Klaus Iohannis: „Guvernarea PSD a eșuat”. Preşedintele respinge bugetul

Președintele Klaus Iohannis a avut vineri o nouă ieşire dură la adresa Guvernului şi a coaliţiei PSD-ALDE. El a anunţat că nu va promulga Legea bugetului, urmând să o trimită la Curtea Constituţională. PSD nu guvernează pentru români, ci pentru Liviu Dragnea, susţine Iohannis.  

Klaus Iohannis

Klaus Iohnanis a anunţat că va trimite bugetul pe 2019 la Curtea Constituțională, explicând că nu se respectă obligații asumate față de UE şi că încalcă unele drepturi fundamentale. Dacă pentru investiţii nu sunt bani, s-au găsit 150 de milioane de lei pentru PSD, de 20 de ori mai mult decât în anul trecut, a mai spus Iohannis.

Câteva dintre declaraţiile preşedintelui:

„Guvernarea PSD a eșuat. În spitale, probleme peste probleme. Educația e subfinanțată, economia României e bulversată mai ales după OUG 114 dată în mare taină la finalul anului trecut. De autostrăzi nici nu poate fi vorba.”;

„Despre justiție – păi întreaga guvernare PSD a fost un asalt asupra justiției și statului de drept, cu obiectivul clar de a pune mâna pe justiție, de a politiza justiția ca ei să-și rezolve dosarele penale. De fapt, PSD nici nu guvernează pentru români, ci pentru Dragnea.”;

„PSD este incompetent și incapabil să conducă România.”;

„Bugetul rușinii naționale, aste e bugetul propus pentru 2019. Un buget nerealist, supraevaluat și întârziat. Cu acest buget, PSD încearcă să acopere nereușitele multiple. Ei l-au numit bugetul investiției. Și asta e prima mare minciună din buget. Toată lumea s-a întrebat de ce a întârziat bugetul 3 luni de zile, el trebuia prezentat pe 15 noiembrie. Ei nu vor să se realizeze investiții pentru că nu au bani, de aceea au întârziat bugetul cu 3 luni. Acum câteva zile, ministrul PSD, întrebat cum e cu spitalele regionale, mult promisele spitale, răspuns stupefiant. Zicea că avem bani pentru proiectare. Auzi, în al treilea an de guvernare au bani pentru proiectare. Păi ăștia nici nu vor să facă spitalele. Promit și nu fac.”;

„În schimb, dacă e vorba despre ei, au de unde. PSD a avut grijă să aloce sume imense pentru finanțarea partidelor politice. 150 de milioane va primi PSD din finanțarea partidelor. 150 de milioane din 270 de milioane propuse pentru finanțarea partidelor, de 20 de ori mai mult decât în anul 2016. Deci PSD și-a tras de 20 de ori mai mulți bani decât în anul 2016. Pentru asta au bani.”;

„Există însă din păcate și aspecte de neconstituționalitate în bugetul rușinii naționale. Nu se respectă obligații asumate față de UE, se încalcă unele drepturi fundamentale, s-a ignorat rolul Consiliului Fiscal, se aduce atingere principiului descentralizării si subsidiarității. Voi sesiza azi CCR pe bugetul rușinii naționale. Aceeași soartă o va avea și legea de aprobare a plafoanelor, o voi trimite azi la CCR.”;

„O victimă foarte sigură a bugetului e administrația locală, comunitățile locale primesc un miliard de lei mai puțin decât anul trecut. Cum să lucreze primăriile fără acești bani, cum să facă investițiile? Evident că nu și l epot realiza, vor trebui să abandoneze investiții locale importante”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

pepe a spus: (februarie 22nd, 2019 at 13:22 )

In realitate,doar o lupta intre lojile maosnice germane vs cele romane.Ramane cum au stabilit.

corial1 a spus: (februarie 22nd, 2019 at 18:04 )

Totul se reduce la o lupta a orgoliilor, intre doi „penali” condamnati, dar care se fac ca nu au habar de asta…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO

Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile

CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Tranziția urbană de la spații mari consumatoare de resurse la comunități capabile să își asigure independența energetică nu mai reprezintă doar un scenariu teoretic, ci o temă centrală de dezbatere publică. Prima ediție a evenimentului „Dialog Urban”, organizată recent de Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara la spațiul ARChA, a adus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Orașele viitorului se proiectează la Timișoara: cum pot deveni cartierele noastre producători de energie
Sala Sporturilor din Sânnicolau Mare a fost plină, miercuri, de buna dispoziţie a sute de copii. Aceştia au participat la un eveniment devenit deja tradiţional în cel mai vestic oraş din România: “O carte pentru fiecare elev”. Vineri a fost din zi de neuitat pentru elevii din Sânnicolau Mare! Aceştia au redescoperit bucuria lecturii, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “O carte pentru fiecare elev”. Un eveniment devenit tradiţional a strâns din nou sute de copii la Sânnicolau Mare
Maya Giotea, tânăra de doar 16 ani din Timișoara care a uimit o lume întreagă, continuă să își scrie povestea de succes pe scena de la Vocea României. În cea mai recentă ediție a confruntărilor, difuzată pe 6 noiembrie 2026, Maya a reușit să treacă în etapa următoare a competiției, după un duel muzical de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la Golden Buzz-ul din Marea Britanie, direct în etapele următoare de la Vocea României! Timișoreanca Maya Giotea cucerește ringul confruntărilor/VIDEO
Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
După foarte mult timp, piața muncii din județul Timiș a înregistrat o creștere sesizabilă a ratei șomajului, chiar și așa, acest indicator rămâne la un nivel foarte scăzut. La 31 octombrie 2026, în evidențele AJOFM Timiș figurau 3.867 de persoane fără loc de muncă, cu 272 mai multe decât la finalul lunii septembrie. Rata șomajului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata șomajului din județul Timiș crește nesemnificativ
Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor
Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.