Nicolae Robu a decis cum va fi relaţia cu PSD: Politic nu mai vreau să colaborez niciodată cu ei

Nicolae Robu

Nicolae Robu

După ce a profitat din plin şi a ajuns primar susţinut de o alianţă cu PSD, Nicolae Robu refuză acum să se mai gândească măcar la o alianţă politică împreună cu această formaţiune. Dar, el recunoaşte că nu prea mai are timp de politică, fiind total absorbit de viaţa de administrator al oraşului.

Ce va fi după moţiunea de cenzură, se întreabă şeful PNL Timiş? El vede deja paşii ce trebuie urmaţi, dar trage şi concluzii…politice. Se instalează un guvern şi se fac alegeri anticipate, aşa vede Robu mersul lucrurilor, dar admite că el doar îşi dă cu părerea, pentru că nu e implicat în politica de la centru, fiind doar un lider local.

„Acum trebuie să se instaleze un guvern, o formulă sau alta, pentru a se gestiona problemele până la parlamentare. Vedem dacă vor fi anticipate sau conform programării. Ţara trebuie gestionată corect. Nu ştiu mai multe lucruri, eu sunt preşedinte de filială, nu sunt implicat la nivel naţional, sunt doar păreri personale. Iar părerea mea personală e că ar trebui să fie alegeri anticipate”, spune Robu.

Liderul PNL Timiş e sigur de un lucru: niciodată de acum încolo împreună cu PSD! Politic: „Politic nu mai vreau să colaborez niciodată cu ei. Nu putem să ne jucăm, te descalifici. PSD să stea deoparte acum, s-a adăugat încă o bulină neagră pe lângă europarlamentare şi referendum. Când ţi se întâmplă în trei momente cheie să nu fi agreat, te pui deoparte şi îţi faci autoanaliză. Şi să te transformi. A lupta pentru putere din postura actuală e deplasat. Ei sunt de vină, după ce au câştigat un asemenea număr de votuir, să pună niste miniştri incompetenţi, vă mai aduceţi aminte de acea persoană care nu reuşea să lege o frază…”, a mai subliniat liderul PNL Timiş.

Deşi vorbeşte cu atât de multă ardoare despre politică, el recunoaşte că „sunt atât de angrenat în problemele administrative încât nu dedic timp pentru problemele politice”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

tibi a spus: (octombrie 13th, 2019 at 17:44 )

dar continui colaborarea cu spagile, sau cum?

Anamaria a spus: (octombrie 14th, 2019 at 09:05 )

Dar unde este Ionut nasleu , nici o poza , o ghidusie ceva , un chef cu interpoli , oare ce s a intamplat ?Nu mao face parte din camarila , sa dat la spate , Cristestii stau in la fund si ei ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

“Stai în banca ta, sunt alții mai mari ca tine!”. Cu trei zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face un “inventar” al ameninţărilor primite

Cu doar trei zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face acum o trecere în revistă a ameninţărilor pe care le-a primit de la membrii unor clanuri în momentul în care a dus campania de recuperare a unor imobile. Doar trei zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Stai în banca ta, sunt alții mai mari ca tine!”. Cu trei zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face un  “inventar” al ameninţărilor primite
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Mandatul de primar al lui Dominic Fritz se încheie, liderul USR merge înainte. ”Timișoara. Revoluția continuă” a adunat membrii și simpatizanții partidului

Duminică, 27 septembrie, cu doar câteva zile înainte de a se încheia prematur mandatul, Dominic Fritz, alături de membrii și simpatizanții USR, a ținut să marcheze momentul în care s-au împlinit fix șase ani de la momentul în care a fost ales în funcția de primar pentru prima dată. Iar momentul a fost marcat, evident...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mandatul de primar al lui Dominic Fritz se încheie, liderul USR merge înainte. ”Timișoara. Revoluția continuă” a adunat membrii și simpatizanții partidului
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Lacrimile se transformă în aplauze: Două echipe de legendă se unesc la Timișoara pentru sufletul lui Răzvan Ionilă Costel

Sunt momente în care fotbalul se oprește din freamătul său obișnuit, iar tabela de marcaj nu mai contează. Sunt clipe în care rivalitățile dispar, lăsând loc doar pentru respect, recunoștință și o durere surdă care unește un stadion întreg. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00, Terenul Știința din Timișoara nu va găzdui doar un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lacrimile se transformă în aplauze: Două echipe de legendă se unesc la Timișoara pentru sufletul lui Răzvan Ionilă Costel
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UPT, pas mare spre viitor. Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome și-a început primul an universitar

Universitatea Politehnica Timișoara a deschis, vineri, 25 septembrie 2026, primul an universitar al Facultății de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome, o structură academică nouă, construită în jurul unor domenii tehnologice care transformă deja industria și societatea. Evenimentul a reunit conducerea universității, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai unor companii din domeniul tehnologic și absolvenți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT, pas mare spre viitor. Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome și-a început primul an universitar

