Suspiciunile de pestă porcină africană de la Şag şi Cadăr (comuna Tormac) au fost confirmate, în această după-amiază, de analizele efectuate la Bucureşti. Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș solicită însă populaţiei să nu intre în panică.
Odată confirmarea bolii fiind venită de la Bucureşti, în periaoda imediat următoare, vor fi omorâţi doar porcii bolnavi de pestă porcină,
“După primirea Buletinului de Analiză privind confirmarea bolii, Centrul de Intervenţie în Teritoriu din cadrul Unităţii Operaţionale se va deplasa pentru uciderea celor 17 capete porcine de la mănăstirea Şag şi a celor doi purcei din gospodăria de la Cadăr”, anunţă reprezentanții DSVSA Timiș.
În schimb, în niciun caz nu vor fi omorâţi porcii sănătoşi. DSVSA Timiş mai solicită populaţiei să nu treacă la sacrificarea porcilor din gospodării.
„Porcinele existente în gospodăriile neafectate vor fi inspectate și inventariate de către echipele de specialiști din cadrul DSVSA Timiș, privind starea lor de sănătate. Nu vor fi luate măsuri de ucidere a porcinelor clinic sănătoase din gospodăriile populației”, au mai anunţat cei din DSVSA.
Comentarii prin facebook