Primăria Timişoara vrea să extindă Spitalul Municipal, face parcare cu 600 de locuri sub Parcul Botanic, dar şi… staţie de metrou / FOTO

Primăria Timişoara doreşte să schimbe total actuala zonă a Spitalului Municipal Timişoara. Proiectul investiţiei a fost depus, spre dezbatere, pe pagina de internet a municipalităţii, iar cei interesaţi vor descoperi în documentaţia aferentă că acolo ar urma să se facă o parcare subterană de 600 de locuri sub Parcul Botanic, un nou drum de acces, inclusiv… o staţie de metrou.

Municipalitatea timişoreană e mai ambiţioasă ca niciodată! Planurile pe care le are în zona Spitalului Municipal ar urma să schimbe total acea parte din oraş, unitatea medicală va fi total modernizată şi va avea chiar şi un heliport. Pe site-ul primăriei a fost postată spre dezbatere publică documentația privind Planul Urbanistic Zonal „Extindere și modernizare Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara și parcare subterană, pe str. Gheorghe Dima, nr. 5”

Ce prevede planul de modificare a zonei? O schimbare totală a spitalului şi a zonei aferente. Acolo urmează să fie realizat un nou drum de acces, între strada Gheorghe Lazăr și Parcul Botanic, cu două zone pietonale adiacente, dar şi realizarea mai multor construcții și amenajări în adiacența taluzurilor căii ferate, având fronturi la str. Pictor Ion Zaicu, la fostul Liceu Mincu și Parcul Botanic. Acolo se propune realizarea a două pasaje pe sub calea ferată, din care unul pentru mașini și pietoni și unul doar pentru pietoni și bicicliști. Totodată, ar urma să fie realizată o stație de metrou de suprafață, care va fi „accesibilă cu scări și ascensoare, cu unul sau două peroane, în vederea creșterii nivelului de mobilitate urbană în zonă”, se spune în documentaţia primăriei.

La Spitalul Municipal ar urma să fie realizat un heliport, pe una dintre clădirile care va fi construită în zonă, aceasta având șapte etaje. Unul dintre principalele puncte ale investiţiei va fi construcţia unei parcări subterane, cu 598 de locuri și va fi pe două niveluri.

„Subzona 2 include și pasajul subteran cu două puncte terminale, fiecare din ele cu scară fixă, două scări rulante și copertină la accesele în tunelul care subtraversează str. Gh.Dima și realizează legătura între nivelul de parcare și spital subsol 1 și apoi prin tunel spre pietonalul Mărășești sau la pietonalul de acces în Parcul Botanic sau în piațeta spitalului cu direcționare spre Bastion”, se mai spune în documentaţia aferentă proiectului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

F a spus: (mai 16th, 2019 at 13:40 )

dom´ primar, ideea este stralucita si cred ca va apartine.
la fel a-ti putea extinde:
– spitalul de copii sub parcul central
– primaria sub filarmonica
– spitalul cfr sub gara
– stadionul Dan Paltinisanu sub spitalul judetean sau viceversa

dom´le si nu ma dezamagiti, continuati construirea de sensuri giratorii cu semafoare chiar daca pe parcurs nu a-ti reusit sa terminati semaforizarea intelighenta ci a-ti redus-o.
se pare ca reducerea are un efort benefic, mai mare decit semaforizarea

Marin a spus: (mai 16th, 2019 at 22:02 )

Acest spital e bun dar e in urma rau ca si conditii. Trebuie un spital nou din temelie si aici in vechea garnizoana să faca altceva. Urgențele sunt super ok ca si condiții, dar daca ajungi pe secții e haos total. O baie la un etaj întreg…lasa de dorit. Daca ajungi pe sectii vezi ca sunt 50 de oameni pe hol si nu poti sa treci de ei la 10-11 dimineața aici vorbim de chirurgie . La Hematologie daca e sa stai pe saloane sunt 10+cu tine ca nr de persoane. Pe hol la fel plin de lume si fiecare face ce vrea.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

În piețele Doina și 700 se vor face reparații

Municipalitatea timișoreană anunță că în două dintre piețele din oraș vor fi executate o serie de lucrări de reparații și modernizare. Investițiile totale vor fi de aproximativ două milioane de lei Primăria Municipiului Timișoara și SC Piețe SA vor începe, după Paști, lucrări de modernizare în piețele Doina și 700. Astfel, în Piața Doina va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În piețele Doina și 700 se vor face reparații
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Seria cu Vâlcea începe în Vinerea Mare

