Arhiva pentru luna: aprilie 2019

UVT Liberty Marathon

Peste 1500 de participanţi sunt aşteptaţi la cea de a doua ediţie a Liberty Marathon Timişoara

Peste 1500 de participanţi sunt aşteptaţi la cea de a doua ediţie a Liberty Marathon Timişoara

Începutul lunii iunie va aduce la Timişoara cea de a doua ediţie a Liberty Marathon. Concursul organizat de Universitatatea de Vest Timișoara va reuni la start peste 1.500 de participanţi, din 15 ţări, speră organizatorii. Toţi iubitorii de mișcare şi sport sunt aşteptaţi la cea de a doua ediție a UVT Liberty Marathon, concursul care

Florian Mihalcea

Florian Mihalcea: Finalizarea „dosarului Revoluției”, o promisiune împlinită de Augustin Lazăr și un țel atins de Societatea Timișoara

Societatea Timișoara transmite că își manifestă deplina satisfacție pentru trimiterea în judecată a așa-zisului „dosar al Revoluției”, „care limpezește starea de haos de după 22 decembrie 1989, când, în urma ordinelor date de grupul pucist format din Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Silviu Brucan, Victor Atanasie Stănculescu, Ștefan Gușă și Nicolae Militaru, au murit sute

Incendiu Odobescu

Incendiu în Timișoara! 30 de persoane au fugit din calea flăcărilor, șapte garsoniere au fost distruse / UPDATE / VIDEO

Alertă noaptea trecută în Timișoara. Nu mai puțin de 30 de persoane au fugit din calea flăcărilor și s-au autoevacuat după ce o clădire de pe strada Odobescu, în care locuiesc zeci de familii, a fost cuprinsă de flăcări. Au intervenit de urgență la fața locului peste 20 de pompieri, care s-au luptat cu flăcările

Concursuri naționale de scrabble la Timișoara, pentru tineret și seniori

Clubul de Scrabble FITT Tim-Team, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Timiș și Liceul Teoretic „Jean Louis Calderon” Timișoara organizează sâmbătă, 13 aprilie, ora 10.00, la sediul liceului din str.Pestalozzi nr. 14, Simultanul național de scrabble pentru tineret, ediția a III-a din 2019. Competiția este inclusă în calendarul oficial al Federației Române de Scrabble și

FameLab 2019

Concurs de comunicare a științei pentru public, la UPT. Premii importante puse în joc

FameLab 2019, cel mai important concurs internațional de comunicare a științei pentru public, reîncepe la Universitatea Politehnica Timișoara. Vineri, 12 aprilie, de la ora 11.00, va avea loc preselecția concurenților pentru finala națională a concursului. Fiecare concurent FameLab trebuie să prezinte, în cel mult 3 minute, un subiect din știință la alegere, iar prezentarea trebuie

Se întrerupe apa

Întreruperi de apă în două localități din Timiș

Sfârșit de săptămână cu întreruperi în județul Timiș. Aquatim este nevoită să întrerupă apa în două localități din județul Timiș pentru efectuarea unor lucrări de spălare și igienizare a rețelelor de distribuție a apei. Astfel, va fi întreruptă apa rece în localitatea Opatiția joi, în data de 11 aprilie 2019, între orele 9.00 – 15.00.

Retim

RETIM începe să colecteze deșeurile voluminoase în zona 1 Timiș, care cuprinde şi Timişoara

RETIM Ecologic Service SA și ADID Timiș derulează, până pe data de 26 iunie, campania de colectare a deșeurilor voluminoase în Zona 1 – Timiș. Cetăţenii din localităţile acestei zone pot să ducă la punctele menţionate mai jos obiectele de care nu mai au nevoie. Această zonă include: Timișoara, Dumbrăvița, Ghiroda, Giroc, Moșnița Nouă, Șandra,

Cupa Poli

Start în Cupa Poli! Șase săptămâni de sport și gaming pentru studenții de la Universitatea Politehnica Timișoara

S-a dat startul celei de-a XXII-a ediții a Cupei Poli. Competiția care a început astăzi, 10 aprilie, la ora 12.00, pe stadionul Știința, reunește mai multe întreceri sportive și de gaming, fiind organizată de Liga Studențilro din Facultatea de de Electrotehnică și Electroenergetică a Universității Politehnica Timișoara (LSFEE). Aproximativ 200 de studenți s-au aliniat la

SSC Farul - ASU Politehnica 1-1

Punct mare pentru ASU Politehnica, la malul mării. Echipa suporterilor rămâne deasupra locurilor retrogradabile

