Reprezentanții Consiliului Județean Timiș transmit că asfaltarea drumului care face legătura între Valea Lungă Română și Cliciova se apropie de final. Lucrările se vor finaliza înainte de termen.
DJ 609 are o lungime de 5 km și este asfaltat în premieră. Lucrarea are o valoare de peste 4,5 milioane lei, iar finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Constructorul avea timp pentru finalizare lucrării până în septembrie, dar reprezentanții CJ Timiș transmit că se află deja aproape de a recepționa lucrarea
„Acesta este doar primul drum pe care-l vom inaugura în acest an, fiind, de altfel, prima șosea care a intrat în lucru în 2019. Avem mai multe drumuri județene în lucru și în diferite stadii ale documentației, cu toate tipurile de finanțare posibile, prin PNDL, din bugetul propriu sau prin finanțări europene”, a spus Călin Dobra, președintele CJ Timiș.
Comentarii prin facebook