Galop de sănătate! Informatica se impune categoric la Cluj

informatica

informatica

Etapa a IV-a a primei ligi de futsal a debutat la Cluj, unde echipa gazdă, CFF, a întâlnit Informatica Timișoara. După un meci într-un singur sens, bănățenii s-au impus cu 8-1!

Vizitatorii au început în forță partida, dorind să tranșeze rapid soarta întâlnirii. Lucru ce s-a și întâmplat. Golgheterul echipei, Stojan Milovac a deschis scorul după 72 de secunde de joc, iar în minutul 5 era deja 0-2 după golul lui Ilaș. Până la pauză, același Milovac a mai marcat de două ori, astfel că soarta partidei era deja pecetluită, 0-4.

Și în partea secundă, violeții pregătiți de Vitor Costa au fost mai prezenți în joc, demonstrând că victoria din etapa anterioară contra Devei a fost meritată și logică. Milovac a mai înscris de două ori, Ristic o dată, iar Ilaș a reușit dubla în ultimul minut. La 0-7 gazdele au reușit golul de onoare, dar scorul final a fost de 1-8.

Informatica obține a doua victorie în trei partide, iar la mijlocul săptămânii viitoare va susține o restanță din cadrul etapei a doua în deplasare, la Odorheiu Secuiesc.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Anunțul președintelui CJ Timiș: „Finanțarea noii maternități este asigurată”. Dobra a semnat contractul în prezența premierului Dăncilă

Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat că a semnat, alături de premierul Dăncilă și ministrul Dezvoltării Daniel Suciu contractul de finanțare pentru noua maternitate din zona Spitalului Județean Timișoara. Aproape 13 milioane de euro este suma alocată, bani europeni. „Finanțarea noii maternități este asigurată” – susține Călin Dobra, președintele CJ Timiș, punând pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul președintelui CJ Timiș: „Finanțarea noii maternități este asigurată”. Dobra a semnat contractul în prezența premierului Dăncilă
Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Timisoara City Marathon, la un nou start

În mijlocul toamnei se va alerga din nou pe malurile bătrânei Bega și pe străzile Timișoarei, pentru a marca intrarea prințului Eugeniu de Savoya în cetate și, totodată, eliberarea orașului de sub dominația otomană. Cea de-a treia ediție a Timișoara City Marathon va avea loc în 27 octombrie. Evenimentul pune în valoare istoria orașului, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timisoara City Marathon, la un nou start

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Cea mai nouă problemă în calea deschiderii lotului 3 din autostrada Lugoj-Deva: găuri în gardurile de împrejmuire

Se deschide sau nu lotul 3 din autostrada spre Deva? Se pare că această enigmă nu poate fi rezolvată, momentan, nici măcar de Compania de Drumuri, care spune că … s-ar putea circula, în anumite condiţii, dar nu şi când se va întâmpla aceasta, oferind noi motive pentru menţinerea enigmei. Acum, ultimul motiv găsit de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cea mai nouă problemă în calea deschiderii lotului 3 din autostrada Lugoj-Deva: găuri în gardurile de împrejmuire

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Potrivit unor măsurători, Timişoara a ajuns mai poluată decât Beijingul, arată cei din USR Timiş. Acest lucru se întâmplă din două mari cauze, spun USR-iştii care-i cer primarului Nicolae Robu doar să scoată capul pe geam pentru a vedea această realitate. Ei îl mai întreabă pe primar dacă are o strategie pentru a face Timişoara respirabilă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Dle Robu scoateţi capul pe geam!”. USR Timiş avertizează: Timișoara a ajuns mai poluată decât Beijingul
În mijlocul toamnei se va alerga din nou pe malurile bătrânei Bega și pe străzile Timișoarei, pentru a marca intrarea prințului Eugeniu de Savoya în cetate și, totodată, eliberarea orașului de sub dominația otomană. Cea de-a treia ediție a Timișoara City Marathon va avea loc în 27 octombrie. Evenimentul pune în valoare istoria orașului, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timisoara City Marathon, la un nou start
Expoziția Bienalei Art Encounters 2019, care a debutat în 20 septembrie și s-a desfășurat timp de cinci săptămâni la Timișoara, se apropie de final. Anul acesta, evenimentul care a pus Timișoara din nou pe harta artei contemporane, a reunit peste 30 de spații expoziționale, din care zece în spațiul public, mai mult de 60 de artiști și 23 de lucrări noi, special concepute în relație cu orașul.
Citeşte tot articolul Citeste articolul O ultimă săptămână în forță a Bienalei Art Encounters 2019
Etapa a doua din Liga 1 de baschet a adus față în față, într-un joc deja clasic din sezonul trecut SCM Timișoara și SCM U Craiova. Oltenii erau favoriți, după ce în prima rundă învingeau acasă vicecampioana din Sibiu, în timp ce bănățenii pierdeau pe teren propriu cu Piteștiul. Dar niciun meci nu seamănă cu altul.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii din Banat, mai buni de cât Leii din Bănie!
Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat că a semnat, alături de premierul Dăncilă și ministrul Dezvoltării Daniel Suciu contractul de finanțare pentru noua maternitate din zona Spitalului Județean Timișoara. Aproape 13 milioane de euro este suma alocată, bani europeni. „Finanțarea noii maternități este asigurată” – susține Călin Dobra, președintele CJ Timiș, punând pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul președintelui CJ Timiș: „Finanțarea noii maternități este asigurată”. Dobra a semnat contractul în prezența premierului Dăncilă
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiș a alocat în primele nouă luni ale anului un buget de aproximativ 350 de milioane de lei spitalelor din județ. Cele mai multe fonduri le-a primit… cel mai mare spital din vestul țării – Spitalul Județean Timișoara. În contract cu CJAS Timiș sunt 26 de unități sanitare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproximativ 350 de milioane de lei de la CJAS pentru spitalele din Timiș, în primele nouă luni din 2019
Top
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com