Baschetbaliștii de la SCM Timişoara întâlnesc CSM Oradea, în etapa a VI-a a Ligii Naționale, grupa valorică A. Partida va avea loc sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 18.45, la sala Constantin Jude din Timișoara.
Băieții antrenați de Dragan Petricevic, Cristian Bota și Nenad Markovic vizează cea de-a treia victorie în acest sezon, în fața campioanei naționale, echipă aflată în formă foarte bună, chiar dacă este implicată și în cupele europene, jucând două meciuri în fiecare săptămână.
CSM Oradea ocupă locul al doilea, cu un bilanț de trei victorii și două înfrângeri (8 puncte), în vreme ce băieții în violet se află pe poziția a VI-a, cu două succese și trei meciuri pierdute (7 puncte). Despre partida de sâmbătă a vorbit Adam Mirkovic, care miercuri a împlinit 28 de ani.
„Ne-am antrenat bine în această săptămână, vrem să dăm totul, să reuşim un joc bun împotriva campioanei. În mod normal, echipa din Oradea ar trebui să fie obosită, însă nu ne putem baza pe acest lucru, pentru că are în componenţă jucători foarte buni pe fiecare poziţie. Are şapte străini la rotaţie, vom avea de luptat contra lor, va fi dificil să învingem. Mă simt bine la Timişoara, sunt aici de trei luni şi totul este în regulă. Mă înţeleg bine cu antrenorul şi cu colegii mei, este o organizare bună”, a spus jucătorul.
Din lotul SCM face parte Lazar Laszlo, jucător care a câștigat titluri naționale cu formația din Oradea. După această partidă, Baschet SCM Timișoara va juca de trei consecutiv în deplasare, în Liga Națională, meciuri între care se intercalează confruntările din Cupa României, cu CSM Galați (27 noiembrie și 4 decembrie – returul la Timișoara).
Comentarii prin facebook