Ultimul joc, dar un nou început! Povestea Informaticii continuă

informatica

informatica

Una din echipele cu trofee câştigate în ultimul deceniu pentru Timişoara, dar şi cu o participare europeană a încheiat un sezon cu bune şi rele. Problemele financiare au alungat cei mai buni jucători în alte părţi, astfel că la greu au rămas juniorii. Aceştia au ajuns în play-off, dar acolo nu au avut şanse, astăzi pierzând şi ultimul meci al campionatului, 2-11 la Miercurea Ciuc.

Nu este o tragedie, este doar un nou început pentru echipa bănăţeană care îşi va duce crucea mai departe şi în noul sezon, când se va baza tot pe tinerii echipei, plus câteva surprize. Până atunci, echipa de juniori sub 19 ani continuă drumul către titlul. Informatica U19 a câştigat în acest sezon Cupa României, iar jucătorii care au căpătat experienţă în Liga 1 ţintesc acum eventul.

Până la urmă faptul că echipa a terminat în picioare campionatul, chiar şi în cazul acestui nefericit 2-11, este un pas înainte.

În meciul disputat astăzi, pentru bănăţeni a marcat Valentin Ilaş, jucătorul-antrenor, cealaltă reuşită fiind un autogol. Bănăţenii au condus cu 1-0 şi au ţinut suspanul până în minutul 17, 2-3, de acolo harghitenii marcând la foc automat.

Amintim că finala mare a campionatului se va disputa în acest an între United Galaţi şi Imperial Wet Miercurea Ciuc. Campioana en-titre este Informatica, echipă ce s-a clasat pe podium în ultimii trei ani.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aleşii liberali din judeţul Arad, vot unanim pentru Ilie Bolojan. În PNL Timiş, un astfel demers pare imposibil

53 de primari liberali, 47 de viceprimari, 3 parlamentari, prefectul Aradului, președintele și vicepreședintele Consiliului Județean Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă și reprezentanți ai comunităților din tot județul au votat, vineri, susținerea necondiţionată a președintelui PNL, Ilie Bolojan. În PNL Timiş, un astfel de demers nu a fost făcut şi aproape sigur nu se va face....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aleşii liberali din judeţul Arad, vot unanim pentru Ilie Bolojan. În PNL Timiş, un astfel demers pare imposibil
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Începe seria cu Steaua! SCM Politehnica va fi gazdă în primul meci

Baschetbaliștii de la SCM Politehnica joacă acasă primul meci din grupa locurilor 9-12. Trupa alb-violetă înfruntă Steaua București. Seria se dispută după sistemul „două din trei”, iar primul meci are loc luni, 11 mai, ora 19:00, la sala Constantin Jude. Echipa bănățeană a câștigat ambele meciuri din sezonul regular: 94-91, la Timișoara, 84-78, la București....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe seria cu Steaua! SCM Politehnica va fi gazdă în primul meci
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Grădinița cu PP Nr. 23 Timișoara a partcipat la Timotion cu proiectul “Clase în aer liber pentru educaţie vie”/Foto

Printre miile de participanţi la evenimentul Timotion, desfăşurat duminică, s-au numărat cadre didactice, copii şi părinţi de la  Grădinița cu Program Prelungit Nr. 23 Timișoara. Ei au aplicat şi pentru o strângere de fonduri pentru proiectul  “Clase în aer liber pentru educaţie vie”, prin care se va amenaja curtea grădiniței pentru activități outdoor. Peste 5.400...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu PP Nr. 23 Timișoara a partcipat la Timotion cu proiectul  “Clase în aer liber pentru educaţie vie”/Foto

