Zilele Carierei la Universitatea Politehnica au ajuns la a XV-a ediție

Zilele Carierei

Zilele Carierei

Sfârșitul lunii octombrie aduce timișorenilor cel mai important târg de joburi din zonă, anume Zilele Carierei. Eveniment devenit deja tradițional, ajuns la a XV-a ediție, acesta este organizat de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul Universității Politehnica Timișoara, care vine să confirme astfel rolul asumat de UPT, acela de a pregăti studenții la cel mai înalt nivel, pentru a se putea integra cu succes pe piața muncii.

Ca și la precedentele ediții, cei mai importanți angajatori din Timișoara și din zonă și-au anunțat deja prezența la Zilele Carierei XV. Peste 1000 de oferte de muncă (job-uri full time sau part time, training- uri, internship-uri, oferte de practică) sunt puse la dispoziția studenților și absolvenților sau oricui este în căutarea unor oferte de carieră, fiind invitați să vină cu CV-ul pregătit.

Pe lângă oportunitățile de carieră, vizitatorii vor putea lua pulsul pieței muncii, vor putea asista la prezentări ale companiilor, vor putea câștiga premii sau vor putea beneficia de alte surprize pregătite de organizatori.

Deschiderea celei de-a XV-a ediții a Zilelor Carierei va avea loc miercuri, 30 octombrie, la ora 10.00, la Cantina Universității Politehnica Timișoara. Târgul de oferte de carieră va fi deschis în 30 – 31 octombrie 2019, între orele 10:00 – 17:00.

Mai multe detalii și în special ofertele companiilor, le puteti vizualiza pe http://www.zilelecarierei.upt.ro/companii

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece

Atât Ilie Bolojan, cât şi Dominic Fritz au afirmat, în ultimele ore, că PNL şi USR nu vor mai reveni la masa negocierilor, alături de PSD, în cazul în care moţiunea de cenzură depusă de noua alianţă PSD-AUR va trece prin parlament. De altfel, PNL şi USR au în acest sens rezoluţii votate de conducerile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Investiție importantă în „cavalerii fluierului”! Din acest weekend, arbitrii ce oficiază la Liga 4 vor avea sisteme moderne de comunicare

În Sala Mare a Senatului din cadrul Rectoratului Universității Politehnica Timișoara a avut loc ieri sesiunea de instruire bilunară a arbitrilor și observatorilor de arbitri din cadrul CJA Timiș, un moment important dedicat atât pregătirii profesionale, cât și dezvoltării arbitrajului județean. Unul dintre punctele centrale ale întâlnirii a fost predarea sistemelor de comunicare pentru arbitri,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție importantă în „cavalerii fluierului”! Din acest weekend, arbitrii ce oficiază la Liga 4 vor avea sisteme moderne de comunicare
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Zona ultracentrală a Timișoarei rămâne cea mai scumpă din punct imobiliar

Timișoara deține primul loc al clasamentului în care interesul pentru locuințe a crescut cel mai mult în primul trimestru al acestui an. Cererea pentru locuințele vechi a crescut în patru dintre cele mai mari orașe din România pe parcursul trimestrului I față de finele anului trecut. Cel mai mare avans a putut fi observat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zona ultracentrală a Timișoarei rămâne cea mai scumpă din punct imobiliar

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Clădirea Casei Austria din cadrul Spitalului Județean Timișoara va trece printr-o transformare importantă urmând să fie modernizată în urma unui proiect cu finanțare europeană și de la bugetul județului. Aceasta urmează fie reabilitată, renovată și dotată. Valoarea investiției va fi de peste 50 de milioane de lei. În ultima ședință de plen a Consiliului Județean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul modernizării Casa Austria merge înainte. CJ Timiș acoperă mare parte dintre cheltuieli
Maternitatea Odobescu, parte a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, oferă servicii medicale complete pentru mamă și nou-născut, de la monitorizarea sarcinii și naștere, până la îngrijire specializată în neonatologie. Unul dintre punctele forte ale maternității îl reprezintă Secția de neonatologie, unde sunt asigurate îngrijiri la cel mai înalt nivel pentru toate categoriile de nou-născuți....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Condiții mai bune pentru bebeluși la Maternitatea Odobescu
În Sala Mare a Senatului din cadrul Rectoratului Universității Politehnica Timișoara a avut loc ieri sesiunea de instruire bilunară a arbitrilor și observatorilor de arbitri din cadrul CJA Timiș, un moment important dedicat atât pregătirii profesionale, cât și dezvoltării arbitrajului județean. Unul dintre punctele centrale ale întâlnirii a fost predarea sistemelor de comunicare pentru arbitri,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție importantă în „cavalerii fluierului”! Din acest weekend, arbitrii ce oficiază la Liga 4 vor avea sisteme moderne de comunicare
Asociația Poli organizează, pe data de 9 mai, Crosul Caritabil, un eveniment dedicat sprijinirii animalelor aflate în nevoie. Sub mesajul „Alergăm pentru cei care nu pot spune ce au nevoie”, evenimentul își propune să aducă împreună comunitatea timișoreană într-o acțiune simplă, dar cu impact real: fiecare pas parcurs se transformă în ajutor pentru animalele salvate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Poli ne invită să alergăm pentru animalele salvate și îngrijite de organizație
Începutul lunii mai aduce în Iulius Town „o lume a copiilor”, unde cei mici sunt invitați să descopere exponate gigant din era preistorică, piese de teatru interactiv și să pășească în lumea artelor imersive. În parcarea VIP UBC 0, „Expoziția de Dinozauri și Plante Carnivore” este deschisă pentru toți curioșii, MINA Museum of Immersive New...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Minivacanță la Iulius Town: Expoziția Dinozaurilor și Plantelor Carnivore, spectacole interactive la MINA și teatru pentru copii
Timișorenii sunt invitați să pedaleze din nou pe pista de pe malul Begăi până la Zrenjanin. În perioada 2–3 mai 2026, punctul temporar de trecere a frontierei de pe pista de biciclete va fi redeschis pentru cicliști și iubitorii de mișcare în aer liber. Programul de funcționare va fi între orele 08:00 și 20:00. Traversarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se deschide din nou punctul de trecere a frontierei de pe pista de biciclete aflată pe malul Begăi
Politehnica Timișoara începe mâine, vineri, 1 mai, returul play-off-ului Ligii 3, cu un joc pe terenul celor de la Sănătatea Cluj, a doua clasată în Seria 4. La fel ca alb-violeții, ardelenii sunt neînvinși pe teren propriu în campionatul în curs. Ultima înfrângere suferită de clujeni acasă a fost în grupele Cupei României, în 10...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica este în fața unui meci decisiv: dacă bate e ca și promovată, dacă pierde, lupta pentru accederea directă în Liga 2 se ascute
Totul pentru un viitor mai curat. Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii şi Protecţia Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara a organizat marți, 28 aprilie 2026, în parteneriat cu Universitatea Debrecen din Ungaria workshop-ul internațional în format hibrid „Monitoring and Evaluating Urban Sustainability”, ca prim eveniment de acest tip în cadrul proiectului ENVIREG (ROHU00117) finanțat prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un eveniment internațional organizat sub cupola UPT! Dedicat de această dată monitorizării și evaluării sustenabilității urbane
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.