Numită politic de PSD, Aura Danielescu contestă la CEDO… numirile politice din România

Aura Danielescu

Aura Danielescu

Schimbată de la vârful învăţământului din Timiş, Aura Danielescu nu se lasă şi vrea să conteste înlocuirea ei din funcţie la… CEDO. De asemenea, ea spune că va face o plângere la CNCD pentru discriminare pe motive politice. În urmă cu şapte ani, Aura Danielecu a fost numită şefa Inspectoratului Şcolar Timiş tot pe motive strict politice.

După şapte ani la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Aurei Danielescu nu i-a mai fost prelungit mandatul care expira pe data de 22 martie. În locul ei fost numit fostul şef al ISJ Timiş din perioada guvernării PDL, consilierul judeţean PNL Marin Popescu. Deranjată de gestul ministrului Educaţiei, Monica Anisie, Danielescu i-a trimis acesteia o scrisoare deschisă, publicată de Cotidianul

„Pentru mine nu mai ești ministra mea. Ești un profesor și atât, o persoană care mi s-a adresat mie, pe nume, de atâtea ori și la care vreau să mă adresez la fel. Am văzut, de câteva minute, că ai decis să fiu eliminată din grupul ISG! Țin să-ți reamintesc că până duminică, inclusiv, ar fi fost normal să am acces. Nu s-a produs încă predarea/primirea și actul oficial nu a ajuns la ISJ, nici pentru mine și nici pentru Popescu. Ar trebui să nu mă mire nimic îm țara asta. Cu toate acestea nu-mi vine să cred cu câtă ușurință te scapi de oameni. M-am înșelat mult în privința ta. Nu-mi vine să cred că am avut o reacție de bucurie când am auzit că ești propusă tu la Educație. Am dat dovadă de o maximă naivitate. Ești un om rece, lipsit de profesionalism și de multe ori te-ai împiedicat în ”misiunea” ce, cred că e mult prea mare pentru tine și echipa ta. M-a costat mult adevărul întotdeauna, dar așa sunt eu. Acum cu tine îl plătesc deja, dar ura ta fără margini nu mai are cum să mă ajungă. Să nu uiți că toate pe această lume se plătesc. Nu plecăm nici unii fără să ne achităm. Rău faci Monica, rău primești”, a scris Danielescu.

Ea o acuză apoi pe Anisie că este “un militar al unui partid politic”, aflată tot timpul în campanie electorală.

“Doamne, cum poți să fi (lipseşte un “i” – n.r.) atât de falsă? Bulversezi de câteva zile tot sistemul. Ne-ai tâmpit pe toți cu un volum imens de informații, fără să ai o logică, fără să fi (idem – n.r.) capabilă să faci o procedură, să trimiți ceva unitar. Pentru răul pe care-l faci acestui sistem, după ce ieșim din criza Coronavirusului, eu îți voi cere, public, demisia. Ai semnat liniștită eliberarea mea din funcție și numirea lui Popescu. Nu cred că meritați, pe mandatul vostru, să aveți în jur oameni de calitate care-și fac treaba. V-ați da seama cât sunteți voi de incompetenți. Mesajul meu îl consider o scrisoare deschisă. Așa că pe considerentul că ți-ai permis să mă elimini din rândul ”generalilor”, mai repede cu câteva zile, mă consider liberă și eu să-ți spun ce gândesc, ce simt și ce cred despre tine”, a continuat Danielescu.

Dar ea nu se opreşte doar la acuze, ci anunţă şi lucruri concrete. Printre acestea o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, dar şi la CEDO.

“Voi depune, luni, o plângere la CNCD și voi invoca schimbarea mea pe criterii politice. E o discriminare clară și voi face uz de înțelegerea unor profesioniști. Ne vedem la Strasbourg, la Comisia pentru drepturile omului. (probabil a vrut să spună Curtea Europeană pentru Drepturile Omuluoi (CEDO), care funcţionează, într-adevăr, la Strasbourg n.r.). Voi da un ton în țara asta că e vremea schimbării. Că indiferent de guvern și partid politic ați putea avea bunul simț ca, după 30 de ani, să lăsați școlile să se dezvolte”, a amai scris Danielescu.

