Leii din Banat merg la victorie în decisivul de la Craiova

SCM Timișoara

SCM Timișoara

SCM Timişoara şi SCM U Craiova joacă luni partida decisivă a sfertului de finală din Liga Națională. Aflate la egalitate, 2-2, cele două formații se întâlnesc de la ora 18,00, în Bănie, pentru a decide a patra echipă calificată în semifinale.

“A fost o serie foarte echilibrată, în care ambele echipe au reușit să-și anuleze reciproc avantajul terenului si care va avea parte si de un joc decisiv. Era foarte greu ca una dintre echipe să câștige două jocuri la rând, deoarece valoarea celor două loturi este sensibil egală. Totuși ei au un mic plus în momentul de față, jucând în fața propriilor suporteri și ținând cont de valoarea antrenorului Todorov, precum si experiența mai mare în Liga Națională a unora dintre jucători. Craiova pornește cu prima șansă în acest meci, dar eu am încredere în echipa noastră, în unitatea grupului. Îmi doresc să avem atitudinea din jocurile 1 si 4, să fim foarte puternici psihic și mental, pentru că acestea sunt două aspecte foarte importante, care pot face diferența în acest ultim joc. Să fim foarte puternici psihic şi mental este foarte important“, a spus Ilie Trițoiu, președintele Baschet SCM Timișoara.

Ieri, Dinamo București – CSU Sibiu a fost 65-84 și echipa din Ardeal se califică în semifinale cu scorul general de 3-1. Sibiu va juca în penultimul act cu învingătoarea dintre Timișoara și Craiova. În cealaltă semifinală se întâlnesc Oradea şi Cluj, adică echipele ce şi-au adjudecat ultimele titluri în România.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Baschet SCM Timișoara

În căutarea ultimei victorii în ultima deplasare

Al şaselea duel alb-violet din acest campionat! Alb-violeții bănăţenii au pus șortul și maioul în bagaj pentru ultima oară în acest sezon 2018/2019. Ei s-au deplasat la Pitești ca să dispute meciul secund al confruntării „două din trei” pentru locul al cincilea, cu alb-violeţii din Argeş. Partida din Trivale va avea loc luni, 27 mai,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În căutarea ultimei victorii în ultima deplasare

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Sorin Maxim, director general ADR Vest

Aflaţi cum puteţi accesa până la 200.000 de euro din fonduri europene

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a început seria seminariilor de informare cu privire la acordarea finanțările nerambursabile disponibile pentru microîntreprinderi din Regiunea Vest. Acestea beneficiază de noi oportunități de finanțare, în total fiind disponibile 10,7 milioane de euro în regiune. Sumele sunt oferite Axei prioritare 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflaţi cum puteţi accesa până la 200.000 de euro din fonduri europene

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Al şaselea duel alb-violet din acest campionat! Alb-violeții bănăţenii au pus șortul și maioul în bagaj pentru ultima oară în acest sezon 2018/2019. Ei s-au deplasat la Pitești ca să dispute meciul secund al confruntării „două din trei” pentru locul al cincilea, cu alb-violeţii din Argeş. Partida din Trivale va avea loc luni, 27 mai,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În căutarea ultimei victorii în ultima deplasare
Alianţa 2020 USR-PLUS a fost marea surpriză a acestor alegeri, fiind creditată în Exit Poll cu 23,9%. La aflarea rezultatului, sediul USR Timiş s-a zguduit datorită uralelor celor prezenţi. Fericire fără margini în sediul USR Timiş la aflarea rezultatelor Exit-Poll-ului care dau Alianţa 2020 pe locul III cu un scor formidabil: 23,9%. De menţionat că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bucurie fără margini la sediul USR Timiş: „Românii au spus azi: ajunge” / FOTO
La sediul PSD Timiş, primele rezultate ale exit-poll-urilor nu au fost primite cu plăcere. Cea mai mare surpriză a fost pentru mulţi dintre membri chiar prezenţa foarte mare la vot, preşedintele Călin Dobra punând aceasta pe seama mobilizării de pe reţelele de socializare. Votul dat duminică la europarlamentare nu este cel meritat de PSD Timiş,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Dobra, preşedintele PSD Timiş: „Cred că e un vot dat de reţelele de socializare şi de anumite situaţii de la nivel naţional”
Reprezentanții PNL Timiș au așteptat cu nerăbdare rezultatele exit-poll-ului, la sediul din Piața Unirii. Nicolae Robu, liderul PNL din Timiș, a spus că așteaptă numărarea voturilor. Liberalii au schimbat câteva posturi TV până când au dat de un exit-poll care îi plasa pe primul loc, în timp ce celelalte posturi îi „dădeau” la egalitate cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zâmbete și așteptări la PNL Timiș. Robu: „Bucurie, desigur, dar o bucurie ponderată, rațională” / FOTO
Peste 7700 de timişeni au votat până la ora 8 a dimineţii în cadrul scrutinului pentru alegerile europarlamentare, arată datele Biroului Electoral Central, în timp la Referendum au ştampila pe cele două buletine peste 6700 de persoane. Conform primei raportări transmise de Biroul Electoral Central, în judeţul Timiş până la ora 8.00 votaseră 7749 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPDATE. Votul în Timiș s-a încheiat: la închiderea urnelor au votat 52,96% din cetăţeni la europarlamentare, 47,94% la Referendum
Nervii întinși la maximum și în Linz, ca în mai toate orașele europene în care românii din Diaspora își doresc să-și exercite dreptul de a vota. Cu mai puțin de două ore înainte de închiderea urnelor, sute de români așteptau încă, la coadă, în orașul austriac Linz, în încercarea de a vota. Încercare care pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incidente la o secție de votare din Austria. Românii acuză că doar două din cinci cabine sunt funcționale / VIDEO
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com