Mizerabilii

De un tupeu nemaivăzut, în loc să se ascundă prin găuri de şarpe, văd că sunt încă mulţi mizerabili din PSD şi ALDE care-şi dau cu părerea şi cică plâng pe seama tragediei de la Caracal. Mai mult, un rebut uman numit Tăriceanu dă vina şi acum pe „statul paralel”. Adică e vinovat Soros şi multinaţionalele fiindcă statul mafiot inventat de PSD-ALDE n-a fost în stare să salveze o fetiţă care a murit cu zile în mâinile unui scelerat. Mizerabilii lui Victor Hugo chiar erau nişte fiinţe inocente faţă de un Florin Iordache, Şerban Nicolae, Nicolicea şi alte asemenea specimene etc.

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Fiindcă trebuie să ai neuronii Vioricăi Dăncilă să nu realizezi că tragedia de la Caracal este o consecinţă a doi ani şi jumătate de ofensivă a PSD-ALD-UDMR împotriva Justiţiei şi de instaurare în România a statului mafiot. Absolut, dar absolut toate legile date de această alianţă ticăloasă au fost în favoarea infractorilor şi împotriva victimelor. Asta pe de-o parte. Combinat cu promovarea nulităţilor în funcţii de conducere, doar fiindcă sunt slugile unor baroni ai PSD, s-a ajuns la grozăvii precum cea de la Caracal. În acest context, mai devreme sau mai târziu, tot se întâmpla ceva asemănător. 

Nu spun că PSD-ALDE şi-ar fi dorit neapărat să-i apere pe criminali şi pedofili. Dar pe principiul universalismului, cum doct s-a pronunţat un analist PSD, privind imposibilitatea preşedintelui de-a interzice prin referendum doar graţierea faptelor de corupţie, cei din PSD şi ALDE ajutând hoţii şi corupţii au venit şi în ajutorul criminalilor, tâlharilor şi pedofililor. De altfel, s-a scris şi am scris în momentul schimbării codurilor penale că aici se va ajunge. Mai trebuie spus că mizerabilii din PSD şi ALDE au avut concursul şi altor instituţii, inclusiv media pentru a se ajunge aici.

Nu insist foarte mult pe marginea cazului de la Caracal, dar nu pot să nu amintesc faptul că una din modificările la Codul Penal stipula că nu poţi deranja somnul infractorilor. Ceea ce s-a şi întâmplat. Hai să ne închipuim apoi un alt lucru. Dacă procurorii îl percheziţionau pe criminal, pentru să zicem vânzarea de şaibe furate, iar în calculatorul lui găseau imagini cu fetiţe moarte, nu aveau voie să folosească acele probe. Fiindcă aşa s-a modificat codul penal. Este acuzat acum procurorul care a aşteptat ora 6.00 pentru a interveni. Nu-i iau apărarea, dar poate s-a gândit şi el cum a fost linşată, iar acum cercetată de Secţia PSD procuroarea din Craiova care a salvat (cu exces de zel e drept) o fetiţă din mâinile unei familii care o ţinea ilegal. Fiindcă Secţia Specială a fost anume creată pentra a-i inhiba şi cerceta pe toţi magistraţii care vor să bage infractorii după gratii.

Vă amintiţi cât de mult au fost demonizate protocoalele dintre parchete şi SRI, ca până la urmă să fie declarate ilegale de slugoii PSD din CCR? Dacă nu se întâmpla acest lucru, SRI localiza imediat subiectul. Pe cine deranja protocoalele în cauză? Evident că pe infractori, colaboarea dintre SRI şi DNA fiind extrem de eficientă în stârpirea corupţiei. Dincolo de asaltul PSD-ALDE împotriva instituţiilor statului şi a justiţiei, această guvernare s-a mai remarcat şi prin altceva, tot un lucru care a condus la tragedia de la Caracal.

E vorba de promovarea tuturor incompetenţilor în funcţii. Şefii Poliţiei din Olt şi Caracal erau slugile unui baron local al PSD. Sub Carmen Dan, Poliţia şi Jandarmeria au fost transformate în gărzi pretoriene pentru infractorii din PSD-ALDE. Vă amintiţi cum poliţiştii cereau parolă pentru intrarea în Târgovişte, în momentul în care se organiza un miting PSD acolo? Să mai spun că succesorul lui Carmen Dan merge mort de beat pe teren la Caracal? Asta dacă nu era sub influenţa altor substanţe. 