De menţionat că, în urmă cu şapte ani, Danielescu a fost numită tot politic la şefia ISJ Timiş de către PSD, la cărui partid este şi membră. De altfel, este de notorietate faptul că este cumnata fostului premier şi preşedinte al PSD Timiş, Sorin Grindeanu.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

Emil Aluas a spus: (martie 21st, 2020 at 11:12 )

Emil Aluas
Greu de inteles: D-na a fost numita politic. Iar acum ea invoca alt „partid” ca facand exact acelasi lucru. Suntem popor ciudat, cu oameni ciudati, cu o istorie ciudata. Uniunea Ardelenilor SI Banatenilor (UAB), Cluj.

tudorita a spus: (martie 21st, 2020 at 11:58 )

Această doamnă este învățătoare și a fost numită să conducă profesori emeriți din județul Timiș dar ea are o meteahnă: este parțial agramată, ca și alții puși pe funcții de PSD, fără să aibă nici un merit dar să îndeplinească doar două condiții, să aibă carnet roșu și să fie foarte activi pe facebook. ATAT. Cum este posibil ca o invatatoare să nu stie să scrie ”cum poți să fii atât de” și scrie ”cum poți să fi atât de”? Ce ii invata ea pe copii? Și ea vorbeste de profesionalism? Oare ca inspector scolar nu trebuie să știi să scrii corect, este suficient doar să dai din gură? Și ne mai mirăm de ce copiii noștri nu știu să scrie și iau note proaste la examene. Pentru că, așa cum spune o vorbă: ”Cum e turcul și pistolul”. Sper că nu mă amenință și pe mine cu vreo discriminare.

wtg a spus: (martie 21st, 2020 at 12:47 )

Ar fi foarte bine daca CEDO ar desfinta toate aceste numiri politice (si psd si pnl se comporta exact la fel, nu-i nici o diferenta intre ele, doar eticheta e alta), chiar daca demersul va fi initiat de catre cineva numit politic.

Antonescu a spus: (martie 21st, 2020 at 13:22 )

Cucoana asta care s-a numit Inspector General timp de 7 ani abia acum isi arata marlania. Ce plangere sa faca ea pentru discriminare? Ii expira mandatul si gata…..ajunge.

Just a spus: (martie 21st, 2020 at 13:41 )

Bravo, Aura…Dar sa ne amintim cum ai apărut tu pe scena ISJ. O qvasianonima de la Masloc, care „din cauza” unei legături de rudenie și apartenenta la un partid ai ajuns acolo. Ne amintim că nu ai avut contracandidat la concursul pentru ocuparea postului de inspector general. Și-or fi dat seama că erai cea mai bună și s-au retras? Postul nu este pe viata, iar „meritele” să îți fie recunoscute de alții, nu sa fii sculptorul propriei statui, așezată pe un „piedestal al învățământului” românesc, neatins de altcineva, in afara de tine! Pleacă și mai lasă lamentările penibile! Trezirea la realitate doare, nu? Eu sper sa nu îți „rezolvi” postul de director (nici la CCD, nici la Pedagogic sau chiar la Giroc, cum se zvonea) și să te întorci în anonimatul de unde ai apărut acum ceva vreme!

Anto a spus: (martie 21st, 2020 at 14:12 )

Un profesionist adevărat se vede la catedră. Nu înțeleg de ce un cadru didactic poate fi supărat că se întoarce în mijlocul copiilor.

Cicio a spus: (martie 21st, 2020 at 14:50 )

Istorie , peste trei zile nu mai stie nimeni nu mai vorbeste nimeni .

Mi-e greata a spus: (martie 21st, 2020 at 15:38 )

Am fost la ISJ de câteva ori în audiență, cu diverse probleme (atât ca profesor, cât și ca părinte)!
D-na ne tot agaseaza în ultima vreme cu mesaje lacrimogene, strigand cat de mult iubește oamenii, copiii, învățământul!
Ar trebui să specifice ca iubeste doar pe acei oameni care îi fac plecaciuni si ii aduc laude, căci pe mine si pe altii (părinți și profesori) ne-a trimis la plimbare, asigurandu-se ca „respecta proceduri” (la care se lauda ca se pricepe să le facă pentru a-și ascunde fărădelegile)! Totul e o spoiala în învățământul din Timiș,ca peste tot!
E bine ca toți șefii să nu stea mult în funcții, să mai revină si la catedra unde pot să-și arate realmente dragostea si implicarea în educația copiilor!
E penibil să te milogesti în așa hal pentru o functie, mai ales când știm că ai ajuns tot politic acolo!
Când sunt puși politic le place, dar când le expiră mandatul si sunt înlocuiți încep să se creadă unicii profesionisti!
Nu d-na, nu sunteți nici pe departe cel mai bun profesionist in educație din Timis! Ați ajuns ca Ceaușescu, să vă credeți cel mai iubit conducător, doar pt ca multi directorasi va ridica osanale de teamă să nu fie și ei schimbați! Sa le fie rușine că au pus presiune pe profesori să semneze petiții sau să șteargă comentarii „nepotrivite” la adresa d-voastra!
Slava Domnului ca multi nu se mai lasă prostiti, așa că semnatarii petiției sunt majoritatea care nu au treabă cu învățământul.Au semnat toate rudele și prietenii…

Delia a spus: (martie 21st, 2020 at 15:45 )

Dincolo de orice considerent politic, este absolut inacceptabil ca un cadru didactic sa nu stie sa scrie corect romaneste! Cu atat mai mult unul care a detinut ani de zile o functie de responsabilitate in invatamantul national!
„Sa fi”, doamna Danielescu? Si de doua ori, ca sa fim siguri ca nu e „lapsus calami” ( dictionarul va va spune ca nu e o insulta). Nu, mai bine „sa nu fi”!
S-ar rasuci Gheorghe Lazar in mormant!

poetul a spus: (martie 21st, 2020 at 15:53 )

Se potrivesc versurile poetului Păunescu:
„- Hoţule, ce s-a-ntîmplat ?
– Am pierdut un cal furat,
astăzi fără el mi-e greu,
parcă devenise-al meu.