ASU Politehnica a jucat astazi la malul mării un meci crucial în lupta pentru supravieţuire în Liga a II-a! SSC Farul s-a descurcat cumva în retur şi totul a culminat cu o victorie obţinută etapa trecută pe terenul Energeticianului din… Petroşani. De cealaltă parte, Politehnica a îmbinat remizele cu puţinele victorii şi cu înfrângeri. Astăzi,

A 5-a ediție a Conferinței Internaționale Helion

Ajunsă la a 5-a ediție Conferința Internațională Helion va avea loc în zilele de 12 și 13 aprilie în sala Orizont a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara (piața Sf. Gheorghe nr.3, etaj I, deasupra Băncii Transilvania). Deschiderea este anunțată pentru vineri, 12 aprilie la ora 17. Lucrările Conferinței se desfășoară în limba engleză. Tema

Marilen Pirtea

Rectorul UVT, Marilen Pirtea, intervine în scandalul de la Aerodromul Cioca

Reprezentanții Universității de Vest din Timișoara reacționează vizavi de decizia de miercuri a consilierilor județeni, prin votul cărora a picat proiectul referitor la regulamentul de închiriere și de dare în folosință gratuită a terenului Aerodromului Cioca. Prin acest vot, liderii CJT afirmă că nu se mai poate desfăşura un concurs pentru elevi organizat de Agenția Spațială Română, în colaborare cu UVT.

Aerodromul Cioca

Călin Dobra: Activitatea pe Aeroportul Cioca rămâne cea pe care o știți deja, adică aproape inexistentă

Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, a reacționat la votul consilierilor județeni din ședința extraordinară de miercuri, când proiectul regulamentului privind terenul aerodromului Cioca a picat la vot. Dobra a lipsit de la ședință, plenul fiind condus de vicepreședintele Nicolae Oprea.

Adrian Pau

Adrian Pau lansează o ipoteză şoc: PNL şi PSD se pregătesc de o alianţă pentru a lăsa USR şi Pro România în opoziţie

Deputatul Pro România, Adrian Pau, probabil devorator de teorii ale conspiraţiei, lansează un scenariu şocant. Astfel, el consideră că o alianţă la nivel local între PSD şi PNL este mai mult decât posibilă. Iar liantul acestei alianţe ar putea fi nimeni alta decât Maria Grapini. Ultimele veşti din tabăra PSD Timiş, care îl anunţă pe

Două tramvaie s-au ciocnit din cauza unei vătmănițe ce nu a tras frâna de mână

Două tramvaie s-au ciocnit din cauza unei vătmănițe care a uitat să tragă frâna de mână. Persoane rănite, trafic dat peste cap

Accident rutier grav produs în urma unei erori comise de o vătmăniță. Două tramvaie s-au ciocnit la intersecția străzilor Calea Bogdăneștilor cu b-dul Cetății. În urma coliziunii două persoane au fost rănite și transportate la spital.   Totul s-a produs din pricina unei vătmănițe în vârstă de 54 de ani, care a corobrât jos din

Unitate de pompieri înființată de Continental

Continental a înfiinţat o unitate de pompieri, care va putea fi folosită şi la intervenţiile ISU Timiș / FOTO

Ultima investiţie realizată de germanii de la Continental la Timişoara îi va face invidioşi pe mulţi dintre reprezentanţii pompierilor din numeroase localităţi din ţară. Compania a înființat, cu 400.000 de euro, un serviciu privat de urgență, unul de cea mai bună calitate, dotat cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, dar şi un

Casă din Sânnicolau Mare, călcată de hoți

Bărbat care a spart o locuință în Calea Șagului, de unde a furat bunuri în valoare de mii de euro, prins de polițiști

A dat o lovitură de peste 5000 de euro și a crezut că va scăpa, însă a fost prins ieri de polițiștii timișoreni. Bărbatul în vârstă de 30 de ani, care a furat dintr-o casă din Timișoara, este cercetat pentru furt calificat și a fost introdus după gratii pentru 24 de ore. Momentan se află

Cadavru, descoperit pe b-dul Take Ionescu

Cadavrul în stare de putrefacție al unui bărbat, descoperit pe b-dul Take Ionescu din Timișoara

Descoperire macabră pe b-dul Take Ionescu din Timișoara. Din primele informații primite din partea polițiștilor, o persoană decedată a fost găsită într-o clădire dezafectată, lângă imobilul în care funcționează Adecco. Cadavrul bărbatului se află în stare avansată de putrefacție, fiind vorba de un om al străzii. Alerta la 112 a fost făcută de un muncitor

Top