PNL se consolidează pe primul loc în Barometrul Europa FM pe luna octombrie

sondaj

sondaj

PNL se apropie rapid de frontiera de 30 procente în ultimul Barometru Europa FM realizat de IMAS pe luna octombrie. PSD urcă uşor şi se menţine pe locul II, iar USR, în scădere, îşi păstrează ultima treaptă a podiumului.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, PNL ar obţine 29,6%, cu două procente în plus faţă de luna septembrie, arată sondajul IMAS, realizat la comanda Europa FM. Tot cu aproape două puncte procentuale a crescut şi PSD, care se clasează pe locul II cu 21,2%. USR, măsurat separate de PLUS, se situează pe locul III cu 16,4%, înregistrând o scădere de un punct şi jumătate. Dacă adunăm însă şi procentele PLUS (4,5%), Alianţa USR-PLUS este cotată aproximativ la egalitate cu PSD, respectiv 20,9%. Pro România lui Victor Ponta vine pe locul IV cu 10,6%, cu un procent în plus faţă de septembrie. Potrivit sondajului IMAS, mai trece pragul electoral doar UDMR (5,5%), în timp ce ALDE (4,3%) şi PMP (3,4%) sunt cotate sub prag.

Sondajul a fost realizat în perioada 8-29 octombrie prin telefon, pe un eşantion de 1.010 persoane cu vârste de peste 18 ani, Eroarea de eşantionare este de +/- 3,1%.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece

Atât Ilie Bolojan, cât şi Dominic Fritz au afirmat, în ultimele ore, că PNL şi USR nu vor mai reveni la masa negocierilor, alături de PSD, în cazul în care moţiunea de cenzură depusă de noua alianţă PSD-AUR va trece prin parlament. De altfel, PNL şi USR au în acest sens rezoluţii votate de conducerile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Încă un eveniment internațional organizat sub cupola UPT! Dedicat de această dată monitorizării și evaluării sustenabilității urbane

Totul pentru un viitor mai curat. Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii şi Protecţia Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara a organizat marți, 28 aprilie 2026, în parteneriat cu Universitatea Debrecen din Ungaria workshop-ul internațional în format hibrid „Monitoring and Evaluating Urban Sustainability”, ca prim eveniment de acest tip în cadrul proiectului ENVIREG (ROHU00117) finanțat prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un eveniment internațional organizat sub cupola UPT! Dedicat de această dată monitorizării și evaluării sustenabilității urbane

Economic vezi arhiva Economic

Peste 30 de kilometri de rețele de distribuție a gazelor naturale modernizate, în Timiș

Principala companie de distribuție a gazelor naturale din Timiș a anunțat că în acest an va investi 19 milioane de lei în sistemul de distribuție a gazelor naturale din judeţ. Banii vor fi folosiți pentru modernizarea a 30 km din rețelele de distribuție a gazelor naturale din Timiș. Aproximativ 7,5 milioane lei (cca. 1,5 milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 30 de kilometri de rețele de distribuție a gazelor naturale modernizate, în Timiș

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișorenii sunt invitați să pedaleze din nou pe pista de pe malul Begăi până la Zrenjanin. În perioada 2–3 mai 2026, punctul temporar de trecere a frontierei de pe pista de biciclete va fi redeschis pentru cicliști și iubitorii de mișcare în aer liber. Programul de funcționare va fi între orele 08:00 și 20:00. Traversarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se deschide din nou punctul de trecere a frontierei de pe pista de biciclete aflată pe malul Begăi
Politehnica Timișoara începe mâine, vineri, 1 mai, returul play-off-ului Ligii 3, cu un joc pe terenul celor de la Sănătatea Cluj, a doua clasată în Seria 4. La fel ca alb-violeții, ardelenii sunt neînvinși pe teren propriu în campionatul în curs. Ultima înfrângere suferită de clujeni acasă a fost în grupele Cupei României, în 10...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica este în fața unui meci decisiv: dacă bate e ca și promovată, dacă pierde, lupta pentru accederea directă în Liga 2 se ascute
Totul pentru un viitor mai curat. Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii şi Protecţia Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara a organizat marți, 28 aprilie 2026, în parteneriat cu Universitatea Debrecen din Ungaria workshop-ul internațional în format hibrid „Monitoring and Evaluating Urban Sustainability”, ca prim eveniment de acest tip în cadrul proiectului ENVIREG (ROHU00117) finanțat prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un eveniment internațional organizat sub cupola UPT! Dedicat de această dată monitorizării și evaluării sustenabilității urbane
Caracter puternic și un bun profesionist, care a făcut din CSM Lugoj un nume de temut în țară și unul cunoscut în Europa. După 11 ani de colaborare, pornită din postura de antrenor secund în 2015 şi apoi ca principal din 2018, antrenorul Ugljesa Segrt încheie colaborarea cu prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj. Sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despărțire dureroasă la Lugoj! Antrenorul care a făcut o echipă europeană pe malul Timișului, pleacă de la club după mai bine de un deceniu
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane (o femeie și trei bărbați), cu vârste între 24 și 35 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu patru traficanți de droguri mai puțin. Aceștia au fost deja arestați preventiv
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 23 de ani, în prezent aflat în executarea pedepsei cu închisoarea într-o altă cauză, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. Din actele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lover-boy-ul de după gratii! Infractor versat și bătăuș, pușcăriașul nu va simți prea curând aerul libertății
Echipa de Liga 3, Poli Timișoara, va putea avea jucătorii și membrii echipei tehnice plătiți din banii bugetului județului. Aceasta după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat un amendament la reglementările ghidurilor pentru finanțările nerambursabile pentru cluburile sportive. Totuși, nu se va merge pe sume prea mari, pentru a se realiza un echilibru financiar la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractele fotbaliștilor și ale echipei tehnice de la Poli Timișoara vor putea fi plătite din bugetul Timișului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.