Alina Gorghiu anunţă moţiunea de cenzură şi schimbarea Avocatului Poporului

Alina Gorghiu

Alina Gorghiu

După votul de la alegerile europarlamentare, PNL e pe cai mari şi se pregăteşte să lanseze o moţiune de cenzură, dar şi să schimbe Avocatul Poporului. Senatorul de Timiş, Alina Gorghiu, spune că toate partidele din opoziţie sunt alături de liberali în demersul de a o da jos pe Dăncilă de la Palatul Victoria!

Mai sunt câteva zile până când opoziţia va arăta dacă e capabilă să dea jus PSD de la guvernare. Cum? Cu o moţiune de cenzură pe care PNL o scrie şi restul partidelor fac sugestii de completare a textului. Cei care susţin guverul Dăncilă şi nu îşi dau demisia vor deveni irelevanţi, consideră Gorghiu. „Moţiunea de cenzură, PNL o va depune săptămâna viitoare. În prezent se lucrează la finalizare textului, colegii din opoziţie fac propuneri. USR şi PMP au agreat această moţiune. Şi-au arătat dispoziţia să susţină proiectul şi cei de la UDMR şi Pro România. Îi asigur pe cei care se cramponează de putere şi de susţinerea lui Dăncilă, refuzând să-şi dea demisia, că aceasta îi transformă într-un partid irelevant pe scena politică. Vom vedea la următoarele alegeri şi vom vedea care a fost înţelesul acestor alegeri de pe 26 mai. Cred că în acest moment importantă nu este proptirea doamnei Dăncilă în guvern, cât revenirea la soluţii politice raţionale şi la poziţii decente pe probleme de interes public. Ca şi exemplu, ei au schimbat prin ordonanţă de urgenţă, fără dezbatere, modul de alegere al preşedinţilor de consilii judeţene, ieri în Senat a fost din nou un vot pe tema legislaţiei ONG, se doreşte dizolvarea acestui sector, organizaţii care au fost împotriva puterii politice. Concluzia pe care pot să o trag e că cea mai mare prostie pe care PSD o poate face este să blocheze revizuirea constituţiei. Vom vedea care va fi calea de urmat, dar revizuirea nu poate fi blocată”; a spus Gorghiu.
O altă problemă care o frământă pe politiciana aleasă pe listele PNL de Timiş este cea a Avocatului Poporului şi schimbarea lui Victor Ciorbea de pe post. „Voi cere declanşarea procedurii de numire a unui avocat al poporului, suntem în poziţia în care Constituţia nu funcţionează din cauză că lui Victor Ciorbea i-a expirat mandatul, se mai bucură de privilegiul unui salariu mărit de PSD, fără să facă nimic în legătură cu ordonanţele abuzive. Legal PSD trebuia să declanşeze procedurile însă nici la acest moment nu au fost completate birourile
permanente pentru a declanşa această procedură”, a mai declarat Gorghiu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara obține succes la Curtea de Apel Timișoara în procesul privind strada Cezar

Străduța privată de pe strada Cezar, care leagă bulevardul Loga de Parcul Copiilor, e a Primăriei Timișoara. Administrația a anunțat că a câștigat definitiv procesul privind recuperarea străzii Cezar, domeniul public care fusese ocupat cu construcții ilegale și transformat în curte privată. Familia care a contestat intervenția municipalității a cerut în instanță anularea dispoziției primarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara obține succes la Curtea de Apel Timișoara în procesul privind strada Cezar
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

”Timișoara. Revoluția continuă”. Cu trei zile înainte de încheierea mandatului, Dominic Fritz îşi dă întâlnire cu suţinătorii

Duminică, 27 septembrie, se împlinesc exact şase ani de la momentuil în care Dominic Fritz a câştigat primul mandat de primar al Timişoarei. Pentru această dată, cu trei zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar, Fritz îşi invită susţinătorii la un eveniment intitulat  ”Timișoara. Revoluția continuă”. La exact şase ani de la primele alegeri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Timișoara. Revoluția continuă”. Cu trei zile înainte de încheierea mandatului, Dominic Fritz îşi dă întâlnire cu suţinătorii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO

Weekendul recent încheiat (18–20 septembrie) a transformat complet Piața Libertății din Timișoara, care a devenit epicentrul unei competiții sportive spectaculoase: un turneu internațional de Beach Rugby organizat chiar în centrul istoric al orașului. Evenimentul a adunat la start sute de participanți, de la copii plini de energie până la seniori cu multă pasiune pentru sportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Inteligența Artificială și arta media s-au întâlnit la UPT: Renumitul cercetător japonez Yoichi Ochiai a fascinat publicul timișorean

