Au mai rămas doar două zile până când se încheie campania de colectare a deşeurilor voluminoase din Timişoara şi din din zona periurmană, aşa că trebuie să vă grăbiţi.
Această zonă cuprinde localitățile Becicherecu Mic, Biled, Bucovăț, Cărpiniș, Cenei, Checea, Dudeștii Noi, Dumbrăvița, Fibiș, Foeni, Ghiroda, Giroc, Giulvăz, Iecea Mare, Mașloc, Moșnița Nouă, Orțișoara, Otelec, Parța, Peciu Nou, Pișchia, Remetea Mare, Săcălaz, Șag, Sînandrei, Șandra, Sînmihaiu Român, Satchinez, Uivar şi Variaș.
Astfel, până pe 18 februarie, cetățenii din aceste localități vor putea depune prin aport voluntar, în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare menționate, deșeurile voluminoase.
Deșeurile voluminoase sunt: piese de mobilier, saltele, covoare, obiecte mari de folosință îndelungată altele decât deșeurile electrice și electrocasnice, etc. Deșeurile voluminoase nu trebuie amestecate cu alte categorii de deșeuri (reziduale, reciclabile, de construcții, etc.).
Nu se colectează deșeurile electrice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, computere, etc.)!
Deșeurile voluminoase se păstrează în gospodărie până în momentul depunerii voluntare la punctul de colectare și nu se depun pe domeniul public în afara programului de colectare.
Deșeurile voluminoase nu vor fi colectate dacă sunt abandonate pe spațiul public în afara programului de colectare!
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Noua conexiune Timișoara – Autostrada A1 va fi finalizată cel târziu în septembrie
- Când nu „salvează patrimoniul” fraţilor Cristescu, AUR face şpagat peste sistemul sanitar timişorean. În stradă pentru Odobescu, dar împotriva bolnavilor de cancer
- Managerul Muzeului Satului Bănățean din Timișoara și-a dat demisia din funcție
- Tabelele cu imobilele proprietate privată expropriate pentru Podul de la Solvenul vor fi făcute publice pe 27 ianuarie
- Pentru cei care cred că Danemarca se numea Dacia: “Mica Unire” a venit tot dinspre Vest şi i s-a împotrivit Estul
- Grindeanu a analizat video-ul cu sincerități realizat pe Tik Tok de colegii săi de partid, Ciolacu și Simonis: ”Glumă de prost gust”
- Contractul pentru Centura Vest Timișoara a fost semnat. Începerea lucrărilor, așteptată în acest an, spre final
- Construcția Centurii Vest, în linie dreaptă. Se semnează contractul de proiectare și execuție
Administratie
Se pregătește un ”scenariu” pentru Aeroportul Internațional Timișoara. Totul, pentru creșterea acivității, spune ministrul Transporturilor
24 ianuarie 2025
de: Marcel Hoster
Viitorul Aeroportului Internațional Timișoara s-ar putea schimba în perioada viitoare, dar, cel puțin deocamdată, aceasta e învăluită de mister. Nu ne referim la anunțata intenție a primarului Dominic Fritz, de a achiziționa participația de 20 % din capital de la Fondul Proprietatea, ci de o surpriză pe care acesta ar putea să o aibă, aceasta...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Politica
Grindeanu a analizat video-ul cu sincerități realizat pe Tik Tok de colegii săi de partid, Ciolacu și Simonis: ”Glumă de prost gust”
24 ianuarie 2025
de: Marcel Hoster
Deputatul de Timiș Sorin Grindeanu, unul dintre liderii naționali al PSD, spune că nu a gustat deloc ”gluma” cu video-ul de pe Tik Tok, realizat de președintele partidului, Marcel Ciolacu, și liderul PSD Timiș, Alfred Simonis. Punct principal în sinceritățile celor doi aflați în dialog a fost faptul că o bună parte din voturile social-democraților...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Sport
Portar nou la CSC Dumbrăviţa
24 ianuarie 2025
de: Daniel Neacșu
Divizionara secundă CSC Dumbrăviţa anunță sosirea portarului Marian Brașoveanu, care a intrat direct în cantonamentul echipei. Născut la 17 octombrie 2005 la Lugoj, a fost jucătorul Ripensiei Timișoara, pentru care în vara anului 2021 a semnat primul contract de profesionist. Și-a continuat cariera la CSC Peciu Nou, alături de care a reușit promovarea în Liga...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Social
Tineri și… duși de acasă! IPJ Timiș s-a autosesizat după apariția unor imagini în care un adolescent este tuns împotriva voinței sale
24 ianuarie 2025
de: Daniel Neacșu
Poliţiştii timișoreni au deschis o anchetă în urma unor imagini apărute în spaţiul public cu un tânăr care este tuns de un altul, împotriva voinţei sale, el fiind ţinut de mai mulţi adolescenţi. ”Cu privire la apariţia unor imagini video care surprind mai mulţi adolescenţi ţinând cu forţa un tânăr pentru a îl tunde împotriva...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
23 ianuarie 2025
Accident cu victime la Remetea! Un şofer a fugit de la faţa locului
de: Daniel Neacșu
23 ianuarie 2025
Fermierii din Denta sărbătoresc Ziua Micii Unirii cu un prânz românesc/FOTO