Economic vezi arhiva Economic

centura de vest

DRDP Timișoara a emis ordinul de începere al lucrărilor pe Centura Vest

Începând cu data de 14 mai pot demara de execuție pentru Centura Timișoara Vest, a anunțat Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara, care a emis ordinul de începere a lucrărilor. Pentru execuția acestui nou drum, antreprenorul are termen 24 de luni. Constructorul Centurii Timișoara Vest, în lungime de aproximativ 14 km, cu două benzi pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara a emis ordinul de începere al lucrărilor pe Centura Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Printre miile de participanţi la evenimentul Timotion, desfăşurat duminică, s-au numărat cadre didactice, copii şi părinţi de la  Grădinița cu Program Prelungit Nr. 23 Timișoara. Ei au aplicat şi pentru o strângere de fonduri pentru proiectul  “Clase în aer liber pentru educaţie vie”, prin care se va amenaja curtea grădiniței pentru activități outdoor. Peste 5.400...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu PP Nr. 23 Timișoara a partcipat la Timotion cu proiectul  “Clase în aer liber pentru educaţie vie”/Foto
“Distracția” politică de la București, care a dus la deprecierea leului în raport cu euro, a crescut factura la credite a Primăriei Timișoara cu aproximativ zece milioane de lei. Această situație neprevăzută vine peste scăderea semnificativă a sumelor pe care orașul le va primi din cotele de impozit pe venit, reduse din pix, tot de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deprecierea leului în fața euro scoate din buzunarul Primăriei Timișoarei suma de aproximativ zece milioane de lei
Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță demararea, începând de luni, 11 mai, de lucrări de reparații, frezare și așternere covor asfaltic nou, pe DN 59A, Timișoara – Săcălaz – Beregsău Mare. Antreprenorul PORR Construct va desfășura aceste lucrări pe aproape 16 km, până la ieșire din localitatea Beregsău Mare. Lucrările sunt necesare pentru îmbunătățirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Drumul dintre Timișoara și Beregsău intră în reparații. Vor fi restricții de circulație
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a prezentat, duminică seara, care este evoluția șantierului de la Stadionul LEGO, din Calea Buziașului. Momentul este, cel mai probabil, ales special și vine la mai puțin de o zi de la promovarea obținută sâmbătă de echipa de fotbal Poli Timișoara, în Liga 2, după trei ani. De obicei, asemenea postări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz anunță stadiul lucrărilor la Stadionul LEGO, imediat după promovarea lui Poli: ”Am trecut de la structură la finisaje”/VIDEO
Într-o perioadă în care estetica medicală evoluează rapid, iar pacienții caută rezultate naturale, sigure și susținute de tehnologie validată medical, L’Architect Clinic din Timișoara își consolidează poziția ca clinică de dermato-estetică orientată spre inovație și protocoale personalizate. Noua generație de tratamente nu mai urmărește transformări artificiale sau soluții agresive, ci stimularea naturală a pielii, menținerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
Baschetbaliștii de la SCM Politehnica joacă acasă primul meci din grupa locurilor 9-12. Trupa alb-violetă înfruntă Steaua București. Seria se dispută după sistemul „două din trei”, iar primul meci are loc luni, 11 mai, ora 19:00, la sala Constantin Jude. Echipa bănățeană a câștigat ambele meciuri din sezonul regular: 94-91, la Timișoara, 84-78, la București....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe seria cu Steaua! SCM Politehnica va fi gazdă în primul meci
Principalul furnizor de energie din zona de vest lansează în premieră în România un proiect pilot prin care clienții primesc energie electrică activă la cost zero, în anumite intervale orare din timpul zilei, pentru a beneficia de producția de energie fotovoltaică la momentele în care aceasta este produsă. Participarea la programul pilot Energie Electrică Activă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prin intermediul unui proiect pilot, consumatorii pot primi energie electrică gratis
Comunitatea timișoreană este invitată la un Atelier de limbă și cultură coreeană. Activitatea este realizată, pe 15 mai, cu sprijinul Centrului de Studii Asiatice „Stanca Scholz-Cionca”. Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara continuă seria evenimentelor dedicate sărbătoririi celor 70 de ani de tradiție, dialog și deschidere internațională,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest din Timișoara organizează un atelier de limbă și cultură coreeană
Timișoara va avea, după mai mult timp, primul muzeu nou. Va fi unul diferit de cele deja deschise, unul destinat mai ales copiilor. Muzeul MIC va funcționa în spațiul primăriei de la Complexul Bastion și va oferi un mod total nou de interacțiune pentru descoperirea orașului. Implementarea proiectului a durat 18 luni. ”Este un proiect...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Bastion se va deschide Muzeul MIC. Timișoara va fi descoperită prin experimente și instalații
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.