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a devenit duminică, 20 septembrie 2026, epicentrul unui dialog avangardist despre viitorul tehnologiei și al percepției umane. Instituția a găzduit o întâlnire de excepție cu Yoichi Ochiai, una dintre cele mai importante figuri ale scenei internaționale de artă media și cercetare în inteligență artificială. Evenimentul face parte din proiectul internațional „The...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inteligența Artificială și arta media s-au întâlnit la UPT: Renumitul cercetător japonez Yoichi Ochiai a fascinat publicul timișorean

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Eveniment cu gust! Consiliul Județean Timiș susține programul dedicat gastronomiei locale desfășurat la Bastionul Maria Theresia, pe 26 septembrie, între orele 14:00 și 18:00. Evenimentul aduce în prim-plan producătorii regionali prin experiențe de tip „From Farm to Fork”, degustări, demonstrații culinare și sesiuni de live mixology. HORETIM și Produs în Banat se alătură inițiativei ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gastronomia Banatului, în prim-plan la Bastionul Maria Theresia, în cadrul Timișoara Tasting Tour 2026
Străduța privată de pe strada Cezar, care leagă bulevardul Loga de Parcul Copiilor, e a Primăriei Timișoara. Administrația a anunțat că a câștigat definitiv procesul privind recuperarea străzii Cezar, domeniul public care fusese ocupat cu construcții ilegale și transformat în curte privată. Familia care a contestat intervenția municipalității a cerut în instanță anularea dispoziției primarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara obține succes la Curtea de Apel Timișoara în procesul privind strada Cezar
Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO
Duminică, 27 septembrie, se împlinesc exact şase ani de la momentuil în care Dominic Fritz a câştigat primul mandat de primar al Timişoarei. Pentru această dată, cu trei zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar, Fritz îşi invită susţinătorii la un eveniment intitulat  ”Timișoara. Revoluția continuă”. La exact şase ani de la primele alegeri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Timișoara. Revoluția continuă”. Cu trei zile înainte de încheierea mandatului, Dominic Fritz îşi dă întâlnire cu suţinătorii
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a devenit duminică, 20 septembrie 2026, epicentrul unui dialog avangardist despre viitorul tehnologiei și al percepției umane. Instituția a găzduit o întâlnire de excepție cu Yoichi Ochiai, una dintre cele mai importante figuri ale scenei internaționale de artă media și cercetare în inteligență artificială. Evenimentul face parte din proiectul internațional „The...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inteligența Artificială și arta media s-au întâlnit la UPT: Renumitul cercetător japonez Yoichi Ochiai a fascinat publicul timișorean
Weekendul recent încheiat (18–20 septembrie) a transformat complet Piața Libertății din Timișoara, care a devenit epicentrul unei competiții sportive spectaculoase: un turneu internațional de Beach Rugby organizat chiar în centrul istoric al orașului. Evenimentul a adunat la start sute de participanți, de la copii plini de energie până la seniori cu multă pasiune pentru sportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO
Un număr de 200 de studenți din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) au parcurs un curs de alfabetizare digitală, organizat în cadrul proiectului „Profesorii 4.0 în era digitală: combaterea dezinformării și promovarea alfabetizării digitale prin educație și formare în sălile de clasă europene”, finanțat prin programul Erasmus+. Teachers 4.0 Digital oferă o activitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții din cadrul Universității de Vest Timișoara au parcurs un curs de combatere a dezinformării
Cu doar nouă zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz îşi aminteşte de rezistenţa întâmpinată în momentul în care a încercat să reorganizeze instituţia. El menţionează că, atunci când a preluat mandatul în 2020, Primăria avea 644 de posture, iar acum doar 423, în timp ce numărul de șefi a scăzut cu 46%. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu nouă zile înainte de-a pleca din Primăria Timişoara, Dominic Fritz evocă rezistenţa la reforme
Fostul candidat pro-rus la preşedinţie Călin Georgescu a fost ridicat de procurorii DIICOT din trafic, luni dimineață, în dosarul privind o  înșelăciune de 1,1 milioane de euro, transmite G4Media. Pe lângă suma de 1,1 milioane de euro reclamată de omul de afaceri Răzvan Leu, dosarul ar mai viza și tranzacții de peste 1 milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu ridicat de procurorii DIICOT din trafic. E acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciuni
Catedra Universitară de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), în parteneriat cu Asociația Patogen Prevenția, anunță organizarea conferinței aniversare „80 DE ANI DE PARAZITOLOGIE LA TIMIȘOARA”. Evenimentul de înaltă ținută științifică se va desfășura în perioada 15-16 octombrie 2026, în incinta universității, marcând opt decenii de la înființarea Disciplinei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.