Şi au mai colaborat la această stare de fapt şi instituţii media, în frunte cu Antena3, care au dus o campanie absolut abjectă în favoarea infractorilor şi de linşare a magistraţilor incoruptibili. Acum se vaită şi acolo pe seama Alexandrei. Poate plânge şi Tudorel Toader cu al lui recurs compensatoriu. Păi dacă nu păţeşte ceva în puşcărie (se ştie cum sunt trataţi pedofilii), monstrul din Caracal peste vreo cinci ani e din nou liber. Pe baza recursului compensatoriu.

P.S. Şi ar mai fi o chestie aici. Şi mă refer la cretinii care, ca să se distreze, sună la 112. Poate de acum încolo, se vor gândi la Alexandra, atunci când vor să facă astfel de teribilisme. Iar legea să fie mult mai dură cu astfel de specimene.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Stelu a spus: (iulie 30th, 2019 at 09:41 )

Procuroarea aia de la Craiova a facut praf psihicul unui copil, deme.ntule! Mizerabil esti tu si cu cei care gandesc ca tine, unilateral, incapabili de a intelege faptul ca adevarul nu poate fi spus poltic. Adica exact ceea ce incerci sa faci tu, Ino Ardelean. Ai copii? Serios, ai copii?

In fata cazului de la Caracal toate institutiile Statului au sucombat subit, de la Politie, STS, Procuratura, etc. Tu vezi doar partea care se potriveste simtamintelor tale politice. Gresit faci, ar trebui sa devi port-parol al salvamarilor Romaniei.

A fi anti-PSD nu iti iarta cu nimic orbirea in fata celorlalte probleme ale Romaniei, mizerabile ziarist!

PS: Da, stiu, nu va trece de cenzura comentariilor, insa nici nu mai intereseaza sa citeasca altcineva decat tine.

Poli 21 a spus: (iulie 30th, 2019 at 20:21 )

Stelule, comentariul tau pute a cirdasie cu tilharii ce temporar conduc Romania.

Stelu a spus: (iulie 31st, 2019 at 12:04 )

Baiatule (Poli21), ce am comentat eu aici, pe Debanat.ro, este inca public. Cum cineva vede mai departe decat politica, cum este acuzat ca ar fi cu unii sau cu ceilalti. Stai linistit, unii m-au vazut ca fiind si de cealalta parte. Nimic nou, am pielea tabacita la iesirile „politicienilor” de internet. Sa auzim doar de bine si, daca te face atat de fericit, iti doresc ca aia la care ti tu atat sa castige alegerile. Doar sa faca ceva. Dar sunt 100% convins ca nu vor face absolut NIMIC.

Romania are nevoie de un restart total. Altfel ne vom ineca in mocirla produsa chiar de noi.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara

Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Primăria Timișoara a decis care sunt orele în care timișorenii ”din popor” vor putea intra gratuit la bazinul de la Arena Aquasport, până la finalul anului. Orele nu sunt extraordinar de accesibile, în restul timpului bazinul va fi deschis pentru cei care se antrenează la diferite cluburi. Toată lumea, timișorenii care doresc să înoate, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Timișoara își scrie numele în istoria dansului internațional printr-o performanță de excepție obținută pe una dintre cele mai competitive scene ale lumii. Luca-Graziano Marcu și Daria Maria Ruxanda, elevi ai Liceului de Artă „Ion Vidu”, au câștigat locul I la prestigioasa competiție Youth America Grand Prix (YAGP) de la Paris, la categoria pas de deux...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istorie la Paris: Timișoara cucerește locul I la Youth America Grand Prix, o premieră absolută pentru baletul românesc
Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că orașul este pregătit să treacă de la un model bazat pe costuri reduse și pe atragerea investițiilor străine la unul bazat pe dezvoltarea capacității de cercetare, inovare și creare de produse tehnologice proprii. El porneşte de la premiza că Timișoara are inginerii, universitățile și companiile de care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.