Un bărbat în vârstă de 61 de ani s-a stins ieri din viață, dându-și ultima suflare în curtea unei clinici private, aflată în imediata apropiere a Spitalului Municipal Lugoj. Conform lugojinfo.ro, omul a intrat în curtea clinicii pentru că nu se simțea bine și avea intenția de se „preda” în grija medicilor, însă după doar câțiva pași s-a prăbușit.
Nimeni nu i-a sărit în ajutor bărbatului aflat la sol, iar persoanele care au asistat la întreaga fază au început să suna disperați la 112. În cele din urmă un echipaj de salvare a ajuns la fața locului și au găsit victim întoarsă pe o parte, fără ca cineva să se fi încumetat să-i acorde primul ajutor. Potrivit aceleași surse, omul a suferit un infarct.
Medicii de pe ambulanță au început manevrele de resuscitare, însă a fost prea târziu, fiind nevoiți să declare decesul bărbatului în vârstă de 61 de ani.
Comentarii prin facebook