„Meritocraţie” PSD-istă. Fiul premierului Viorica Dăncilă, consilier al preşedintelui Curţii de Conturi

Victor Dăncilă, fiul premierului şi preşedintelui PSD, Viorica Dăncilă, a fost propulsat, pe baza competenţelor de care a dat dovadă, consilier al preşedintelui Curţii de Conturi, anunţă site-ul G4Media. Ascensiunea lui nu se va opri aici, el urmând să fie numit secretar general adjunct al Curții, arată aceeaşi sursă.

Victor Dăncilă

Victor Dăncilă

Victor Dăncilă s-a angajat la Curtea de Conturi la începutul anului trecut, în funcţia de consilier al lui Ilie Sârbu vicepreședinte al Autorității de audit. Exact, este vorba de aceeaşi persoană cu fostul senator, ministru, preşedinte al PSD Timiş şi socru al lui Victor Ponta. Numirea lui Dăncilă jr. se producea doar la puţine zile după ce mama ajungea în fruntea Guvernului. El a avansat recent pe poziţia de consilier al preşedintelui instituţiei, Mihai Busuioc, probabil pe baza competenţelor de care a dat dovadă. Competenţe câştigate la o universitate privată, Universitatea Ecologică, dar şi la renumitul liceu din Videle. Potrivit G4Media.ro, Busuioc intenționează să îl numească pe Victor Dăncilă în funcția de secretar general adjunct al Curții, iar în acest sens a notificat Agenția Națională a Funcționarilor Publici că intenționează să modifice organigrama Curții.

De menţionat că Mihai Busuioc este unul din fidelii lui Liviu Dragnea, motiv pentru care actualul puşcăriaş l-a recompensat în 2017 cu această funcţie. El a fost secretar general al Guvernului condus de Sorin Grindeanu, poziţie din care a refuzat să plece, chiar dacă a fost demis de fostul premier timişorean.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Poli 21 a spus: (iulie 1st, 2019 at 19:35 )

Teleormanu no muritu, doar un tzir so odihnitu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Noi recomandări de la Simonis pentru Fritz: ”Când pisica nu e acasă, sunt unii care dansează pe masă”

Șeful Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, i-a recomandat vineri primarului Timișoarei, Dominic Fritz, să mai stea și pe acasă, pentru că în lipsa sa ”sunt unii care dansează pe masă”, referindu-se la înlocuitorii săi. Replica urmează conflictului pe tema bolovanilor. După ce Fritz a acuzat ingerințe politice, Simonis i-a răspuns acuzând conducerea municipalității de autovictimizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi recomandări de la Simonis pentru Fritz: ”Când pisica nu e acasă, sunt unii care dansează pe masă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV ia maximum de puncte în meciul contra campioanei! Ora exactă în rugby se dă la Timișoara

Clasicul rugby-ului românesc din acest mileniu și-a meritat renumele. Meci intens, la limită, cu un joc demn de vremuri mai bune între Banat și Maramureș. În cele din urmă, Timișoara a scos maximum din meci, 5 puncte după o victorie superbă cu 30-17. A fost spectacol în Ronaț, în cea mai tare și importantă partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV ia maximum de puncte în meciul contra campioanei! Ora exactă în rugby se dă la Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Rețele Electrice România începe lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuție din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Județul Caraș-Severin este unul dintre cele mai spectaculoase colțuri ale României. Cu 65% din suprafață acoperită de munți și cu lacuri care oglindesc cerul în toate anotimpurile, zona Gărâna–Văliug–Trei Ape a devenit una dintre destinațiile preferate ale turiștilor care caută natură autentică și liniște. Nu e surprinzător că, an de an, tot mai mulți vizitatori...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice România începe lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuție din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Șeful Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, i-a recomandat vineri primarului Timișoarei, Dominic Fritz, să mai stea și pe acasă, pentru că în lipsa sa ”sunt unii care dansează pe masă”, referindu-se la înlocuitorii săi. Replica urmează conflictului pe tema bolovanilor. După ce Fritz a acuzat ingerințe politice, Simonis i-a răspuns acuzând conducerea municipalității de autovictimizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi recomandări de la Simonis pentru Fritz: ”Când pisica nu e acasă, sunt unii care dansează pe masă”
Aflat la Timişoara pentru un eveniment din cadrul „Zilelor studenţilor timişoreni”, Traian Băsescu va avea, în această seară, o întâlnire cu mai mulţi foşti primari şi lideri ai PDL Timiş. Întrevederea, găzduită de localul preşedintelui PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, are loc pe fondul unor atacuri în valuri ale fostului preşedinte la adresa lui Ilie Bolojan....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuţii la un şpriţ de vară sau ceva mai mult? Traian Băsescu se întâlneşte cu mai mulţi PNL-işti, ex-PDL, din Timiş în localul preşedintelui PNL Timişoara
Primăria Municipiului Timișoara a conturat primele propuneri pentru cele trei parcuri din Kuncz, Blașcovici și Dâmbovița. Terenurile, în prezent degradate, vor fi transformate în zone pentru toate vârstele, cu spații pentru fitness, zone dedicate copiilor și tinerilor, pergole pentru picnic și parcuri pentru câini. În plus, pe strada Taborului și pe strada Paul Constantinescu vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara amenajează trei parcuri pe care vor include iazuri artificiale și zone moderne de recreere
Angajaţii Horticultura continuă lucrările de reabilitare și întreținere în Parcul Rozelor, acolo unde intervențiile au fost realizate pe o mare parte din suprafață totală a parcului.  Tot în Pracuil Rozelor, cei de la Horticultura au plantat 2.600 de trandafiri din multiple specii, iar la baza lor a fost împrăștiat compost. În etapa următoare va începe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura continuă lucrările de reabilitare în Parcul Rozelor. Au fost plantați 2.600 de trandafiri
Ediție care a confirmat tradiția. Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a găzduit joi, 21 mai 2026, cea de-a V-a ediție a evenimentului de tradiție „Zilele Mecanicii – MEC DAYS”. Manifestarea a transformat sediul facultății de pe Bulevardul Mihai Viteazu nr. 1 într-o platformă dinamică de interacțiune, unde tehnologia de ultimă generație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tehnologia de ultimă oră, educația de top și oportunitățile de carieră au avut un punct comun: MEC DAYS 2026
Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, Parcul Copiilor se transformă într-un loc unde curiozitatea, joaca și grija pentru sănătate se întâlnesc într-un mod cu totul special. Administrația pentru Sănătate și Educație din cadrul Primăriei Timișoara continuă și în acest an demersul de a aduce mai aproape de copii noțiunile esențiale despre sănătate, prin cea de-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul „Supereroii Sănătății” revine, pe 1 iunie, în Parcul Copiilor, cu activități dedicate celor mici
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) găzduiește, între 21 și 25 mai, tabăra Lotului Național de Inteligență Artificială, un program intensiv dedicat selecției și pregătirii celor mai buni elevi din țară în domeniul AI. Lotul reunește treizeci dintre cei mai performanți elevi din România, iar în urma probelor și workshopurilor organizate la Timișoara vor fi selectați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Treizeci de elevi din România se pregătesc în domeniul tehnologiilor AI la Universitatea de Vest Timișoara
Județul Caraș-Severin este unul dintre cele mai spectaculoase colțuri ale României. Cu 65% din suprafață acoperită de munți și cu lacuri care oglindesc cerul în toate anotimpurile, zona Gărâna–Văliug–Trei Ape a devenit una dintre destinațiile preferate ale turiștilor care caută natură autentică și liniște. Nu e surprinzător că, an de an, tot mai mulți vizitatori...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice România începe lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuție din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.