de: Marcel Hoster
Sănatate
Spitalele din Timiș sunt brici! Controlul de la Prefectură a dus doar la avertismente. DSP a suspendat temporar activitatea la Secția de Obstetrică de la Odobescu
Personalul medical de la Maternitatea Odobescu iese în stradă și solicită urgent o nouă clădire pentru unitatea medicală
CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale
MedLife a inaugurat Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro/Foto
Centrul Medical Cristian Șerban ”luptă” pentru un milion de kWh de energie. Vedeți cum puteți ajuta
O parte din tavanul Maternității Odobescu s-a prăbușit. Se pregătește mutarea mamelor și copiilor/UPDATE
Colegiul Fizioterapeuților din România: Protestul medicilor cu specialitatea medicină fizică și reabilitare din fața Ministerului Sănătății, o deturnare electorală
Timişoara, de trei ori premiată la un eveniment naţional din domeniul sănătăţii/FOTO
Ascultă-ți corpul și mergi la control. Policlinicile Regina Maria oferă consultații și analize medicale decontate de CAS
CNI caută dirigenție de șantier pentru construcția viitorului Institut Oncologic ce se va ridica la Timișoara
Spitalul de Copii “Louis Țurcanu” a pus în funcțiune un aparat RMN achiziționat cu fonduri europene, prin ADR Vest
Zeci de firme, grupate în trei asocieri, vor contractul de peste 200 de milioane de euro pentru ridicarea Institutului Oncologic Timișoara
Timp liber și cultură
Încep înscrierile pentru tradiționalul și deja celebrul Festival-concurs Gelu Stan
AsTour vă invită într-o excursie de vis în Malta – cea mai exotică destinație din Uniunea Europeană
„Marea Descrăciuneală” vă așteaptă în Iulius Town!
Stihia a rezolvat „Problema Spinoza”! Lansare specială cu compoziţii originale
„Expoziția Educativă de Tarantule și Reptile Vii” revine în Iulius Town cu noi și spectaculoase exemplare
Începe sesiunea a doua de înscrieri la Şcoala de Arte
Ziua Culturii Naționale, sărbătorită de CJ Timiș la instituțiile din subordine prin mai multe evenimente
Experiențele imersive MINA Pop-Up continuă până pe 9 februarie în Iulius Town
Exponatul lunii ianuarie la Muzeul Naţional al Banatului: O brățară din bronz cu elemente zoomorfe
Reducerile de iarnă în magazinele din Iulius Town, cu oferte de până la 70%
De neratat! Akral Necrosis concertează la Timişoara alături de Ruyned în Escape Underground Hub
Show cu zeci de drone şi alte surprize, vineri seara, la Iulius Town
Economic
A fost finalizat primul tronson de cale ferată complet reabilitată din proiectul Lotului 3, Timișoara Est – Ronaț Triaj/VIDEO
24 ianuarie 2025
de: Marcel Hoster
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că avem primul tronson de linie ferată reabilitată și montată definitiv de pe lotul 3 al căii ferate dintre Caransebeș și Arad, cel dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj. Este vorba despre linia de cale ferată 133C, pe o distanță de 480 de metri, linie ce face racordul între linia...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Învățământ
UVT intră în topul Times Highier Education cu patru domenii de studiu
UVT are un nou Laborator de Robotică, realizat cu sprijin financiar din partea unei fundații
Viitorul campus dual de la Timișoara va avea 36 de săli de clasă și un cămin pentru 100 de elevi și studenți
Școala de design timișoreană, recunoscută la mai multe concursuri internaționale
Cum va influența inteligența artificială afacerile. Subiectul, în dezbatere la UVT
Universitatea de Vest Timișoara a semnat două contracte de finanțare din PNRR pentru modernizare, în valoare de peste o sută de milioane de lei
UVT și Primăria Timișoara au lansat sondajele pentru noua ediție a „Barometrului Calitatea Vieții în Timișoara”
Ce posibilități de angajare oferă o diplomă de absolvent din domeniul universitar. Datele, prezentate publicului
Studenții timișoreni se specializează pe cel mai performant echipament de restaurare din România
Universitatea de Vest Timișoara și Universitatea din Torino vor emite diplome duble de absolvire a studiilor integrate
Atlasul Geografic General Tactil va fi lansat oficial la Gaudeamus București/FOTO
Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor din cadrul UVT, în topul instituțiilor academice
Știri de ultima oră
Se pregătește un ”scenariu” pentru Aeroportul Internațional Timișoara. Totul, pentru creșterea acivității, spune ministrul Transporturilor
24 ianuarie 2025
de Marcel Hoster
Viitorul Aeroportului Internațional Timișoara s-ar putea schimba în perioada viitoare, dar, cel puțin deocamdată, aceasta e învăluită de mister. Nu ne referim la anunțata intenție a primarului Dominic Fritz, de a achiziționa participația de 20 % din capital de la Fondul Proprietatea, ci de o surpriză pe care acesta ar putea să o aibă, aceasta...