Baschetbaliștii de la SCM Timişoara dispută cu începere de astăzi ultima serie din play-out. Ei vor înfrunta CS Vâlcea 1924, în disputa pentru locul al treisprezecelea. Seria este programată după sistemul „două din trei”, cu primul meci astăzi, de la ora 19.00, la sala Traian din Rm. Vâlcea. Partida va fi arbitrată de Matei Bănică,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seria cu Vâlcea începe în Vinerea Mare
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Creșterile de preț la locuințele din Timișoara se mențin scăzute. Oferta e în creștere

Românii își doresc să fie proprietari, iar pentru a atinge acest obiectiv unii dintre ei fac eforturi considerabile. La Timișoara, clienții au acum o ofertă mai largă la dispoziție, cu o creștere semnificativă și în ceea ce privește locuințele noi. Negocierile făcute “la sânge” sau tentația compromisului celui mai mic preț sunt câteva dintre aspectele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Creșterile de preț la locuințele din Timișoara se mențin scăzute. Oferta e în creștere

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Capital Top 100 Manageri reprezintă rezultatul analizei desfășurate la nivel național, privind rezultatele manageriale notabile și cuantificabile din diferite domenii de activitate din România – afaceri, educație, cultură, cercetare,  administrație publică, resurse umane etc. – înregistrate pe durata anului precedent. Teatrul Național din Timișoara măsoară excelența în parametri de o altă amploare decât cifrele: în beneficiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național din Timișoara, inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024
Vinerea Mare reprezintă pentru creștinii ortodocși ziua când a fost răstignit pe cruce Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, şi a fost pus în mormânt. Vinerea Mare se mai numește și Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă, pentru că este zi de post negru, adică nu se mănâncă și nu se bea decât apă toată ziua. Postul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vinerea Patimilor, zi de post negru
Baschetbaliștii de la SCM Timişoara dispută cu începere de astăzi ultima serie din play-out. Ei vor înfrunta CS Vâlcea 1924, în disputa pentru locul al treisprezecelea. Seria este programată după sistemul „două din trei”, cu primul meci astăzi, de la ora 19.00, la sala Traian din Rm. Vâlcea. Partida va fi arbitrată de Matei Bănică,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seria cu Vâlcea începe în Vinerea Mare
Pe lista de cumpărături şi cadouri de Paște nu trebuie să lipsească florile sau aranjamentele florale. Florăriile Horticultura vă aşteaptă cu aranjamente pascale și specii variate de plante la ghiveci. Sunt atât plante colorate, precum Kalanchoe, Guzmania, Saint Paulia, cât și plante decorative prin frunze, precum Dracaena, Philodendron, Sansieveria și multe altele. Prețurile încep de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura vă oferă cele mai colorate şi înmiresmate cadouri de Paşte/Foto
În cadrul cercetărilor privind persoanele implicate în activitatea de migrației ilegală din noaptea de 1 mai, s-a constat faptul că un cetățean român, șofer de taxi, a transportat din municipiul Timișoara, migranții și pe cele trei călăuze afgane, până în zona parcării de pe autostrada A1, Timișoara – Arad. Totodată, ieri dimineață, în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un şofer de taxi, principalul ajutor pentru traficanţii de migranţi, care au şi rănit doi poliţişti de frontieră
Municipalitatea timișoreană anunță că în două dintre piețele din oraș vor fi executate o serie de lucrări de reparații și modernizare. Investițiile totale vor fi de aproximativ două milioane de lei Primăria Municipiului Timișoara și SC Piețe SA vor începe, după Paști, lucrări de modernizare în piețele Doina și 700. Astfel, în Piața Doina va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În piețele Doina și 700 se vor face reparații
Timişoreanul Ovidiu Ganţ, deputat din partea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), afirmă că cea mai bună formulă pentru Timişoara şi Timiş ar fi ca Dominic Fritz să ajungă din nou primar, iar Alfred Simonis să devină preşedinte al Consiliului Judeţean. În privinţa lui Simonis, Ganţ a vorbit în nume propriu, nu al FDGR....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deputatul FDGR Ovidiu Ganţ: Pentru mine echipa câştigătoare pentru Timişoara şi Timiş este Dominic Fritz – Alfred Simonis
Paşi concreţi pentru un campus cu adevărat al viitorului. Anul 2023, în care s-au aniversat 100 de ani de la inaugurarea primei clădiri proprii a Politehnicii timișorene, a fost un bun prilej pentru regândirea întregului campus al Universității Politehnica Timișoara și transformarea acestuia în acord cu principiile de sustenabilitate urbană, care reprezintă o prioritate a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiţii importante în campusul verde şi inteligent al UPT din inima Timişoarei
Top