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică, 27 septembrie, cu doar câteva zile înainte de a se încheia prematur mandatul, Dominic Fritz, alături de membrii și simpatizanții USR, a ținut să marcheze momentul în care s-au împlinit fix șase ani de la momentul în care a fost ales în funcția de primar pentru prima dată. Iar momentul a fost marcat, evident...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mandatul de primar al lui Dominic Fritz se încheie, liderul USR merge înainte. ”Timișoara. Revoluția continuă” a adunat membrii și simpatizanții partidului
Cu doar trei zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face acum o trecere în revistă a ameninţărilor pe care le-a primit de la membrii unor clanuri în momentul în care a dus campania de recuperare a unor imobile. Doar trei zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Stai în banca ta, sunt alții mai mari ca tine!”. Cu trei zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face un  “inventar” al ameninţărilor primite
Consiliul Județean Timiș are gânduri mari pentru Palatul Baroc, clădirea unde funcționează în prezent Muzeul Național de Artă Timișoara. Instituția muzeală vrea să închirieze trei spații în cadrul clădirii, iar ”oferta” spre licitație este mai mult decât atractivă: cofetărie, cafenea culturală și un club de jazz. Clădirea, situată în cea mai turistică zonă a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cofetărie, cafenea culturală și club de jazz la Palatul Baroc. Muzeul de Artă vrea scoaterea la licitație a spațiilor generoase
Sunt momente în care fotbalul se oprește din freamătul său obișnuit, iar tabela de marcaj nu mai contează. Sunt clipe în care rivalitățile dispar, lăsând loc doar pentru respect, recunoștință și o durere surdă care unește un stadion întreg. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00, Terenul Știința din Timișoara nu va găzdui doar un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lacrimile se transformă în aplauze: Două echipe de legendă se unesc la Timișoara pentru sufletul lui Răzvan Ionilă Costel
Universitatea Politehnica Timișoara a deschis, vineri, 25 septembrie 2026, primul an universitar al Facultății de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome, o structură academică nouă, construită în jurul unor domenii tehnologice care transformă deja industria și societatea. Evenimentul a reunit conducerea universității, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai unor companii din domeniul tehnologic și absolvenți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT, pas mare spre viitor. Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome și-a început primul an universitar
Primăria Giarmata organizează, pe data de 18 octombrie, Balul Seniorilor. Evenimentul va avea loc la Sala de Sport din Giarmata, începând cu ora 18:00.  Primăria Giarmata îi invită pe seniorii din comună să petreacă câteva ore frumoase împreună, cu muzică, dans și voie bună. Balul Seniorilor va fi deschis de Ansamblul Sânziene Bănățene din Giarmata,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe 18 octombrie la Giarmata va avea loc Balul Seniorilor
Cramele Recaș nu mai sunt de mult doar un nume important pe harta viticolă a Banatului. În ultimii ani, compania din Timiș a construit în jurul producției de vin un adevărat ecosistem, în care investițiile, logistica, dezvoltarea portofoliului și apropierea de consumator merg în aceeași direcție. Iar cele mai recente date arată că povestea nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cramele Recaș continuă investițiile: vinul bănățean intră într-o nouă etapă de dezvoltare
Bătălie incredibilă de peste 100 de minute, cu două reprize de prelungiri!! Și o victorie senzațională a rugbiștilor timișoreni, pe Arcul de Triumf, chiar cu Dinamo! Titlul vine la Timișoara, iar de aici se dă ora exactă în ovaliada românească!! Felicitări lui Mugurel Preda, stff-ului și fiecărui băiat în parte pentru victoria care intră în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce poate fi mai frumos decât să bați Dinamo, la București, în meciul pentru titlul național la rugby! Jucătorii violeți, adevărații eroi ai orașului!!
Luna februarie a anului viitor ar urma să aducă primul meci pentru cei de la Poli Timișoara, jucat pe stadionul ridicat de Primărie în Calea Buziașului. Primul adversar găzduit pe arena de 10.000 de locuri ar trebui să fie Metaloglobus. Chiar dacă în aceste zile se montează gazonul pe arena Eroii Timișoarei, etapele ulterioare necesare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul meci oficial pentru Poli Timișoara pe noul stadion din Calea Buziașului, așteptat în luna februarie
Stadionul Știința s-a umplut, vineri, 25 septembrie, de emoția unui nou început. Sute de studenți din anul I, mulți dintre ei însoțiți de părinți, au făcut primul pas în viața universitară, în cadrul festivității de deschidere a anului 2026–2027 la Universitatea Politehnica Timișoara. Sub sloganul „StartUPT”, Politehnica le-a urat bun venit celor care încep o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara şi-a deschis porţile noului an universitar
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.