Președintele PSD Timiș Călin Dobra va fi prezent astăzi la București, unde se va decide soarta partidului din care face parte. Comitetul Executiv Național va avea loc marți seară, de la ora 18.00, după ce Liviu Dragnea, liderul social-democraților la nivel național, a fost încarcerat la Rahova.
Reprezentanții PSD au convocat rapid un Comitet Executiv Național, după ce Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani și jumătate cu închisoare și după ce a fost încarcerat la Rahova. Călin Dobra, președintele PSD Timiș și liderul consiliului județean, va fi astăzi în capitală atât pentru probleme politice cât și administrative.
„Merg și pe parte administrativă, pentru că sunt anumite proiecte depuse de la nivelul consiliului județean, în mod special pe fondurile guvernamentale, acele investiții în infrastructura rutieră, și să vedem situația plăților spre consiliul județean, astfel încât să ne achităm față de executanți, și bineînțeles și pe parte politică, după-amiază, la Comitetul Executiv Național”, a spus Călin Dobra.
Comentarii prin facebook