Citeşte tot articolul
Timișoara a sărbătorit și ea, vineri, unirea Principatelor Române, prin intermediul unor ceremonii desfășurate în zona centrală a orașului. Au fost discursuri ale reprezentanților administrației locale, un ceremonial religios, depuneri de coroane, o miniparadă, dar și o horă ”jucată” în Piața Unirii. Dacă Timișoara a fost reprezentată la nivel de primar, prin Dominic Fritz, Prefectura...
Citeşte tot articolul
Tineri și… duși de acasă! IPJ Timiș s-a autosesizat după apariția unor imagini în care un adolescent este tuns împotriva voinței sale
24 ianuarie 2025
de Daniel Neacșu
Poliţiştii timișoreni au deschis o anchetă în urma unor imagini apărute în spaţiul public cu un tânăr care este tuns de un altul, împotriva voinţei sale, el fiind ţinut de mai mulţi adolescenţi. ”Cu privire la apariţia unor imagini video care surprind mai mulţi adolescenţi ţinând cu forţa un tânăr pentru a îl tunde împotriva...
Citeşte tot articolul
A fost prelungit termenul limită pentru depunerea dosarelor pentru reabilitarea termică a blocurilor/FOTO
24 ianuarie 2025
de Marcel Hoster
ADR Vest a prelungit perioada de depunere a proiectelor pentru reabilitarea termică a blocurilor, prin Programul Regional Vest. Proprietarii de apartamente din blocurile vechi din Regiunea Vest au în continuare oportunitatea de a-și transforma locuințele în spații eficiente energetic, cu un climat interior sănătos și confortabil și în același timp de a-și reduce facturile la...
Citeşte tot articolul
A fost finalizat primul tronson de cale ferată complet reabilitată din proiectul Lotului 3, Timișoara Est – Ronaț Triaj/VIDEO
24 ianuarie 2025
de Marcel Hoster
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că avem primul tronson de linie ferată reabilitată și montată definitiv de pe lotul 3 al căii ferate dintre Caransebeș și Arad, cel dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj. Este vorba despre linia de cale ferată 133C, pe o distanță de 480 de metri, linie ce face racordul între linia...
Citeşte tot articolul
Grindeanu a analizat video-ul cu sincerități realizat pe Tik Tok de colegii săi de partid, Ciolacu și Simonis: ”Glumă de prost gust”
24 ianuarie 2025
de Marcel Hoster
Deputatul de Timiș Sorin Grindeanu, unul dintre liderii naționali al PSD, spune că nu a gustat deloc ”gluma” cu video-ul de pe Tik Tok, realizat de președintele partidului, Marcel Ciolacu, și liderul PSD Timiș, Alfred Simonis. Punct principal în sinceritățile celor doi aflați în dialog a fost faptul că o bună parte din voturile social-democraților...
Citeşte tot articolul
Firmele inovatoare pot primi până la 400.000 de euro pentru dezvoltarea mobilității urbane sustenabile
24 ianuarie 2025
de Daniela Stoian
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în colaborare cu EIT Urban Mobility, inițiativă a Institutului European de Inovare și Tehnologie, lansează un program inovator pentru stimularea mobilității urbane sustenabile în regiunea de Vest a României. Parteneriatul își propune să sprijine crearea și dezvoltarea de start-up-uri în Regiunea Vest, astfel încât să contribuie la creșterea economică și...
Citeşte tot articolul
Divizionara secundă CSC Dumbrăviţa anunță sosirea portarului Marian Brașoveanu, care a intrat direct în cantonamentul echipei. Născut la 17 octombrie 2005 la Lugoj, a fost jucătorul Ripensiei Timișoara, pentru care în vara anului 2021 a semnat primul contract de profesionist. Și-a continuat cariera la CSC Peciu Nou, alături de care a reușit promovarea în Liga...
Citeşte tot articolul
Bravo, Felix Dogariu! Floretistul Politehnicii Timișoara își respectă statutul de favorit și devine campion național la cadeți
24 ianuarie 2025
de Daniel Neacșu
Început de an cu dreptul pentru CSU Politehnica Timișoara. Scrimerul Felix Dogariu confirmă așteptările și a câştigat prima medalie de aur din 2025. N-a fost loc de surprize joi, 23 ianuarie 2025, în prima zi a Campionatului Național de cadeți și juniori, când s-a desfășurat proba de la floretă, cadeți. Așa cum era de așteptat,...
Citeşte tot articolul
Unirea Principatelor Române. Manifestările din Timişoara dedicate evenimentului
24 ianuarie 2025
de Vlad Stoian
Astăzi, 24 ianuarie, se împlinesc 166 de ani de Unirea Principatelor Române sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza. La Timişoara evenimentele dedicate unirii vor avea loc în două locaţii din centrul oraşului. Acestea vor începe la ora 10.00 și vor dura aproximativ o oră. Astfel de la ora 10.00 vor avea loc depuneri de coroane, jerbe...
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook