Medici de familie din Timiș, reprezentanți ai STMF, cer sprijin întreprinzătorilor privați pentru materiale de protecție

Reprezentanții Societății Timiș de Medicina Familiei (STMF), le transmit întreprinzătorilor privaţi că au nevoie de sprijin pentru a face rost de materiale de protecţie.

Alături de doctori din toate serviciile de urgenţă, medicii de familie fac parte din linia întâi în lupta contra COVID-19. La ora actuală, conform reprezentanților STMF, medicii de familie sunt nevoiţi să-și procure toate materialele de protecţie a personalului din cabinetele de medicină de familie la suprapreţ şi în mod individual.

„Sunt necesare in prezent măsuri rapide de dotare cu materialele de protecţie de tipul măştilor chirurgicale sau speciale, mănuşi de cauciuc, viziere, ochelari de protecţie, combinezoane, halate de protecţie și dezinfectanţi care sa ajungă în timp util pentru a nu risca să expunem personalul medical. Considerăm necesar un plan de măsuri urgent şi coerent, care să cuprindă şi medicina primară la nivel naţional, cu protocoale de lucru clare, centralizate, cu distribuţia către cabinetele medicale prin Direcţiile de Sănătate Publică a materialelor de protecţie şi dezinfectanţi. Facem acest apel disperat, pe care să-l considerati ca pe o datorie morală a noastră, de a informa cetăţenii şi încă o dată autorităţile publice pentru a lua măsurile care se impun pentru protecţia cadrelor medicale din sectorul de medicină primară. Facem apel şi la întreprinzătorii privaţi din regiune, de a ne sprijini în ceea ce priveşte dotarea cu aceste materiale de protecţie, şi le vom pune la dispoziţie liste cu necesarul acestor materiale ale cabinetelor de medicină de familie din Timiş, celor care conştientizează că fără măsuri rapid instituite de protecţie a personalului medical riscăm să rămânem fără medicina primară la nivel naţional”, transmite Colegiul Director al Societății Timiș de Medicina Familiei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Înfruntare alb-violetă pe Bega! Duel sub panou între Timișoara și Pitești

Etapa a patra a Ligii Naționale de baschet aduce pentru echipa bănățeană o înfruntare cu cealaltă echipă alb-violetă din prima ligă. Jocul SCM Politehnica Timișoara – FC Argeș este programat luni, 26 octombrie, la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă. Gazdele au o linie de clasament cu o victorie (în deplasare la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înfruntare alb-violetă pe Bega! Duel sub panou între Timișoara și Pitești
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.