Grădinescu Timişoara – GreenFeel şi Fundația Comunitară Timișoara vă invită să strângeți fân și să faceți căpițe. Evenimentul va avea aloc sâmbătă, 13 iulie, de la ora 9, la Grădinescu Timișoara, pe strada Păstorilor nr. 20, zona Ronaț.
„Ne întâlnim la grădinile comunitare Grădinescu Timişoara – GreenFeel, e de strâns fânul din jurul lor şi o nouă ocazie să udăm legumele şi florile, să observăm schimbările ce s-au produs şi să petrecem timp în natură alături de alţi pasionaţi de grădinărit urban. Bonus: mirosul de fân din copilărie. Programul arată aşa:
09.00 – 11.00 – lucrăm cu spor, strângem fân, pauză de lenevit, povestit şi prânz sub nuc.
17.00 – 19.00 – lucrăm cu spor, strângem fân, cină”, transmit organizatorii.
Pentru o mai bună organizare sunteți rugați să completaţi formularul de prezenţă: http://tiny.cc/t3hu8y. Cina vegetariană şi apa le oferă organizatorii, iar pentru prânz vă sugerează să vă aduceţi o gustare, poate ceva ce poate fi împărţit şi cu ceilalţi, la o masă comună. GreenFeel – Grădinescu Timişoara este beneficiar al Programului de Finanțare Creştem Grădinescu coordonat de către Institutul de Cercetare în Permacultura din România și sponsorizat de Kaufland România.
Fundatia Comunitara Timisoara implementează proiectul alături de: Asociația Peisagiștilor din România – AsoP, Filiala Teritoriala Vest, RE cult, Alergotura şi CevaDeSpus.
Comentarii prin facebook