le-a cerut celor de la SDM să anunțe dinainte străzile pe care se va interveni. Cu aceeași ocazie, primarul a ținut să amintească faptul că a preluat SDM-ul în pragul falimentului, pentru ca acum să-l aducă la un profit considerabil. Este vorba de trei milioane de lei pe 2017, pe anul trecut neexistând încă un bilanț. Un lucru normal însă, atâta timp cât SDM are monopol pe lucrările de întreținere și reparații.
Comentarii prin facebook