Asterix a spus: (martie 21st, 2020 at 18:14 )

Lara Croft de Masloc…pai matale ajungeai la ISJ pe merit? Baaaaiiii, nu esti Lara, esti Geanina din Fierbinti. Dezastro’ care esti, vai s’amar… du te in gradina si pune rasaduri, poate iti incolteste ceva in elipsoidul ala de pe umeri

MARIA a spus: (martie 21st, 2020 at 21:46 )

Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, haaaaaaaaaaaaaaaa, Aura, CUM FACI, ASA PRIMESTI !
Tu, insa, te-ai comportat mizerabil, nu Ministrul Educatiei care a asteptat sa-ti expire mandatul de numire prin DELEGATIE, deci despre ce vorbesti ? Aveai postul pe persoana fizica ? Calmeaza-te, te-ai facut suficient de ras.

Cosmin a spus: (martie 21st, 2020 at 23:35 )

D-na inspector, sa nu uitam cine te-a adus acolo. Esti nepoata fostului P.M. Grindeanu … asa intamplator. Demers penibil de a te tine cu dintii de post. Lamentabil rau de tot.

Victoraggio a spus: (martie 22nd, 2020 at 06:20 )

Are tupeu idioata și agramata. Mars cu tot cu psd-ul tau la GUNOI.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte

Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”

La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației și Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură, invită restaurantele, cafenelele și pub-urile din oraș să se alăture celei de-a doua ediții a inițiativei care duce atmosfera Târgului de Crăciun dincolo de piețele centrale, în întreaga comunitate locală. Localurile interesate vor propune o selecție de preparate și băuturi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Restaurantele, cafenelele și pub-urile din Timișoara sunt invitate să se alăture Târgului de Crăciun, prin promovarea produselor gastronomice locale
Ascunsă în inima colinelor pitorești din Banat, chiar lângă faimosul sat rotund Charlottenburg, se află o destinație care pare desprinsă dintr-o carte poștală: Charlottenburg – das Haus. Departe de agitația cotidiană a orașului, această locație îmbină farmecul rustic autenticului șvăbesc cu eleganța și confortul modern, oferind cadrul ideal pentru momente de neuitat. O oază de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Charlottenburg – das Haus, locația care trebuie simțită! Magia Sărbătorilor de Iarnă într-o locație de poveste din Banat
Băncile din Piața Libertății trec printr-un proces de recondiționare, sub mâinile angajaţilor de la Horticultura. Reprezentanţii Horticultura anunţă că angajaţii societăţii au început să înlocuiască băncile din Piața Libertății. Acest lucru se face treptat, băncile vechi fiind înlocuite cu unele recondiționate. “O parte au fost deja montate, iar pe măsură ce finalizăm lucrările la celelalte,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Băncile vechi din Piața Libertății sunt înlocuite cu unele recondiţionate
Dănuţ Groza, primarul din Sânnicolau Mare, le-a propus locuitorilor oraşului să comunice direct cu el, în cazul în care au unele observaţii sau doresc să sesizeze unele lucruri. Astfel se poate interveniu mai prompt pentru rezolvarea unor probleme, a menţionat Groza. “Un oraș mai curat și mai bine administrat îl facem împreună! Dragi locuitori, îmi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, le propune concitadinilor săi o comunicare directă
În acest weekend, la Iulius Town continuă ofertele de Black Friday în majoritatea magazinelor. În plus, în fiecare zi de vineri din noiembrie ai șansa să pleci acasă și cu un Mystery Box plin de surprize. Weekend-ul acesta, Black Friday continuă la Iulius Town Timișoara, iar magazinele au pregătit noi promoții pentru cei care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reduceri de până la 70% și șansa de a câștiga un Mystery Box. Black Friday continuă la Iulius Town Timișoara
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a criticat actualul guvern condus de Luca Niculescu, unul format în cea mai mare parte din miniștri social-democrați, reproșându-i că prin deciziile aprobate a blocat o investiție pe care Consiliul Județean Timiș, instituție pe care Simonis o conduce, o avea programată a fi realizată încă de la începutul anului. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș atacă deciziile cabinetului Niculescu: ”Voi critica orice guvern care nu respectă Timișul”
Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.